Grimus – Unmanageable Species (recenzie de album)

La un moment dat, m-am înstrăinat de Grimus. După ani întregi petrecuți vânând fiecare concert din București al clujenilor, după anotimpuri trăite pansându-mi rănile sufletești cu muzica lor, am pierdut contactul cu formația.

Se întâmplă uneori și asemenea lucruri – e ca și cum viața s-ar pune între tine, și ceva ce iubești foarte mult. Uiți de sentimente, însă și când dragostea se întoarce, o face cu forță întreită.

Am avut cândva senzația că trupa a luat-o într-o direcție prea pop pentru gusturile mele, însă după ce am ascultat de trei ori succesiv – într-o frenezie a descoperirii – noul album, „Unmanageable Species”, mi-am amintit de ce obișnuiam să spun că Grimus este formația mea preferată de rock alternativ.

Mi-a plăcut în primul rând faptul că „Unmanageable Species” este un disc de artă. Nu are alt țel decât acela de a exprima cele mai profunde trăiri ale muzicienilor, în cea mai autentică formă a lor. Nu este un album de single-uri, de radio, sau unul de șlagăre alternative de arenă, deși nu îi lipsesc piesele cu hook-uri ce ți se înfig până în prăselele cărnii sufletești.

Nu este un material care vrea să vândă, sau să spargă pragul dintre underground și mainstream. Nu vrea să convingă sau să enunțe vreun manifest. Nu. Este pur și simplu…muzică – muzică pură, cu mesaj și trăire – iar prin asta se ridică deasupra oricărei lansări alternative din ultimii ani.

Prin excelență sincer, „Unmanageable Species” este un album despre fragilitatea ființei umane, despre viciile ei uneori caraghioase, alteori devastatoare, despre ceea ce o face orbitor de frumoasă, dar și răvășitor de meschină. Tematic, este cel mai reflexiv produs semnat Grimus iar în miezul lui se simt angoasele acestori vremuri pe care le trăim.

Avem de-a face cu o trupă ajunsă la maturitate deplină, cu una dintre formațiile românești cu cea mai frumoasă și constantă evoluție.

Din punct de vedere compozițional, materialul este un festin pentru melomanii pasionați de sonorități rock complexe, cu elemente electronice. Se remarcă riffurile de clape, efectele epice de synth, orchestrația hibridă luxuriantă, cu bridge-uri care te bântuie și erup. Keyboardingul este fără pată iar pasajele de pian conduc cântecele asemenea unei infrastructuri fine, ce oferă o melodicitate lirică pieselor. Cât privește aspectul ritmic, materialul este unul caleidoscopic, divers, cu momente agitate, versatile dar și cu sincope prăpăstioase. Chitara rămâne acolo, fidelă fiecărui instrument, fiecărei nebunii, modernă și foarte în ton cu ce înseamnă un sound contemporan de rock alternativ.
Glasul lui Bogdan Mezofi este mai minimalist ca niciodată. Solistul a depășit orice dorință vanitoasă de a epata și prin relaxarea dobândită, ajunge la cel mai înalt nivel al talentului său. Nu este o exagerare când spun că vocea lui stă pe același podium cu glasurile celor mai cunoscuți artiști internaționali ai genului.

Da, avem soliști autohtoni cel puțin comparabili cu cei străini, pe care îi venerăm cu atâta sârg.
„Unmanageable Species” este, din punct de vedere vocal, cel mai ludic de până acum al trupei. În melodii se pot auzi glasurile lui Vali Rauca (chitară/ compoziție), Dorin Țifrea (primul clăpar Grimus) și Jan Kerscher (producătorul materialului). 4 piese din cele 9 nu îl au pe Bogdan în centrul atenției așa încât timbrul mai baritonal al celorlați artiști prezintă un alt chip, fascinant, al formației. Acolo unde Bogdan este strălucitor, opulent și neobrăzat, Vali, de exemplu, este reflexiv, melancolic și vulnerabil. Ascultat în succesiunea firească, discul poate fi asemănat cu un rollercoaster emoțional fermecător, care pendulează între power songs și cântece de o senzualitate întunecată.

Sunt câteva lucruri la care Grimus excelează. Unul dintre acestea este capacitatea de a scrie melodii complete – adică piese în care atât strofa, cât și refrenul și bridge-urile sunt la fel de interesante. Pur și simplu nu vrei să sari peste nicio secundă din cântec. Al doilea este puterea versurilor de a ți se imprima în minte. Chiar și acum, în liniștea camerei, mă bântuie câteva: „You and I will never be together”, ”You take me closer to the other side/ The ghost is trapped in the machine tonight”, „No one heals himself by hurting another” și multe altele. Al treilea este savoir-faire-ul în materie de orchestrație: bridge-ul de final de pe „Piblokto” evocă o rachetă spațială care explodează într-un milion de stele care țipă. Efectiv imaginația ți-o ia razna, atât sunt de expresive și de „vizuale” cântecele.

Cât privește producția, ar fi o ipocrizie să nu remarc aportul adus de echipa tehnică germană cooptată pentru disc. Se simte experiența unor profesioniști precum Jan Kerscher de la Ghost City Recordings, Nurnberg, ca producător, Joe Joaquin de la Custom Mojo, Berlin, ca mixeur si Philipp Welsing de la Original Mastering, Hamburg, care a asigurat masterizarea. Grija cu care s-a muncit la fiecare piesă, individual, pentru a-i asigura o identitate aparte, sound-wall-ul solid, bogat, claritatea instrumentelor și a vocii, sunt mărturie a devotamentului și a know-how-ului cu care s-a realizat materialul.

De remarcat și alegerea de a folosi un violonist „în carne și oase”, cât se poate de „analog” pentru pasajele cu arcuș. Sebastian Jiro Schlecht dă albumului un plus de profunzime instrumentală și diversifică frumos paleta orchestrală a celor de la Grimus. Mai mult, prezența vocală feminină semnată de Stefanie Spielhaupter îmbogățește cu armonii savuroase cântecele noi.

„Unmanageable Species” este și primul disc al trupei alături de noul baterist, Turi Gabor, căruia îi urăm bun-venit și îl felicităm că își face debutul în grup cu un album atât de reușit.

La final, nu pot să spun decât „wow”, unul sincer, entuziast și încărcat cu acea bucurie adolescentină pe care o simți la 15 ani, când trupa ta rock favorită scoate niște „bucăți”noi. Te trezești fredonând piesele pe stradă, fără să îți pese cine te crede nebun. Grimus are această putere acum, în momentul maturității artistice depline, să trezească emoții proaspete în fanii blazați, dar și în cei noi, aflați în căutarea acelei trupe românești „ca afară”.

Da, în ciuda perioadei de timp relativ lungi în care m-am „despărțit” de formație, acum am regăsit-o, mai ales datorită acestui nou material. Și tare mă bucur că este așa!

Nu mai rătăciți după rock alternativ ca la carte pe meleaguri străine. Duceți-vă la Cluj. Cât despre „Unmanageable Species”, albumul este în mod incontestabil cea mai bună lansare alternativă românească din ultimii ani, sărbătorită cu fast în data de 23 februarie 2018 printr-un concert în Fratelli Club, din București. Be there!


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*