Amintiri cu Lars-Göran Petrov

Lars-Göran Petrov
156 vizualizări

„Dead – deceased, but life goes on”. O, Doamne, cât m-am săturat să scriu despre morţi… Dar despre el nu puteam să nu aştern câteva cuvinte. Dacă nu de altceva, măcar pentru că, în ciuda caracterului cât se poate de modest al carierei mele muzicale, şi eu, ca şi alţii, mult mai mari decât mine, am început să cânt death-metal datorită lui Lars-Göran „LG” Petrov. „left Hand Path”… Nu a fost primul meu album de death-metal, dar după vocile tip Schuldiner sau Tardy, după guturalul atât de răspândit în stilul lui Frank Mullen sau, mai articulat, David Vincent, timbrul sonor al lui Petrov, dezlănţuirea ritmată în care death-ul se întâlnea cu un filon mergând de la rock-ul sudist şi trecând prin Motörhead a fost cel care mi-a dat o nouă doză de entuziasm.

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/en/9/9e/Wolverine_Blues_cover.jpg  https://upload.wikimedia.org/wikipedia/en/d/d3/Entombed_-_DCLXVI.jpg
Când am auzit, după câţiva ani, „Wolverine Blues” sau „To Ride, Shoot Straight and Speak the Truth”, mi-am dat seama că acel death’n’roll era evoluţia firească la care duce o asemenea voce. Entombed a avut la început forţa percutantă care a dus, alături de Dismember, la naşterea death-metal-ului suedez, dar nu s-a oprit aici. A deschis graniţele pentru un stil plin de viaţă în inima unei estetici legate indisolubil de moarte.

Nu mi-au plăcut niciodată legăturile prea pronunţate cu „luceafărul de dimineaţă”, „unirea iubitorilor de ţapi” şi alte drăcovenii. Şi totuşi, LG nu a fost un ideolog sau un doctrinar. Acolo unde ne-au despărţit convingerile, am rămas lângă el datorită modestiei şi a perseverenţei. Până la urmă, nu predica nimic, probabil nici nu credea în mare lucru. În afară de apropierea de ceilalţi şi de „the blood, the sweat and the tears”, expresie pe care mi-a repetat-o de nenumărate ori când am ajuns, în sfârşit, să schimb câteva vorbe cu el.

Mi-am dat seama, când am aflat vestea, că nu prea am cu cine să vorbesc despre Entombed (A. D.) şi L-G Petrov, pur şi simplu pentru că în afara unui moment din anii 1990, când death-ul suedez urcase spre suprafaţa scenei, această trupă a rămas underground, cunoscută şi apreciată constant doar de un grup de fideli. Şi asta fără să o caute, cum fac atâţia alţii, pentru care a fi obscur e tot un fel de modă. Lars-Göran Petrov ar fi fost, cred, acelaşi, dacă ar fi vândut albume cât Michael Jackson. Dar modestiei şi deschiderii lui, notorietatea redusă i s-a potrivit ca o haină.

Entombed AD singer LG Petrov has died | Louder

„Luaţi-le acasă pe toate”, ne spunea, mie şi unui prieten, văzându-ne la clubul Fabrica, după concert, cum ne uitam la berile din lada aproape plină a trupei. Ne-am mulţumit cu o fotografie şi cu câteva vorbe schimbate: între oamenii din sală era locul acestui solist vocal, care se identifica în aşa măsură cu ei încât un intrus n-ar fi putut nici măcar să suspecteze că tipul ăsta mic, cam grăsuţ şi ameţit, fusese cel care rupsese scena în două cu câteva minute în urmă.

L-am mai văzut o dată, la Posada 2019, iar la sfârşit, la sesiunea de autografe, încântat de concertul minunat presărat cu glume de şantier, i-am spus că aş vrea să fie printre noi şi peste 20 de ani. „No problem, man!” mi-a răspuns. I-am strâns mâna şi… asta a fost tot. Ce i-am spus atunci la sfârşit, îi spun şi acum, la despărţire: God bless you, L-G! Ţi-o spune unul dintre cei pe care nu i-ai cunoscut, dar cărora le este deja tare dor de tine.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*