Intotdeauna cand vrei sa scrii ceva, cel mai dificil este inceputul. Greu imi vine sa scriu despre festivalul de muzica rock din Galati de weekendul trecut, dat fiind ca mai acum cateva saptamani nici nu puteam sa concep un festival de muzica rock in acest oras.
Practic, festivalul a venit de nicaieri, fara ca orasul sa aiba vreo traditie pentru asa ceva, daca e sa comparam cu alte orase. Mai mult decat atat, nici nu se poate spune ca formatiile participante la festival au strans doi-trei oameni, caci numarul de spectatori a fost unul imbucurator.
Chiar daca festivalul a fost o surpriza placuta CEL PUTIN prin simpla lui prezenta intr-un loc in care n-ai spune ca s-ar putea naste, au existat o serie de inconveniente in privinta lui, dar am toata speranta si tot optimismul ca acestea vor fi rezolvate cu ocazia editiei de anul viitor.
Rockareala a tinut trei zile, de vineri pana duminica si a adus formatii atat din tara, cat si de peste hotare. Ideea organizatorilor a fost sa stranga nume din tari prin care Dunarea trece in drumul ei spre Marea Neagra. Astfel, au participat artisti din Croatia, Serbia, Bulgaria, Ucraina si Austria, suplimentate fiind de Uriah Heep (principalul nume de pe afis, din Anglia), dar si Zdob si Zdub din Rep. Moldova.
De altfel si din Romania am avut nume imortante: Holograf, Trooper, Cristi Minculescu si Nutu Olteanu Supergroup, cat si formatiile din deschidere: Greenish (formatie autohtona), Interzis, Diesel. Majoritatea formatiilor (de afara) au cantat cu precadere cover-uri, lucru care nu mi s-a parut prea rezonabil. Ma gandesc ca, in locul lor ar fi putut canta foarte bine formatii romanesti din underground (sau nu neaparat), dar care totusi au propriile lor compozitii.
Primele doua zile au fost destul de monotone. In prima zi au concertat Rock Incorporation si Coco (formatiile romanesti), urmate de Sane si Drito din Croatia. Multimea s-a strans la Holograf, consacratul proiect al lui Dan Bittman si nu cred ca exista roman care sa nu fi auzit de acestia. Prima zi s-a incheiat destul de sec, dat fiind ca artistii din Croatia (Drito) nu au avut o prestatie prea onorabila, tot interpretand piese ce nu le apartin, oprindu-se in mijlocul pieselor pentru ca tobosarul mai rupea cate-o pedala (toate formatiile au cantat la acelasi set de tobe, numai el a patit necazul). Pe langa asta, au venit cu o replica ce nu si-a avut rostul: „you’re in Romania, you don’t know what to expect” exact dupa ce a busit instrumentele. Noroc de formatia de final ca a mai bucurat lumea cu o atmosfera prietenoasa si un show de nota zece.
A doua zi a fost ceva mai bine. Romanii au cantat bine (Proiectul Tivodar, Greenish si Interzis), cu toate ca as spera sa evolueze fiecare din ei, pentru ca au potential. Din nou, o formatie venita de afara ne-a incantat (?) cu cover-uri, este vorba despre bulgarii de la Stereorush. Nu prea ii inteleg pe organizatori de ce si-ar dori sa aduca trupe de afara care sa cante ce au cantat altii. Dar in fine, seara s-a incheiat cu Trooper urmati de Zdob si Zdub, ca totul sa fie bine la final, cu headbang si hore si strigate.
Cat despre a treia zi, aceasta chiar a meritat. The Mother of Night, formatie venita din Ucraina, cat si Coffeeshock Company (Austria) au fost doua proiecte ce-si merita locul pe afis. Ucrainienii au un proiect experimental, cu influente din jazz si post blues si este alcatuita din fete. Al doilea proiect, cel austriac, are ceva „ganja” in el, fiind un soi de ska-punk cu reggae, dar foarte saltaret si apreciat de public. Cristi Minculescu si super-grupul lui Nutu Olteanu fac treaba buna impreuna, reinvocand spiritul aproape stins al heavy metalului.
Festivalul s-a incheiat cu britanicii de la Uriah Heep. Un show foarte bun si plin de energie, chiar daca au trecut de mult de prima tinerete. Veteranii au mentinut un dialog cu publicul si au aratat ca pot fi la fel de buni ca odinioara. Lady in Black a fost pastrata pentru final, in timp ce Easy Livin’ a fost cantata la bis.
Publicul a beneficiat de toate categoriile de varste: de la copii mici ce se jucau in iarba pana la batranii care-si amintesc cu nostalgie de pleata pe care o aveau candva. Spatiul a fost suficient de incapator, putea chiar sa accepte mai multa lume, fiind vorba despre un stadion din zona veche a orasului. Pacat, totusi, de tantari …
Sper sa se organizeze si anul urmator o editie „Rock la Dunare”, dar care sa fie mai bine organizata. La urma urmei, principalul organizator a fost Primaria Galati, fondurile fiind sustrase din bugetul local. Poate ca populatia locala este satisfacuta numai de ideea ca este un festival de rock si cateva formatii de care au auzit ei, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne batem joc de banii publici si sa aducem formatii de mana a doua de afara, cand, avem formatii de prima mana la noi in tara si nu numai pentru categoria „headline”.
Colac peste pupaza, cu bune, cu rele, festivalul s-a tinut, deci a existat: a existat un festival de muzica rock si in Galati, nu numai in orasele mari. A existat public, ba chiar public care cunostea mai mult decat hit-urile formatiilor. A existat vointa, dupa cum s-a putut subintelege. Un model demn de urmat pentru toate celelalte orase.
Lasă un comentariu