Prezenta artistilor romani in formatiile din strainatate este un lucru care merita semnalat iar asta pentru ca dovedeste ca valorile autohtone pot sa realizeze lucruri frumoase peste tot in lume si sa primeasca recunoastere pentru acest lucru.
Un astfel de muzician roman este Mihai Trusca, fost chitarist al formatiei Neo, actual membru al trupei canadiene TWENTY6HUNDRED. In interviul de mai jos veti putea citi amanunte despre formatia TWENTY6HUNDRED, veti afla cum vede un artist roman industria muzicala americana, si veti intra in contact cu opinii sincere si indraznete.
Salut Mihai! Trebuie sa iti marturisesc ca TWENTY6HUNDRED nu e o trupa foarte cunoscuta in Romania, asa ca ar fi util pentru cititorii nostri sa punctezi cele mai importante aspecte din istoria grupului vostru.
Pentru ca eu m-am alaturat formatiei destul de curand am sa-l las pe Michael Atkinson, fondatorul trupei, sa raspunda la aceasta intrebare:
TWENTY6HUNDRED este o formatie de rock din Toronto, Canada, care a luat fiinta acum ceva mai mult de noua ani. Membrii actuali sunt: Michael Atkinson – voce, chitara; Randy Nolson – tobe, percutie; Jim Burdon – bass; Mihai Trusca – chitara solo. Pana in 2010 la chitara solo a fost Wendel Shank, dar acesta a decis sa paraseasca formatia dorind sa formeze un alt proiect muzical. Co-optarea lui Mihai a fost cel mai important moment din istoria trupei. Pina atunci ne placea ceea ce faceam, cantam foarte bine live, aveam si un EP-ul „Free With Purchase” lansat pe piata, dar ne lipsea focusarea intr-o directie si productia muzicala. Mihai ne-a ajutat sa realizam mai mult intr-un timp scurt, fata de cat realizasem de la infiintarea trupei. El ne-a pus pe un fagas muzical la care inainte doar visam, un fagas pe care sintem curiosi sa vedem cat de mult putem merge, si ce experiente uimitoare ne asteapta in viitor”.
O intrebare logica si desigur, asteptata: cum a ajuns un roman sa cante intr-o formatie aflata atat de departe de granitele noastre?
Alaturarea mea la trupa TWENTY6HUNDRED a fost intr-un fel intamplatoare. Ma mutasem de cativa ani in Canada si credeam ca nu o sa o mai pot lua de la capat pe drumul muzicii. Cantasem in Romania cu formatia Neo, avusesem un album („Dincolo de limite”) aparut la Roton, concerte prin toata tara. Aici, in Canada, ma gandeam ca o sa cant de hobby…o chitara…un amplificator, cateva riff-uri din cand in cand, si gata. Dar la un moment dat, pe la sfarsitul anului 2012 am simtit ca ma prinde din nou „virusul” muzicii. Am inceput sa compun citeva piese si sa le inregistrez, avand intentia de a co-opta niste instrumentisti pentru a forma o trupa. In aceeasi perioada TWENTY6HUNDRED care erau intr-un hiatus de vreun an, cautau un chitarist. La recomandarile unui prieten comun, m-am intalnit cu Michael Atkinson, vocalistul si chitaristul trupei sa vedem daca m-as fi potrivit cu ei. Dupa cateva intilniri, ei au ascultat materialul meu, eu pe al lor, am facut cateva sesiuni de repetitii, si decizia a fost ca mai bine scoatem un album impreuna si dupa aceea incepem sa cantam live.
Ce ne poti spune despre noul vostru album, „Electric For All”. Cand a fost lansat, cum a mers cu productia, care a fost contribuitia ta artistica la acest album?
Albumul a fost lansat in Septembrie 2014, dar productia a inceput in vara anului 2013. Piesele au fost compuse / inregistrate / mixate de-a lungul intregii perioade. Motivul principal a fost ca nu am avut atunci luxul de a ne intalni citeva luni, de 3-4 ori pe saptamana la sala de repetitii sa compunem niste piese si apoi sa intram in studio sa le inregistram, asa ca, am hotarat sa il producem / inregistram din mers. Am inceput sa facem demo-uri la piese, fiecare membru al formatiei venind cu cat mai multe riff-uri de chitara, beat-uri de tobe, pasaje de bass sau de voce. Rolul meu a fost sa ma ocup de productia muzicala, inregistrarea si mixarea pieselor. Cand un demo prindea forma, eu il aranjam, adica ii faceam un intro si un final, puneam strofele, refrenele si celealte parti intr-o ordine. Cand demo-ul era aproape gata, ceilalti veneau cu sugestii, imbunatatiri, mai schimbam ceva pe ici pe colo pina cind toata lumea era multumita si apoi treceam la inregistrarea finala a piesei. Inregistrarile au fost facute de fiecare in propriul studio, eu am supravegheat inregistrarea vocilor si a chitarilor. La final, eu adunam track-urile individuale si le mixam. Masterizarea albumului a fost facuta de Andy Krehm, un foarte cunoscut inginer de mastering din Canada la Silverbirch Mastering din Toronto. Costurile de masterizare si productie a CD-urilor au fost suportate de Fortress Of Freedom si cu aceasta ocazie ii multumim presedintelui companiei, Maurice Ali, pentru sprijinul acordat.
Ati avut pana acum ocazia sa trimiteti materialul nou vreunei case de discuri autohtone sau straine? Daca da, ati avut vreun raspuns pozitiv?
Deocamdata lucram la un nou material pe care am vrea sa-l lansam in urmatoarele luni. Avem deja patru piese terminate si in functie de ce mai compunem intre timp, ar putea fi vorba de un EP sau un album intreg.
Ramane ca tu sa decizi: cat de greu sau cat de usor este sa muncesti alaturi de muzicieni straini?
A canta cu muzicieni straini nu este deloc diferit fata de a canta cu muzicieni romani. Din cate am observat, peste tot in lume fiecare se straduieste sa devina cat mai bun pe instrumentul sau. Am vazut muzicieni de exceptie si in Romania, in formatii mai mari sau mai mici, la fel fiind si aici. Poate ca norocul celor din America de Nord e ca au acces la un business legat de muzica mult mai bine pus la punct.
Cum vezi evolutia scenei de rock/metal, atat in tara noastra cat si in Canada? Care sunt asemanarile si deosebirile?
Este destul de greu sa comparam cele doua scene de rock. In primul rand, la nivel mondial rock-ul s-a schimbat foarte mult. Formatiile sunt in cautare de inedit iar indie rock-ul se pare ca ia amploare foarte mare. De exemplu, Mumford and Sons sau Hozier, nu ar fi avut nici un succes acum cinci ani, dar in 2015 se pare ca ascultatorii vor altceva. Nu pot zice daca e o schimbare in bine sau in rau, trebuie sa asteptam sa treaca valul si apoi putem trage o concluzie. Revenind la comparatie, cred ca pe partea muzicala, in rock-ul romanesc se simte influenta folclorului dar totodata si influenta Europei destul de mult. De cealalt parte, rock-ul Canadian are o sonoritate aparte daca ne gandim la numele date pana acum scenei muzicale – Rush, Nickelback sau Billy Talent- dar avand totodata si putina influenta americana.
Este greu sa te afirmi ca formatie undergound in Canada? Exista prejudecati sau impedimente?
Parerea mea e ca pentru a te afirma aici, ca oriunde in lume, iti trebuie o combinatie perfecta de talent si de „a fi in locul potrivit la locul potrivit”. Nimeni nu a ajuns superstar peste noapte. Trebuie sa muncesti enorm ca sa canti foarte bine, dar totodata trebuie sa-ti intaresti si relatiile cu ceilalti muzicieni, pentru ca numai asa cunosti un impresar sau un producator care te poate ridica la nivelul urmator. Dar, cu toate eforturile depuse, exista si aici formatii care au muzicieni exceptionali, cu concerte live foarte bine puse la punct, dar care canta de ani de zile in cluburi mici, pe bani putini, sau chiar pe gratis. Pe langa aceste elemente necesare afirmarii, in Canada mai intervine un factor care pune piedica trupelor. Distantele dintre orase sunt foarte mari. In consecinta, pentru a face un turneu cat de mic pe forte proprii iti trebuie timp mai mult si putere financiara mai mare decat in Statele Unite sau Europa, unde distantele intre orase sint mai mici. Ca sa intelegem proportiile, cele doua provincii Ontario si Quebec, unde formatia noastra ar putea face un turneu, sint impreuna cam cat intreaga Europa.
Ai putea descrie in cateva cuvinte membrii trupei? Ce fel de persoane sunt ei? Ne poti dezvalui preferintele muzicale ale colegilor tai?
Michael Atkinson este un fan inrait al rock-ului alternativ si al metalului, dar care are si o afinitate catre „clasici” precum David Bowie sau Tom Waits. Randy Nolson isi are radacinile in punk, hardcore si rock alternativ, combinat cu o aproape irationala apreciere a lui Buddy Holly. Jim Burdon, iubeste formatii clasice de rock precum Judas Priest sau Kiss, dar de asemenea are inclinatii muzicale si catre rock-ul modern, fiind un mare fan al formatiei System Of A Down. Iar eu, Mihai Trusca, ascult cu placere orice, de la trupe care au pus bazele rock-ul, cum ar fi Led Zeppelin, AC/DC, Black Sabbath sau Metallica, pana la rock-ul modern reprezentat de System Of A Down, Linkin Park sau Avenged Sevenfold.
Unde crezi ca va veti afla tu si TWENTY6HUNDRED peste 10 ani?
Faima nu a fost niciodata scopul nostru final. Stim ca este foarte greu sa devii celebru, asa ca scopul nostru principal e sa ne facem auziti si sa impartim pasiunea noastra cu cat mai multi fani. Scopul nostru pentru viitor este sa avem cat mai multi fani care sa aprecieze muzica noastra, sa nu incetam niciodata sa crestem pe plan muzical, sa incercam lucruri noi, atat in muzica cat si in viata.
Exista vreo mica sansa de a vedea TWENTY6HUNDRED aici, in Romania, in viitorul apropiat?
Este greu de spus, dar avand in vedere ca m-am reapucat de muzica intr-un moment cand credeam ca e imposibil sa mai fac asa ceva, pot zice ca nu se stie cum ne poarta drumurile vietii si ajungem sa cantam si in Romania. Daca am primi oferte de a canta in Romania, cu certitudine am face toate eforturile sa venim.
Multumesc foarte mult pentru interviu si sper ca veti canta candva si in Romania. Ultimele cuvinte iti apartin
Si eu iti multumesc Andrei pentru invitatia facuta. Este o mare bucurie sa aparem in revista Maximum Rock. Cititorii pot gasi mai multe informatii, muzica, video, accesand websiteul nostru, www.twenty6hundred.com.
Lasă un comentariu