Introducerea, ca de obicei, poate fi accesată aici, iar interviul pe care ni l-a acordat chitaristul Seven Spires, Jack Kosto, este disponibil aici.
Cu foarte puțin timp înainte să înceapă Seven Spires m-am înființat în fața scenei, la fel ca orice fană die hard care își vede live pentru prima dată formația favorită. După concertul trupei, cred că a început să îmi placă și mai mult, lucru care nu credeam că e posibil. Ați crede că exagerez când spun că atmosfera de la concert a fost magică, dar să știți că nu vă mint. Seven Spires are ceva aparte și inclusiv în condiții live membrii trupei reușesc să dea chiar ce au mai bun din ei – de la solista Adrienne Cowan (care, cumva, sună mirific și când este growler, și când este clean vocalist, și, chiar, când este soprană), la instrumentiști: chitaristul Jack Kosto, basistul Peter de Reyna și bateristul Dylan Gowan (care impresionează prin măiestria cu care interpretează piesele dificile ale formației).
După cum ne amenințase Jack în interviul pe care ni l-a acordat cu câteva ore înainte de Odyssea, Peter a vorbit puțin în română, înainte să înceapă melodia „Shadow on an Endless Sea”, dar totuși, măcar din punctul meu de vedere, cea mai faină parte a concertului a fost când trupa a cântat „Gods of Debauchery”. Vă spun sincer că m-am surprins cântând piesa cap-coadă.
Desigur, nu am putut rata ocazia de a vorbi cu fondatorii trupei (cărora le mulțumesc mult pentru autografe), doi artiști foarte talentați și oameni ultraamabili. Găsiți în galeria foto de mai jos și o poză cu setlist-ul pe care l-am primit de la Jack Kosto:
Lasă un comentariu