Celelalte Cuvinte / 07.12.2014, Hard Rock Cafe, Bucuresti

Vă mai amintiţi de acusticul Celelalte Cuvinte din 18 octombrie 2013, de la Cinema Patria? Când scena vechiului cinematograf a fost acaparată de chitare acustice şi semi-acustice, de un bas cu sunet cald, de măturelele de deasupra tobelor şi, mai ales, de distinsul pian negru? Eu rememorez acea seară ca pe una într-adevăr specială în contextul rock-ului şi metal-ului contemporan, când deseori fie concertelor le lipseşte personalitatea, fie trupele vin şi cântă cum s-o nimeri, doar să aibă cine asculta în public. Mesele şi scaunele din fier, sticlele de vin, zarurile suspendate, „boala de gânduri” de pe scenă, plus imaginea solemnă a publicului care a umplut până la refuz ambele nivele ale sălii au făcut din acusticul propus de Celelalte Cuvinte acum mai bine de un an un eveniment muzical deosebit, înconjurat de o atmosferă deosebită. Am salutat deci cu bucurie decizia trupei de a lansa un material discografic cu respectivul concert. Trup şi suflet este primul album live din istoria trupei, sub formă de CD şi DVD care au încercat să surprindă cât mai bine seara acustică inedită, lungă de două ore şi jumătate, când Celelalte Cuvinte au dat o altă formă, elegantă şi rafinată, pieselor binecunoscute. Nu-i uşor să transpui complexitatea rock-ului progresiv, înţesat de diverse influenţe metal, în manieră acustică unde distorsul devine aproape tabu, dar Celelalte Cuvinte au făcut asta în mod natural, aşa că înregistrarea evenimentului a stârnit puternice reacţii pozitive în rândul fanilor.

Hard Rock Cafe e aproape plin, iar o parte din cei prezenţi în club au fost şi aseară, la concertul de aniversare a albumului Armaghedon din Fabrica. Alt loc, altă atmosferă, alt tip de instrumente, altă faţă a aceleiaşi trupe, în mare alt public. Chiar dacă cei mai mulţi stau jos, la mese, să înţelegem bine un lucru: este vorba despre o lansare a albumului live, nu despre o replică identică a concertului de la Patria. Diferenţele sunt mult mai mari de simplul fapt că cea prezentată atunci ca „piesa nouă” acum poartă numele de Printre oameni şi este deja cunoscută de fani. Iar lipsa unui pian, care oricum n-ar încăpea pe mica scenă, e un detaliu.

Împărţit în două, concertul începe cu o oră acustică, asemănătoare prin atmosferă cu cea de pe materialul lansat. Piesele alese se mulează perfect pe o astfel de abordare printr-o construcţie mai aproape de rock şi mai străină de metal – Scrisori iubite, Printre oameni, O să am, Vocala, Cinema sau Stele poartă cu toatele amprenta mai „liniştită” Celelalte Cuvinte; nelipsite de structuri complexe sau de originalitate, ele nu respiră agresivitatea altor compoziţii şi de aceea spun că interpretarea acustică nu doar că li se potriveşte, dar le nuanţează şi le amplifică efectul melancolic. Pe de altă parte, tot din această bucată a concertului fac parte şi piese cu o agresivitatea muzicală bine echilibrată, cu accente metal în doze mai mici (Pasăre de plumb) sau mai mari (Cina dragonului, Stem şi Fântâna suspinelor precedată de introul instrumental În zori de zi); acestea capătă în variantă acustică o nouă înfăţişare, iar nouă ni se prezintă recognoscibile în esenţă, dar transfigurate formal. Ca spectator te laşi surprins de modul în care riff-urile electrice sau nervoasele lovituri de tobă devin acorduri reci şi atingeri de măturele, fără să-şi piardă însă mesajul revoltat. Undeva la mijloc se situează Între vise, dar e posibil ca eu s-o percep aşa şi pentru că această piesă relativ nouă mie îmi pare mai degrabă un întârziat punct de trecere între compoziţiile rock (relativ clasic) de început şi metal-ul de mai apoi. Probabil că de aceea este cântecul pe care-l am cel mai aproape de suflet de pe ultimul album de studio şi găsesc că straiele acustice i se potrivesc de minune din oricare din cele două unghiuri descrise mai sus le-ai privi.

O scurtă pauză precede a doua parte a concertului, adică o oră şi jumătate de distors electric şi electrizat – putem spune că instrumentele îşi recapătă „colţii”, pe care îi înfig în neajunsurile societăţii şi ale omului, ades criticate de muzica Celelalte Cuvinte: Se închid, Zmeie, Neam blestemat, Balanţa, Aşa e viaţa mea, Armaghedon, La ceas târziu. Am ascultat adesea aceste cântece live, pe unele chiar cu o zi în urmă, dar tot nu m-aş sătura să le aud şi să le îngân, ca şi cum aş putea contribui şi eu cu ceva la furia intrinsecă din spatele lor, dar şi la esteticul muzical care-i dă formă. Se alătură alte trei piese noi, aşa cum am spus deja în totalitate „electrice” – Astă lume, Muza mea şi 3 în 1 –, însă tot ce pot spune momentan despre ele e că se potrivesc bine în concert, mai ales ultimele două; deja la a doua audiţie, presimt că 3 în 1 va fi intens aclamată pe viitor. Nu întâmplător, pentru final sunt păstrate clasicele concertelor, care întotdeauna vor smulge aplauze şi aclamaţii puternice: Dacă vrei, apoi la bis Iarbă prin păr şi Un sfârşit e un început. Cu riscul de a cădea în patetism, sfârşitul serii înseamnă începutul perioadei când voi aştepta vestea unui nou concert Celelalte Cuvinte în Bucureşti. Şi cum azi deja am ascultat patru piese noi mă gândesc că ar trebui să se apropie şi o altfel de lansare – greşesc oare?

O vorbă din popor spune că ce-i prea mult strică şi poate că aşa ar părea din afară două concerte Celelalte Cuvinte în acelaşi oraş, în seri consecutive. Însă numai din afară, la o privire superficială, pentru că, dincolo de faptul că tematica a fost cu totul alta, e greu să te saturi de a-i vedea pe orădeni în concert. E drept, mi-ar fi plăcut ca şi Hard Rock Cafe să fie plin, să nu văd unele figuri cu blazarea întipărită şi să nu mă simt stingheră când pasajele cele mai „rele” m-au făcut să uit de dichisul locului şi să dau din cap ca în ultima hrubă, dar până la urmă se spune că muzica e cea care contează. Iar de muzică am avut parte din plin în ambele seri, în ambele decoruri şi în ambele ipostaze.

Galeria foto poate fi accesată aici.

Foto: Diana Grigoriu