Evenimentul a venit cu numeroase surprize, cel puţin pentru mine. Pentru început, trebuie să spun că nu i-am mai văzut pe nemţi cântând live, iar impresia pe care mi-au lăsat-o a fost mai mult decât bună. Au avut o prezenţă scenică interesantă, experienţa lor muzicală s-a văzut în interpretarea unor melodii îmbinând genuri variate, dar ceea ce m-a surprins cel mai mult a fost contactul dintre trupă şi public pe parcursul concertului.
Fără îndoială, Jan Buckard este unul dintre cei mai dubioşi artişti pe care i-am văzut până acum pe scenă, bineînţeles în sensul pozitiv al cuvântului „dubios”. În timp ce cânta, tipul monitoriza sufletele spectatorilor, uitându-se în ochii fiecăruia, să vadă dacă ne place sau nu ceea ce poate să ofere trupa lui. După gesturile de recunoştinţă pe care le-a făcut, cred că a fost mulţumit.
O altă prezenţă interesantă a fost Kristian Kolf, care, practic, şi-a vândut sufletul diavolului în acea seară. A fost mai mult decât evident că neamţul trăia fiecare notă pe care o emitea, fie că era vorba de vocea sau amplificatorul chitării lui. Ba mai mult, a încercat să ne transpună în lumea lui, coborând la un moment dat de pe scenă, pentru a cânta mai aproape de public.
Nici tobarul nu s-a lăsat mai prejos, chiar dacă, din poziţia lui, era dezavantajat faţă de colegii care interacţionau cu publicul. Toyka a dat dovadă de energie pe tot parcursul concertului, de precizie în execuţie şi inspiraţie în îmbinarea ritmurilor. Ar mai fi de adăugat faptul că seamănă cu Lars Ulrich, în varianta cu dread-uri. Poate că aşa mi s-a părut.
O altă supriză pe care am avut-o sâmbătă seară a fost să constat că publicul din România apreciază cu adevărat această formaţie, deşi nu credeam că este atât de cunoscută în rândul metaliştilor autohtoni. Mi s-a părut că membrii trupei erau de aceeaşi părere. Să tot avem parte de artişti mai puţini renumiţi, dar care au ceva de oferit.
La concert, germanii de ne-au prezentat melodii mai vechi, dar şi mai noi. Am putut asculta piese precum Battlefiled Of Souls, Erie And Old, Astral Kingdom sau Massaker In Sankt Urstein. Melodii complexe, pline de energie, dar şi de misticism, interpretate cu precizie de chirurg, dar cu multă şi evidentă pasiune pentru muzică.
Concertul trupei Valborg din seara de sâmbătă, 9 ianuarie 2016, din clubul bucureştean Control a fost, fără îndoială, o experienţă interesantă. Chiar dacă au fost unele lucruri care au deranjat (fumul de ţigară, berea scumpă), am avut parte de muzică bună, iar asta, cred eu, e cel mai important. Din punctul meu de vedere, anul concertistic 2016 a început cu dreptul.
Lasă un comentariu