Setlistul a fost variat, cuprinzând 17 melodii, majoritatea din aria muzicii culte. Excepţie au făcut cântecele americane cântate în perioada Crăciunului: The Christmas Song (Merry Christmas to you), White Christmas, Silent Night. Soprana a adus cu ea o parte din atmosfera sărbătorilor de iarnă, aşa cum sunt celebrate în ţara ei natală, interpretând Varpunen joulaamouna, o piesă ale cărei versuri descriu povestea întâlnirii dintre un înger şi o fată în dimineaţa zilei de Crăciun.
Pe parcursul concertului, Tarja a fost acompaniată de vioară, violoncel şi pian. Instrumentiştii au avut trei momente proprii, prin intermediul cărora am putut descoperi atât muzica clasică contemporană, cât şi cea veche, cum ar fi piesa Greensleeves, compusă în secolul al XVI-lea de regele englez Henric al VIII-lea. Ateneul Român a fost exact locul în care cei trei muzicieni finlandezi puteau să-şi dovedească măiestria. Chiar au făcut-o. Din plin.
Despre soprana Tarja Turunen s-ar putea spune foarte multe lucruri, însă mai bine ar trebui doar să o ascultăm. Nu poţi decât să fii uimit de ce poate fi capabilă o solistă de talia ei. Experienţa pe care a acumulat-o de-a lungul timpului este mai mult decât evidentă. Are o tehnică vocală impecabilă şi o forţă de emisie a sunetului rar întâlnită. Pe lângă toate acestea, este o prezenţă inedită, dând dovadă de eleganţă şi rafinament. Transmite emoţie din toţi porii şi, prin piesele ei, te transpune într-o altă lume.
Aşa a arătat pe scena Ateneului Român. De la distanţă, te mirai că cineva se poate atinge de ea şi nu era apoi proiectat în toţi pereţii de energia pe care Tarja Turunen o poate transmite. Cu toate astea, au fost temerari care au riscat. Solista a plecat de pe scenă cu braţele pline de flori şi copleşită de ropotele de aplauze care zguduiau, parcă, Ateneul. Lucrul ăsta s-a întâmplat şi în timpul piesei Walking in the air. Pur şi simplu, suna prea bine ca să ne abţinem în a ne dezvălui entuziasmul.
Tarja Turunen a dovedit, încă o dată, că poate face mai mult decât celelalte soprane. Acustica ireproşabilă din timpul concertului a fost de partea ei. Publicul, deşi mă aşteptam la mai mulţi metalişti, şi-a arătat recunoştinţa. Eu, unul, pentru o oră şi jumătate, m-am desprins cu totul de lumea reală.
Lasă un comentariu