GOTHIC dezvăluie numele noului lor vocalist, este vorba despre George Lazăr, un tânăr foarte talentat, cu o voce gravă, puternică, care a fost ales datorită prestaţiei şi prezenţei sale de scenă deosebite. Tânărul mai activează in prezent şi la trupa Invader.
Primele 4 piese din viitorul album de studio al formaţiei sunt deja inregistrate, se află in stadiul de pre-mixaj si marcheaza o evolutie fata de albumele precedente, un alt lot de 4-5 piese urmând să fie înregistrat in perioada următoare a acestui an, întrucât tobarul formaţiei (Vlad Golgoţiu) se află intr-o perioadă de recuperare medicală, fiind accidentat grav la picior în urma unei activităţi sportive. Gothic au apelat la ajutorul fostului lor membru Alex Gomez, care va prelua tobele pentru câteva luni pentru concertele viitoare.
Gothic este una dintre cele mai cunoscute trupe metal din România, activă intr-o prima perioada între anii 1992-98, şi reînfiinţată in noua formulă exact acum 10 ani, mai exact în 2005. Gothic reprezintă sute de concerte în ţară şi străinătate, numeroase premii la festivalurile autohtone şi o apariţie în rolul de reprezentant al României la Wacken Open Air în anul 2012. În anul 2014 formaţia a început colaborarea cu Ovidiu Ioncu, fostul vocalist al trupei Cargo, pentru noul proiect heavy metal – `Kempes`.
Urmatorul concert : Bucuresti – sambata 18.04 – Club Fabrica (Psychosounds Easter Fest)
Reamintim că Gothic va cânta la ediţia de anul acesta a Maximum Rock Festival 2015!
Formula actuală a trupei este :
George Lazăr – voce
Alin Petruţ – chitară , voce
Alin Moise – chitară
Taly – bass
Vlad Golgoţiu – tobe
https://www.facebook.com/Gothic.Romania
Sursa: Comunicat de presa
Lasă un comentariu