Cu putin timp inainte de venirea sarbatorilor de iarna ni se ofera posibilitatea de a-l vedea la lucru pe parintele death metalului Paul Speckmann, asa cum este el supranumit, alaturi de trupa sa Master cu care face istorie de 30 de ani incoace. Pe langa acestia, i-am mai putut urmari pe belgienii de la Dehuman si conationalii din Hathor si Violesson carora le-a revenit sarcina de a incinge putin atmosfera specifica sezonului, un rol cu care cei din urma s-au achitat cu succes.
Voi spune din capul locului ca temperatura din interiorul localului a fost sub asteptari si e oarecum atipic sa vezi oameni in acelasi loc in tricouri iar altii cu geci si caciuli. Nu stiu de cine a depins lucrul acesta dar avand in vedere ca showul a fost anuntat undeva prin luna iulie exista destul timp sa te asiguri ca evenimentul se va desfasura in conditii decente. In fine, s-a mai improvizat cu o aeroterma dubioasa si pana la final totul avea sa fie ok, acesta fiind de altfel singurul impediment ce merita mentionat.
Dupa cateva momente numai bune de socializare cu aceleasi fete cunoscute de cand lumea,
Violesson da drumul unei cantari ce avea sa se rezume la vreo 40 de minute sanatoase de metalcore/hardcore animate de vocea grava a solistului si de miscarile vioaie ale lui Shoby.
„Este foarte frig. Daca mai dam buleli ne pare rau” zice Dumbo de acolo de pe scena incercand parca sa se scuze pentru ceva ce nu a depins de el; Kinnu in schimb este conformat cu anotimpul, dovada fiind instalatia de Craciun de pe chitara sa.
Melodiile curg ca un fluviu involburat si ma simt nevoit sa recunosc ca am ramas placut impresionat de baieti… core-ul in tara nu mai e la inceput si asta se vede si se aude din plin. Avem parte si de o surpriza placuta prin aparitia lui Mihaita de la Apa Simbetii pe piesa „Friday Madness”, o piesa ceva mai melodica decat precedentele in care iese in evidenta simbioza interesanta dintre acesta si vocalist. Spectatorii inca se aprovizioneaza serios cu agent de incalzire de la bar dar se regrupeaza etaland la finalul recitalului bucurestenilor o pozitie de multumire in respect pentru efortul depus.
Urmeaza binecunoscuta formatie galateana
Hathor ce presteaza un black metal pe care se pot auzi si influente de simfonic datorita clapelor Georgianei aflata intr-o forma de zile mari. Ambianta creata molipseste toata prezenta si discutiile privind asemanarea cu Dimmu Borgir sau Arch Enemy (datorita timbrului lui Marius) se pierd in nestiinta. Majoritatea pieselor sunt caracterizate de o linie melodica dramatica strabatuta de solouri de chitara pestilentiale care redau cu acuratete esenta acestui stil muzical plin de substraturi. Restul, au avantajul unui ritm covarsitor insotit de un tempo cadentat cu o precizie iesita din tipare avand rostul de a impregna publicul cu acele vibratii de care speri sa ai parte de fiecare data cand asisti la un concert.
Nu am inteles de ce activitatea galatenilor s-a terminat atat de subit in conditiile in care totul mergea perfect. Decalari in program nu pareau sa fie si showul parca tocmai incepuse in adevaratul sens al cuvantului si al moshpitului. Dar vorba aceea, tot ce e frumos se duce repede… Indemn astfel pe cei care au posibilitatea sa mearga la concertul Hathor din 29 decembrie din Galati (detalii AICI) pentru o noua etapa proverbiala si un meci crancen aproape de ei.
Cadrul constituit este risipit de soundcheck-ul destul de intins al celor de la
Dehuman care se incapataneaza sa ia startul luandu-si toate masurile de precautie pentru o seara asa cum se cuvine. Andrea Vissol, solistul grupului, aduce la cunostinta printre altele faptul ca toti membri au fost implicati cu o zi inainte intr-un accident de masina soldat cu o rana la genunchiul tobosarului si ca sunt pregatiti sa dea tot ce e mai bun in clipele ce urmeaza. Vedeta cvartetul avea sa fie chiar cel afectat pe nume Louhenapessy, o aparitie exotica cu radacini din Senegal, care se antrena de zor in backstage-ul insailat undeva in dreapta scenei. Imi amintesc cu amuzament vorba tipului de la mixer
„Dam toba la maxim si inchidem tot!”. Sigur, pasajele de death metal puse in practica au fost executate intr-un mod prezentabil dar lipsesc originalitatea si acel vino-ncoa necesare unei trupe respectate.
„Obediance To Pestilence” iese oarecum din sablon si lucrurile sufera o anumita imbunatatire pe parcursul setlistului si prin prisma fenomenului ca trupetii au stiut sa puna in lumina prezenta scenica si sa puncteze la capitolul comunicare cu publicul. Albumul „Black Throne Of All Creation” care a primit mai degraba recenzii mixte decat favorabile a constituit grosul calupului de metal propus de cei patru artisti ce au prezentat o atitudine pozitiva si o evolutie productiva, departe insa de a oferi o noapte memorabila.
Finalul serii le apartine americanilor de la
Master, o trupa destul de batrana care a trecut testul timpului fara sa suporte schimbari insemnate de componenta, pastrand totodata aceeasi directie muzicala de-a lungul anilor. Paul Speckmann, Alex „93” Nejezchleba si Zdenek Pradlovsky continua sa incante fani de toate varstele cu un old school death metal pur, sincer si contagios interpretat intr-o maniera profesionista si destinsa, semn ca pentru ei nu mai exista trac, emotii sau alte senzatii care sa vatameze spectacolul artistic. Toate aceste lucruri se resimt in sala printr-o serie de manifestatii specifice intr-un joc de lumini fantomatic sortit sa induca treptat o stare de climax.
Printre piesele cantate se numara „Submerged In Sin”, „Funeral Bitch” sau „The Parable”, ultima fiind stalpul de rezistenta al celui mai nou album „The Witchhunt”, o melodie viscerala ce abunda in agresivitate. Dragut este faptul ca platitorii de bilet au ramas pana la sfarsit si nu au mai dat bir cu fugitii catre ultima „masina”. Colac peste pupaza, acestia au cerut un bis intr-un mod in care nu aveai cum sa-i refuzi chiar daca nu era in plan sa faci encore. Astfel ca avem privilegiul sa ascultam „Pay To Die” de pe primul LP omonim din ’90 ce incheie ultimul concert extrem din fatidicul an 2013. In concluzie, tin sa aplaud initiativele Axa Valaha Productions care nu sunt putine la numar si, alaturi de ceilalti competitori de pe piata, sa propuna cat mai multe actiuni de acest tip. Mult noROCK si chef de ROCK tuturor!
Foto: Dimmu Borgir Marius
Lasă un comentariu