Controversatul cântăreț Marilyn Manson (foto) își va face apariția în cel de-al treilea sezon al serialului american „Salem”, a cărui premieră va avea loc toamna aceasta în săptămâna de după Halloween, pe 2 noiembrie.
Marilyn Manson va juca rolul lui Thomas Dinley, un frizer și chirurg, „omul bun la toate”, care știe să rezolve orice situație, fie că e vorba de o frizură sau spintecarea cuiva…un rol destul de macabru, dar, dacă ne gândim puțin, destul de potrivit pentru acesta.
„Personajul meu sfârșește a fi ceva care poate fi numit drept avocatul diavolului sau cel mai bun prieten al acestuia”, a declarat Manson.
Serialul „Salem” este creat de către Brannon Braga și Adam Simon, producția executivă fiind realizată de Braga, Simon, Kelly Souders, Briana Peterson, Jeff Kwatinetz și Josh Barry.
Puteți urmări trailer-ul celui de-al treilea sezon aici:
Lasă un comentariu