Celelalte Cuvinte este o trupă care chiar nu are nevoie de vreo introducere. De la „Iarbă prin păr” și „Dacă vrei”, la „Așa e viața mea” și „Neam blestemat”, până la „Clepsidra fără nisip” și „Lumea asta”, formația a marcat generații. Anul acesta, formația va urca inclusiv pe scena festivalului Symphonic Metal Echoes. Biletele pot fi achiziționate accesând acest link.
Talentatul solist Celelalte Cuvinte, Călin Pop, mi-a acordat un interviu în care abordăm teme precum: găsirea numelui trupei, lansarea Armaghedon, influențe ș.a. Lectură plăcută!
Celelalte Cuvinte împlinește 45 de ani de activitate în 2026. Privind în urmă, cum percepi această perioadă?
Totul s-a întâmplat atât de repede încât nu am realizat trecerea timpului. Parcă ieri am început totul. De fapt, nu timpul a trecut, noi am fost cei care au trecut prin el…
Cum ați găsit numele pentru formația voastră și cum ai descrie parcursul trupei Celelalte Cuvinte?
Asta s-a întâmplat de la început. Din dorința de a avea un nume altfel decât unul normal, previzibil și banal am găsit ceva care la acele timpuri suna cel puțin ciudat. Celelalte Cuvinte sunt cele pe care uneori dacă le rostim ni se par prea puține pentru a exprima ceea ce simțim.
Parcursul drumului trupei a fost unul dinamic, furtunos plin cu vii simțiri, mai ales că am fost o trupă de studenți care a însemnat practic la nivel cultural elitismul studențesc timișorean al acelei perioade.
Celelalte Cuvinte este una dintre trupele românești cu o istorie cât se poate de bogată. Care ai spune că este amintirea ta preferată din cariera voastră de până acum?
Amintiri preferate sunt multe dar dacă e să o iau pe „cea mai”, aceea ar fi întâlnirea cu actorul Florian „Moțu” Pittiș din 1984, de la Festivalul Tim Rock nr. 4, în parcul Rozelor din Timișoara, când a fost cucerit de trupă și de reacția publicului la piesa-hit „Iarbă prin păr”.
Dacă te-ai putea întoarce în timp și dacă ți-ai putea alege o altă carieră, care ar fi aceasta și de ce?
Dacă m-aș întoarce în timp aș face exact același lucru, nu am simțit niciodată vreo tentație în altă direcție decât muzica.
Anul acesta veți urca pe scena festivalului Symphonic Metal Echoes, din Alba Iulia. La ce se pot aștepta fanii care nu au avut ocazia să vă asculte live până acum de la prestația voastră la evenimentul menționat anterior?
În filmul symphonic metal este exact lucrarea Armaghedon, album care se pretează la linia acestui festival. Asta bineînțeles într-o interpretare inedită cu câțiva invitați-colaboratori.
Care este primul lucru pe care vrei să îl faci după ce ajungeți în Alba Iulia?
Să văd din nou cetatea care mereu a fost și rămâne pentru mine un punct de atracție cu multă istorie în spate.
Cum ai prezenta Celelalte Cuvinte unei persoane care nu v-a mai ascultat până acum?
În mod sigur doar cântând. 🙂
În 2026 se împlinesc 32 de ani de la lansarea Armaghedon, un material cu un sound întru totul diferit de ceea ce ați creat până la momentul respectiv. Cum ați ajuns să produceți albumul și cum ați ajuns la această abordare asupra stilului heavy metal?
Abordarea mai agresivă dar totuși în limitele recognoscibile ale amprentei muzicale a trupei a apărut din dorința de a nu ne plictisi noi înșine de a cânta aceeași muzică, din dorința de diversificare și de a fuziona creația proprie cu mai multe stiluri muzicale. Intenția a fost și cea de a crea albume diferite intre ele, de a plimba fanii și ascultătorii pe meleaguri muzicale nebănuite și neașteptate în așa fel încât, pe măsură ce revin la ele să descopere de fiecare dată lucruri noi neobservabile la primele ascultări. Armaghedon a fost ca și idee inspirat din războiul intern cumplit de după 1990 din fosta Iugoslavie unde se întâmplau atât de mari nenorociri încât era senzația sfârșitului lumii.
Celelalte Cuvinte a avut dintotdeauna versuri profunde, pline de metafore și cred că mulți dintre noi se întreabă: care este autorul tău preferat?
Nu este doar unul, sunt mai mulți dar preferința este spre cei clasici, atât români, cat și internaționali.
Care este principala sursă de inspirație pentru versurile Celelalte Cuvinte?
Întotdeauna realitatea înconjurătoare dar și simțirea interioară ca răspuns au fost și au rămas cele mai bune surse de inspirație.
Dacă ai putea alege între a cânta doar live sau a înregistra doar material în studio, pe care ai alege-o și de ce?
După mine aceste două activități nu pot fi separate. Ca să cânți live trebuie să ai albume de studio realizate astfel încât publicul și fanii să recunoască și să se poată bucura de cântecele preferate. O activitate doar de studio ar elimina interacțiunea reală cu publicul și fanii, ar priva bucuria artistică de prestație live, pe scenele reale.
Ce sfat i-ai oferi unui muzician tânăr care vrea să meargă pe urmele tale?
Să cânte doar ce-i spune sufletul, să fie sincer și să nu facă compromisuri.
Ce formație din underground-ul românesc crezi că are un viitor promițător și ar merita să fie promovată mai mult pe plan local?
Sunt formații destule, promițătoare, dar nu le pomenesc din dorința de nu a crea dispute sau interpretări. Problema cea mare este însă promovarea lor dar și tehnologia care prin dezvoltarea ei incontinuă amalgamează totul reducând tot mai mult posibilitățile și căile trupelor de a fi percepute. Fiecare trupă ar trebui promovata pe plan local, la apariție dar și pe plan național însă din păcate radiourile cele mai ascultate merg pe criterii comerciale din rațiuni de existență, puține fac difuzări cu caracter cultural și mai ales cu muzică rock iar atunci când se întâmplă se merge în general pe cele cunoscute în detrimentul noutăților. În plus sa nu uitam de durerosul adevăr – România nu este o țară în care muzica rock este promovată, respectată, adulată și ascultată ca în țările vecine.
Ce piesă ai spune că surprinde cel mai bine esența Celelalte Cuvinte și de ce?
Nu e ușor să surprinzi esența trupei doar într-o singură piesă mai ales având în vedere diversitatea noastră muzicală. Aș putea în contextul întrebării să pun piesa „Nu-i vina mea”, care încheie albumul Armaghedon, unde textul sugerează că, în ciuda trecerii timpului, în suflet noi am rămas neschimbați, aceiași.
Cum crezi că va arăta muzica metal peste 50 de ani?
Destul de complicat de imaginat dar totuși nu cred ca va fi cu mult diferită de cea de azi. Poate piesele vor fi și mai scurte, poate vor suna altfel, dar esența va rămâne, cred.
Ai vrea să le adresezi câteva cuvinte ascultătorilor voștri care vor merge să vă vadă cântând live anul acesta?
Ne vom bucura de fiecare dată și în fiecare clipă de reîntâlnirile noastre mai ales că ne aflam în cel de-al 45-lea an de existență. Nu uitați că, tocmai pentru că voi existați și veniți, de aceea ne aflăm pe scenă în fața voastră și în ziua de azi.
Acum, că am terminat interviul, putem trece la treburi mai lejere. Să presupunem că am ieși în oraș, ca prietenii, și am intra într-un restaurant să mâncăm ceva. Ce ai alege din meniu? (Eu îți spun din start că aș vrea o salată).
M-ai nimerit. O salată grecească.
Later edit: nu uitați să vă cumpărați bilet la Symphonic Metal Echoes, unde veți putea vedea live Celelalte Cuvinte.
Lasă un comentariu