Am aflat de We Singing Colors la putin timp dupa ce incepusem sa ascult The Amsterdams, pentru ca Andrei Hategan mai dadea cand si cand share paginii de Facebook a proiectului sau solo (pe atunci). Una din primele piese care mi-a atras atentia se chema “Breaking Up Is the Best Way to Get Slim”, si stiu ca m-am amuzat foarte tare completand in sinea mea afirmatia cu “Scratch That, Sex Is Even Better”. Mai lasam din cand in cand sa-mi curga piesele prin Winamp, insa nu puteam spune cu mana pe inima ca era unul dintre proiectele mele preferate. Il incadrasem insa la categoria “de urmarit”, asa ca nu am ezitat prea mult cand Andrei a anuntat in primavara lui 2011 primul concert live, in deschidere la Kentin Jivek, alaturi de Roxana Niculae (la voce, clapita si alte instrumente mai mult sau mai putin neconventionale).
Primul concert a fost usor stangaci si s-a lasat cu un bat de toba rupt, insa pentru mine melodiile capatasera dintr-o data o culoare mult mai intensa ca pana atunci. Nu stiu ce a cantarit mai greu, vocea minunata a Roxanei, energia deja familiara a lui Andrei sau reactia coplesitor de pozitiva a publicului, cert e ca am plecat de la respectiva cantare cu dorinta de a reveni.
Si am facut-o, din nou si din nou si din nou, si am avut ocazia sa vad proiectul crescand si dezvoltandu-se sub ochii mei, sunand din ce in ce mai bine, cu piese noi, una mai faina decat alta. Si la un moment dat li s-a alaturat Vlad Ionescu la tobe, si, pana sa apuc sa ma dezmeticesc bine, m-am trezit cu anuntul de pe Facebook legat de lansarea albumului Made of wool, made of heavy metal. Si nu asa oricum, ci alaturi de Platonic Scale (cu care colaborasera la piesa “Cantec de seara”, al carei videoclip are cel mai misto plot twist din istoria plot twist-urilor), Andrei Fantana (Robin and the Backstabbers) si Caterina Medicina, care urma sa asigure partea de proiectii video.
Asa se face ca joi seara ma inghesuiam gratios in Energiea alaturi de alti oameni veniti sa experimenteze si ei cantatul in culori. Am ajuns aproape de ora zece, mai tarziu decat aveam de gand, insa nu chiar atat de tarziu incat sa pierd ceva din concert, din fericire. Nu am avut timp sa ma plictisesc; cam la vreo douazeci de minute (mai mult sau mai putin, nu am stat cu ochii pe ceas), cei trei s-au urcat pe scena si-au inceput cantarea. Cu o tusa mai eleganta decat de obicei, Roxana ne-a marturisit din prima ca este extrem, extrem de emotionata si ca probabil va spune prostii toata seara (chiar nu a fost cazul).
S-au cantat cam toate piesele de pe album, cu exceptia “Unhurt”, o melodie care mie personal imi este foarte draga. Mi-a parut rau ca nu am auzit-o, insa surprizele de pe parcursul concertului au compensat cu varf si indesat lipsa ei din setlist. In primul rand, Andrei Fantana, care a cantat absolut minunat la saxofon pe piesa “Say You’re Mine” facand apoi backing vocals pe “Stonecutters”. Apoi Platonic Scale, care a aparut pe scena, asa cum era si de asteptat, in timpul piesei “Cantec de seara”, ocazie cu care am retrait contrastul dintre versuri si partea vizuala, cu ajutorul nepretuit al Caterinei Medicina.
Am mai auzit printre altele prima melodie We Singing Colors lansata vreodata, “Alone”, cu sunet de tren la sfarsit (oglindind felul in care apare pe album), noul cantec “Far, Far, Far” si mai vechile “Good Days, Bad Days”, piesa proaspat nominalizata la On Air Music Awards, pe care lumea s-a chinuit, de bine, de rau, sa fluiere, “Martini” si “Daydreams”, care apare in doua randuri pe album, la inceput si la sfarsit, sub forma “Daydreams In” (cu vocea Roxanei), respectiv “Daydreams Out” (cu vocea lui Andrei, versiune mai apropiata de varianta initiala a piesei postata pe YouTube). In concert ne-a fost prezentata o combinatie a celor doua.
Acum e momentul sa mentionez ca ceea ce mi-a placut intotdeauna la concertele We Singing Colors a fost senzatia aceea de intimitate si de complicitate la ceea ce se petrecea pe scena. Au avut intotdeauna darul de a face oamenii din public sa simta ca sunt parte activa la concert, ceea ce mie mi se pare ceva absolut exceptional la o formatie. Si nici lansarea nu a facut exceptie de la asta. S-a cerut bis cu atata insufletire, incat Andrei, Roxana si Vlad au coborat in multime pentru a interpreta melodia “A Country Called Surfia”. Initial au vrut sa se foloseasca de negativul piesei, insa au fost impiedicati de o problema tehnica, asa ca pana la urma s-au vazut nevoiti sa recurga la varianta care deja imi era familiara, si anume plimbatul prin public cu chitara de gat.
Dupa acest moment, cei trei au urcat inapoi pe scena pentru a interpreta inca o data “Good Days, Bad Days”, invitand de data asta cativa oameni din public sa li se alature. Un tip a raspuns afirmativ, si la scurt timp dupa ce au inceput sa cante, pe scena si-au facut aparitia si Vladimir Proca (Robin and the Backstabbers) si Augustin Nicolae, colegul lui Andrei din The Amsterdams. Si ca distractia sa fie completa, s-a mers pe formula asta si pentru ultima piesa a serii, “Out of the City”.
In concluzie, a fost un concert absolut grozav, in ciuda sincopelor de sunet care deja mi se par caracteristice pentru Energiea, cald, plin de iubire, de oameni frumosi si de piese si mai frumoase. Ma opresc inainte sa va inec in superlative, cu recomandarea de a asculta neaparat albumul (eu il am pe repeat) si de a merge la un concert We Singing Colors imediat ce aveti ocazia, pentru ca indiferent ce cuvinte mari as folosi pentru a descrie ce se intampla acolo, atmosfera nu poate fi inteleasa decat la fata locului. Eu sunt deja abonata.
CANTECELE COLORATE DE JOI SEARA
Untitled
End of the World
Alone
Far, Far, Far
Good Days, Bad Days
There When You Sleep
Martini
Say You’re Mine (cu Andrei Fantana)
Stonecutters (cu Andrei Fantana)
Daydreams
Moscow
Day For My Eyes
Cantec de seara (cu Platonic Scale)
BIS
A Country Called Surfia
Good Days, Bad Days (cu tipul din public, Vladimir Proca si Augustin Nicolae)
Out of the City (cu Vladimir Proca si Augustin Nicolae)
Lasă un comentariu