Să cânți black metal nu este ușor la nicio vârstă și cu atât mai puțin atunci când ai între 16 și 20 ani, la fel ca membrii trupei despre care urmează să vorbim, formație pe care am prezentat-o pe scurt și în textul de aici.
Înainte să aprofundăm subiectul Agrath, haideți să vedem componența trupei:
Árpád Rancz – voce;
Kristóf Gajdó – chitară;
Lóránd Tiboldi – chitară bas;
András Hencs – tobe.
Începuturile Agrath
Când vine vorba de felul în care a luat naștere formația, membrii au declarat pentru noi următoarele: Agrath a fost fondată anul trecut, în februarie, în timpul unei întâlniri dintre prieteni aici, la Târgu Secuiesc. Ne gândiserăm să formăm o trupă cu mai multe luni înainte, dar nu aveam componența necesară pentru a realiza acest lucru. Lineup-ul nostru vechi a rezistat până în august, când ne-a părăsit fostul basist. Încă mai căutăm un chitarist solo pentru a ne îmbunătăți prestația.
În ceea ce privește formațiile care i-au influențat pe cei de la Agrath să fondeze trupa, componenții ne-au spus că mulți artiști ne-au inspirat de-a lungul timpului petrecut împreună, toată lumea a avut propriul impact. Ca să menționăm doar câțiva: Amenra, Belphegor, Dark Funeral, Dissection ș.a.
Formația a susținut și o seamă de concerte în zona Transilvaniei și nu doar: Am cântat până acum mai mult în cluburi prin România, în Predeal, Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc și am urcat și pe scena unor festivaluri moto din Chiuruș și Târgu Secuiesc, dar am cântat inclusiv în Budapesta! Vom interpreta cu precădere prin județul Covasna vara aceasta dar plănuim să facem fiecare concert mai întunecat decât precedentul!
Găsirea sound-ului
Care este sound-ul trupei? Membrii Agrath au precizat pentru noi: Avem un sound destul de unic. Este o combinație între blackened death metal, black metal din al doilea val [în acest „al doilea val” au fost și trupe cum ar fi Emperor, Mayhem, Immortal, Satyricon ș.a. – n.n.] și melodic black, alături de numeroase alte influențe din sludge și chiar și slam. De asemenea, totul a venit din experimentat și ne-a luat ceva timp. Cel mai mult a venit din simțirile noastre și a devenit ceva natural la un moment dat așa că am hotărât să rămânem la sound-ul acela.
Mai mult decât atât, pe 4 ianuarie a.c., trupa a lansat primul său material, Demo 2026. Despre această compilație, membrii trupei au precizat pentru noi: Am încercat să tragem totul pe piese diferite, dar am ajuns să renunțăm la ideea asta și să înregistrăm întregul demo cu un microfon dinamic așezat în mijlocul camerei unde repetăm. Partea de mixing a luat câteva zile și nu ne-am putut bucura prea mult de asta, dar am realizat demoul doar ca să putem trimite o înregistrare către cluburi din România, căutând oportunități să cântăm live!
Cum arată viitorul pentru Agrath?
La această întrebare, membrii trupei au răspuns pentru noi că momentan arată strălucit. Avem foarte multe persoane care ne susțin și destule localuri unde vom cânta. Acest an este heavy și va deveni chiar mai heavy de atât: avem, de asemenea, planuri numeroase și, peste câțiva ani, sperăm să ajungem pe scena unui festival de extreme metal!
Mai mult decât atât, cei de la Agrath ne-au spus, legat de planurile menționate anterior că am plănuit să ne lansăm materialul de studio în timpul verii dar înregistrările au încetinit și atunci va ieși undeva prin septembrie. Vom lansa și videoclipuri pentru piese și, ca să vă oferim un sneak peak: numele LP-ului va fi Sanctitas Nostra [original în latină; tradus, „puritatea noastră” – n.n.]. Avem două piese pe care le-am cântat până acum doar live dar care nu vor fi incluse pe album, ci pe un EP viitor.
Lasă un comentariu