Unul dintre cele mai importante festivaluri din tara pentru tinerele trupe dornice de afirmare a avut loc intre 7-9 septembrie in fosta resedinta a Tarii Romanesti, Campulung Muscel, pe stadionul municipal. Promovat intensiv si din timp, festivalul nici macar nu s-a apropiat de prezenta scontata, acesta fiind, in principiu, singurul minus din toata treaba asta. Departe de asfaltul din Bucuresti, cu preturi mai mult decat decente ale biletelor si jetoanelor, Posada Rock isi desfasoara a 17-a editie din istorie, in fiecare din cele trei zile avand loc un concurs si un recital. In concurs sunt inscrise 17 formatii (din motive pe care nu le cunosc, Indefiance nu ne-au onorat cu prezenta) care se lupta pentru cinci premii: premiul Attic Studio, locul 3, locul 2, locul 1 si marele premiu. Juriul este format din Cristin Tomeci, Alex Revenco (Jurnalul National), Bogdan Trimbaciu (Shifting Sands), Cristi Gram (Phoenix, Awake) si Rares Totu (Rares Totu Midlife Crisis).
Prima zi de festival debuteaza cu trupa locala SKINS FROM MY EYES ai carei membrii erau plini de emotii inainte de start. De aici putem deduce faptul ca acest concurs are o importanta deosebita pentru trupele participante, un eventual premiu fiind o buna rampa de lansare. Nici partea materiala echivalenta acestor premii nu este de neglijat in contextul in care destule formatii se zbat in aceasta negura care inconjoara industria rock din Romania. Intre timp, cei de la SFME s-au facut confortabili pe scena de pe gazon, urmand sa sparga gheata acestui festival istoric. „Hai sa-i dam drumul ca de-aia am venit aici” zice tare Alina, vocalista grupului care in scurt timp imi induce o stare placuta cu vocea ei frumoasa si puternica. Din pacate, copiii rebeli ai orasului sunt cam statici pe scena si tind sa cred ca emotiile nu au disparut. Printre piesele cantate mentionez „My Life”, „Playground” si „Awake”, stilul lor incadrandu-se la un alternativ cu ceva influente power. Impresia? O prestatie mai mult timida din partea localnicilor, avand sanse reduse dupa parerea mea la un premiu. N.E.G.A.T.I.V. sunt putin mai dezinvolti ca precedentii, bateristul Catalin Petrescu aratand un potential destul de ridicat. Solourile primei melodii, careia nu i-am retinut titlul, mi-au ridicat oarecum o spranceana dar totul s-a dovedit a fi ceva efemer dupa „Varf De Lance”. A urmat „Ciuleandra”, o piesa populara romaneasca care aduce putin cu Zdob Si Zdub. Fiind a treia oara cand ii vad, cred ca puteau fi mai incisivi si directi dar poate ma contrazice juriul.
Bucurestenii de la ELECTRIC ZEBRA debuteaza cu „Prin Umbre” insa vocea solistei Ana-Maria Alexandru este cam ragusita, lasandu-ti impresia ca te afli intr-un club underground si nu in aer liber. Dupa „Ape Si Valuri” are loc o incercare timida din partea Anei de a comunica cu publicul care nu numara mai mult de 40 de oameni momentan. „Ploua Cu Pustiu” este o melodie draguta pe care norii incep sa se adune si sa isi faca de cap, prevestind o ploaie binevenita de toamna care nu s-a materializat insa. Concertul se incheie cu „Metrosexual” care poseda ceva influente jazz, avand refrenul „Esti banal, esti banal, esti banal, esti metrosexual„… destul de banali mi s-au parut si mie. Pe pustii de la QUANTIQ am avut placerea de a-i vedea printre finalistii concursului organizat de Club A, aratand atunci o evolutie solida. Compozitii complicate, solouri patrunzatoare, sunet clar, versuri inspirate, toate insotite de o prestatie curata. Orga a avut un rol important in ducerea misiunii trupei la bun sfarsit, cu un progressive rock executat ca la carte. Dupa o astfel de reprezentatie, Horia si gasca nebuna nu pot fi decat multumiti, asteptandu-i un viitor cel putin interesant. Le urez cu aceasta ocazie succes si multa bafta. Titlurile pieselor au fost urmatoarele: „Un Nou Inceput”, „Globuri De Foc” si „Fantasme”.
Pe mica scena din orasul argesean urmeaza constantenii de la MT PLACE. Primul lucru pe care il observi la acest grup este vestimentatia specifica genului punk. Dupa prima melodie ajung la concluzia ca am in fata genul de trupa pe care vrei sa o inviti sa cante la aniversarea de 18 ani din garajul parintilor tai. Un mare plus la prezenta scenica, cele doua tipe scuturandu-si in toate directiile parul colorat asemenea curcubeului. Ultimul cantec, al carui nume nu l-am retinut, a fost unul debordant si plin de ritm, incheind astfel un show scurt dar placut. Pe baietii de la SOUNDCHECK ii tin minte ca si-au luat numele band-ului in serios, facand probe de sunet destul de lungi. Stefan saluta publicul intr-un mod vioi fara a avea insa efect la audienta. Bucurestenii canta un alternativ care e cand metal (in cazul primei piese, „Riot”), cand rock (in cazul celei de-a doua piese, „Fara Tine”). La partea instrumentala contribuie din plin riffurile lui Radu si George care se metamorfozeaza intr-un sound puternic, inchegat. Soundcheck incheie concursul cu „Evil Enemy” intr-un final spectaculos rasplatit cu aplauze de catre amatorii muzicii bune, dovedind ca se pricepe la ceea ce face. In continuare ar fi trebuit sa cante aradenii de la INDEFIANCE insa nu au fost comunicate motivele absentei lor.
Alba Iulia este reprezentata la aceasta sarbatoare a rockului autohton de
ZADAR care incepe concursul cu „Inger Si Demon”. Prima parte a melodiei te trimitea practic sa cumperi o bere dar n-a fost in Zadar pentru ca finalul a fost unul exploziv, reusind astfel sa adune o mana de pletosi in fata scenei. Cea de-a doua piesa, „Melancolia”, a fost una de „feeling” cum imi place mie sa-i spun, calmandu-i pana si pe cei ce abia se incalzisera acolo in primele randuri. Trebuie sa mentionez ca cei de pe scena au colaborat cu publicul intr-un mod placut, povestind chiar si peripetiile lor de pe drumul din Alba Iulia pana aici. Dupa „Lasa-ma Sa Fac” care imi aduce aminte de Vita De Vie a lui Adi Despot, show-ul se incheie cu „Soapte Aruncate” in aplauzele publicului care inca se lasa asteptat, oferind o evolutie sobra, matura si serioasa.
„Buna seara Campulung!” au fost primele ragete ale lui Dudu Isabel, solistul formatiei VESPERA, anuntand un recital curios de interesant. Pauza dintre primele doua melodii il scoate din nou in evidenta pe vocalistul principal care intreaba retoric „La Teatrul de Vara erau mai multi oameni… what the fuck happened?„. Urmeaza „Point In The Circle” iar mie imi este tot mai greu sa-mi ascund atasamentul fata de curentul melodic/gothic metal, mai ales atunci cand este pus corect in scena, atat instrumental, cat si compozitional. Putinii oameni prezenti au parte de un moment de respiro in care este facuta cunoscuta componenta trupei. Finalul, care mai aduce un calup de metal a la Cluj, pune punct unui show exceptional din cadrul concursului din prima zi, urmand a sustine foarte probabil un concert si in ultima parte a festivalului.
Dupa incheierea concursului si o pauza de circa 30 de minute incepe recitalul in care debuteaza AKRAL NECROSIS, o formatie destul de tanara care a avut o ascensiune importanta in ultimii doi ani, depasind faza de underground datorita sound-ului ei unic pe meleagurile noastre. Trupa a deschis de-a lungul timpului pentru cateva grupuri cunoscute precum Cadaveria, Endstille, Put Solnca, Negura Bunget sau Magica, confirmand prezenta si la editia din 2011 a celebrului OST Fest. Este o diferenta neta intre formatiile din concurs si armata intunecata condusa de Octav care da dovada de profesionalism in tot ceea ce se intampla pe platou, suferind doar la capitolul comunicare cu publicul. Poate asa procedeaza trupele de black metal… „Merchant Of Flesh” este o piesa dedicata lui Titus, tipul din spatele grupului care face lucrurile sa mearga la capitolul merchandise. Spectatorii se dezgheata usor usor pe melodia „House Of Slavery”, lasandu-se condusi de dinamismul celor de pe scena in ciuda racorii care incepe sa se lase. Incep sa constientizez faptul ca prezenta nu poate depasi borna 200, un lucru destul de incomod, atat pentru trupe, cat si pentru organizatori. Din pacate este o problema reala care nu cred ca va fi rezolvata in viitorul apropiat. Fara sa-mi dau seama, ritualul celor de la Akral Necrosis se apropie de sfarsit cu „Slay The Whore”, o melodie care ar trebui sa fie cunoscuta publicului conform liderului formatiei, avand ritmuri nebune insotite de tobele cu care Alex bate cu atata sete. In final, ultima piesa, care spre rusinea mea n-am recunoscut-o, pune punct unei trairi intense lasate de acesti muzicieni pe care ii asteapta o cariera promitatoare.
Avand in vedere prestatia de anul trecut, TARG3T nu avea cum sa dezamageasca. Am ratat piesa cu care au deschis recitalul si am ajuns la „Faceburn”, o compozitie gustata de public. Urmeaza artileria grea cu „I’m Done”, melodie ce beneficiaza de un videoclip foarte bine regizat dar nu inainte ca Ionut sa critice prezenta minimala de la acest fest cu o istorie destul de vasta. Cu un entuziasm iesit din comun, rockerii continua seria inceputa cu mostre de metalcore/hardcore, pasand o parte din energie publicului care prefera sa stea jos in spate, spatiul din fata ramanand unul destul de dezolant. Trupa se prezinta foarte bine in conditiile date oferind un spectacol pe cinste „marii” de oameni. Vorbele vocalului sunt auzite pana la urma si in fata se pune de un mic wall of death, acesta fiind doar inceputul. In luminile reflectoarelor, baietii se misca neincetat pe melodiile „Obey” si „Chemtrails”, scena devenind prea mica pentru cei ce incearca din rasputeri sa lase o impresie, oricare ar fi ea. Ultima piesa, „Alone”, m-a lasat rece, simtind parca un pic din mahnirea solistului vizavi de ce se intampla la acest festival, vizavi de mersul treburilor in aceasta industrie de muzica. Cei care au gustat prestatia celor de la Targ3t sunt invitati sa achizitioneze noul album „Th1rt3en” care va fi lansat in aproximativ doua saptamani.
AWAKE, trupa tribut Dream Theater formata de Cristi Gram (Phoenix) urmeaza sa sustina primul concert daca sursele mele sunt corecte. De tobe se ocupa Lupu „Lapi” Razvan care va incinge bateria putin mai tarziu si pentru headliner-ul serii, Krypton. Curios este faptul ca partile vocale sunt asigurate de o domnisoara pe nume Sabina Abrudian de care nu am auzit pana acum, deci ar trebui sa iasa ceva interesant din acest supergrup. Cu o voce suava, solista da dovada de carisma si empatie, interpretand rolul lui James LaBrie foarte ok. Piesele curg rapid una dupa alta spre satisfactia rockerimii care urmareste, indeaproape acum, prestatia vocalistei, indragind-o nu numai pentru calitatile guturale… totul suna foarte bine indeplinindu-se astfel toate premisele unui concert reusit. Interpretarea piesei „These Walls” aparuta in 2005 pe albumul „Octavarium” mi s-a parut una din cele mai reusite, facand abstractie de unele probleme tehnice aparute pe parcursul ei. Ni se comunica si restul line-up-ului adica Mihai Ardelean la claviaturi si Vlady Sateanu la bas. Showul nu se putea incheia fara epica „Pull Me Under” de pe „Images And Words”, album de referinta in istoria progressive metal-ului, intarind omagiul adus taticilor de la DT care se pare ca vor concerta anul viitor pentru a doua oara pe pamant romanesc (detalii
aici).
Penultima formatie din prima seara este SHIFTING SANDS care are o reputatie de aparat dupa ce a castigat anul trecut premiul 1, performanta rasplatita cu o aparitie la OST Fest 2012 pe scena mica. Daniela si a sa trupa imi aduce aminte de Ana Mladinovici cu a ei Magica, ambele avand o prezenta scenica puternica. Dupa „Unul Dintre Ei”, „Vanished” si „Ignore” urmeaza „Daca Vrei”, un cantec melodios cu intro-ul si outro-ul executate la orga, care va fi lansat o data cu noul material discografic. La finele melodiei „Step Back”, Andrei Ilie ne delecteaza cu un drum solo devastator, urmat de o compozitie instrumentala a lui Bogdan. Insa frigul lasat da batai de cap pana si solistei care isi ia la revedere de la audienta cu cunoscutele „Din Alta Parte” si „Hurt” (cover Nine Inch Nails). Ora tarzie la care Shifting Sands isi incheie prestatia contribuie alaturi de temperatura scazuta la diminuarea substantiala a publicului ramas.
KRYPTON incepe spectacolul in jurul orei 00:00, un spectacol ce se anunta incendiar daca e sa tin cont de concertul de reuniune din 10 mai din cochetul The Silver Church. Deschid cu „Fara Teama”, o melodie atat de indragita de vechii fani, incingand astfel atmosfera inghetata. Urmeaza arhicunoscuta „Am Crezut In Ochii Tai” interpretata cu un puternic sentiment de dragoste. Publicul ii face lui Gurita pe plac cantand la refrenele destul de intuitive si aplaudand la scena deschisa. „Pozitie De Drepti” este o piesa care a fost auzita prima data live in ’92 de ziua nationala. Showul continua cu „Sunt Doar Un Nor”, „Tatiana” si „Cheama-ma”, printre altele, punand capat unui recital magistral ce va dainui peste ani.
Cea de-a doua zi debuteaza cu formatia locala OBSESIA care are parte de un inceput nefericit datorita problemelor tehnice nerezolvate pe parcursul probelor de sunet. In fine, baietii incearca din nou si de aceasta data totul e ok. Trupa se incadreaza la un heavy metal care nu ma duce cu gandul la niciun grup celebru din aceasta arie. Obsesia nu impresioneaza la niciun capitol dar trebuie sa remarc faptul ca a avut parte de un public la fel de numeros ca cel de la Krypton de la miezul noptii. Setlistul formatiei a fost format din „Bonfire”, „Frunza” si „Evadare”, prestand o muzica de bere si punctand doar la capitolul colaborare cu publicul. Bucurestenii de la ERASE incep concursul in forta cu „This Is War” cu un growl de efect al lui Alex „Chucky” Ciontu. La „Dust To Dust”, Catalin „Flama” Scanteie dovedeste ca se descurca la fel de bine cu vocea clean, rezultand un amestec interesant de voci. Cei de pe scena incheie prestatia cu o „jumatate” de piesa, probabil din cauza timpului scurt rezervat. Oricum, atat spectatorii cat si muzicienii s-au simtit minunat pret de cincisprezece minute.
Pe PSYCHOGOD am fost nevoit sa-i urmaresc in deschiderea unor concerte din capitala, fara a remarca insa ceva notabil in stilul lor. Le lipseste ceva dar imi e greu sa-mi dau seama ce; prima chestie pe care o remarc la „Bless You” e vocea Cristinei, o imitatie ieftina a Angelei Gossow. Dar timpul nu e pierdut pentru ea… vocea trebuie antrenata in timp iar Cristina e tanara. Modul in care au cantat ultima piesa „Death Row” a fost cel putin suspect. Ori nu dau doi bani pe acest fest, ori sunt siguri de un premiu. Sper sa ma insel totusi. Ideea e ca trebuie sa fie si trupe slabe ca altfel n-ar exista cele puternice! La NOMEGA nu stiam la ce sa ma astept. Nu stiam nimic despre activitatea lor iar genul abordat, stoner, imi provoaca de obicei o stare de relaxare. Dupa ce dau drumul la cantare, imi dau seama ca stonerul e un fel de chillout pentru metalisti. Pentru mine unul, ceea ce au pus timisorenii in practica a fost de bun augur dupa grohaiala de mai devreme. Genul acesta de muzica are avantajul, pentru unii, sau dezavantajul, pentru altii, de a raspandi letargia, de a induce transa. La sfarsit, o portie de aplauze din partea celor cateva zeci de oameni prezenti acum, spun eu meritate.
Cu cel putin o clasa peste Obsesia daca ar fi sa le compar prin prisma curentului heavy metal, SILVER BULLET puncteaza atat la voce, care este considerabil mai omogena, cat si la instrumentalul caracterizat de un ritm debordant. Nu e timp de bere, mici sau orice altceva pentru ca Vladimir si echipa rup in doua difuzoarele pe melodia „Just High” delectand urechile amatorilor de metal de calitate. Se poate observa o usoara influenta a lui Rob Halford in vocea solistului care este ajutat din spate de o gasca teribil de dornica de performanta si faima, relizandu-se premisele unui concert adevarat. Pacat ca juriul a fost nevoit sa intrerupa aceasta manifestare exceptionala (baietii ori au uitat, ori nu mai voiau sa paraseasca scena). Bucurestenii de la AQUILA continua seria buna inceputa de Siver Bullet cu un power/heavy patrunzator, presarat cu clapele lui Enri Demi. La prima melodie, „Fuel Of Fire”, am avut impresia ca Leo, vocalul grupului, si-a setat prea jos vocea dar pe „Never Fear” si-a etalat incisivitatea cu care este inzestrat. Ultima piesa, „Rock Is Dead”, aduce sfarsitul celei mai bune performante de pana acum cu niste solouri crazy acompaniate de tobele salbatice. Inainte de a parasi scena, Leo da dovada de colegialitate, urandu-le bafta celorlalte formatii ramase in concurs. RESPECT!
Incepe primul cantec al celor de la LONG ROAD iar dupa intro-ul marca Nightwish, credeam ca voi asculta ceva superior insa Irina de la voce nu e de acord cu mine fiindca nu poate sustine notele lungi si inalte. Instrumentele parca se incaleca unele pe altele iar sincronizarea este o virtute de care bucurestenii n-au auzit. Piesele parca nu se mai termina, componentii acestei trupe lasand impresia ca isi dau duhul pe scena. Doar melodicitatea scoasa de clape iese in evidenta, fiind singurul sunet pe care vrei sa-l asculti. Long Road a avut o evolutie sub asteptari, remarcandu-se doar prin frumusetea tinerei soliste si prin cele zece minute premergatoare concertului dedicate problemelor tehnice. Cred ca daca mai incercau treizeci de minute sa rezolve discrepantele aparute, tot era in van.
Nu stiam ca avem core de calitate in tara asta! Si nu stiam dintr-un singur motiv si acela pentru ca nu exista. Am avut onoarea sa vad grupul Apostate de curand cand a aratat romanilor cu ce se mananca coraiala asta iar SKULLP ar trebui sa ia lectii. N-am inteles titlul primelor doua melodii dar la cea secunda, partiturile au fost cantate corect, lipsind insa elementul magic care sa dea originalitate formatiei clujene. Publicul nu impartaseste aceleasi sentimente cu mine, dovada fiind agitatia creata la ultima melodie, „Disgrace”. Alin si Doru arata ca pot fi comunicativi, un plus deci pentru baieti care parasesc scena in aplauzele celor care au gustat evolutia lor. Ultimii din concursul de la Posada au fost sibienii de la TAGMA care aduc ceva nou prin vioara Florinei Costin, masluind corzile acesteia cu o delicatete iesita din comun. Dupa primul cantec, Florina se muta la claviaturi unde se descurca excelent, intarindu-i astfel statutul de multiinstrumentist desavarsit. Muzica care ne gadila urechile contine pasaje lente si calme urmate de schimbari rapide de ritm, dand nastere unei simbioze absolute. Tagma incheie prestatia cu piesa „Salut”, fiind aproape o certitudine faptul ca va castiga un premiu, al doilea dupa cel de anul trecut.
Recitalul de sambata este deschis de catre EXPERIENCED?!? al carei solist Wim D’hondt intreaba „Romania, are you ready for some rock & roll?„, continuand cu „We are Experienced?!? and we still play rock & roll„. Fratii D’hondt sunt creierul acestei trupe din Belgia care canta un rock & roll old school numai bun pentru parintii care au venit la festival impreuna cu copii care se zbenguie non-stop. Dupa „Limosino Car” urmeaza o interpretare rapida a „Ace Of Spades” de la Motörhead care constituie catalizatorul pogo-ului la care adera tot mai multi pusti. Chimia grupului este intarita si de faptul ca D’hondt si ceilalti se simt in largul lor acolo sus. Probabil o vor pune de un chef epic dupa concert pentru ca Wim este curios daca sunt fete care sa mearga in seara asta „All The Way”. Audienta semi-prezenta nu este un motiv sa nu faca un show grandios sau sa se distreze copios. O data cantate melodiile „Hope You Die” si „Pistols”, belgienii isi iau ramas bun cu „Bad Girls Burn In Hell”, lasand in urma o amintire intiparita in mintile tuturor.
Grupul bucurestean
MONARCHY care a lansat recent un material de calitate pe piata din Romania intitulat „Feeding The Beast” (recenzia albumului poate fi citita
aici), urca pe scena la lasarea intunericului pentru a ne dezvalui tainele progressive metal-ului. Am cautat inainte de concert informatii privind line-up-ul formatiei si am descoperit ca postul de la baterie era vacant astfel ca speram ca enigma se va rezolva in seara asta dar surpriza!!! Cand este prezentata componenta trupei, postul de la tobe ramane secret. Dupa cateva momente apare unul din tipii de la paza cu un dubios in camasa de forta si il ajuta sa se descotoroseasca de ea. Incepe dezmatul cu prima piesa „Hysteria” care suna apocaliptic, atat in varianta de studio, cat si live, conturandu-se o mica opera de arta. Urmeaza „Soul Capture” iar la sfarsitul celei de-a treia piese numita „Earthquake”, necunoscutul din spatele tobelor preia fraiele cu un drum solo spectaculos in genul lui Jordison (poarta o masca pe fata la fel ca Joey). O data reaparut pe scena, Dragos ne intreaba daca stim cine este respectivul pentru ca nici el nu-l cunoaste. Din pricina unor probleme legate de timp, bucurestenii sunt nevoiti sa treaca la ultima melodie, „All As One”, care confirma valoarea trupei aflate in plina ascensiune. Paza se asigura la sfarsit ca bateristul imbraca camasa alba, acesta din urma pierzandu-si cumpatul si fiind greu de imblanzit. Per total a fost un recital de exceptie indulcit cu o mica doza de teatru.
In continuare urmeaza moldovenii de la INFECTED RAIN care au in spate mai multe aparitii in Romania, dobandind o baza solida de fani. Dupa primele doua melodii, Lena nu reuseste sa convinga si opteaza pentru un discurs in care multumeste organizatorilor pentru invitatie si in care lauda peisajele foarte frumoase din Muscel. Accentul basarabean trezeste spiritul de patriot dintr-un barbat din spate care striga din toata inima „Basarabia e Romania” uluind astfel audienta. In setlistul moldovenilor regasesc „Me Against You”, „Judgemental Trap” si „Butterfly”; la ultima dintre ele, Lena isi pierde incet dar sigur vocea, fiind o diferenta mare intre ceea ce aud si varianta de studio. Una peste alta, Infected Rain s-a dovedit a fi o formatie sterila, fara vlaga si fara orizont.
Trebuie sa marturisesc ca n-am ascultat deloc muzica celor de la AVA INFERI si am ales sa ma prezint complet nepregatit la acest ritual in speranta ca voi ramane placut impresionat. Fumul de pe scena, lumanarile aprinse si candela din mana Susanei Simões prevestesc un scenariu intunecat specific doom-ului. O atmosfera grava invaluie scena care devine platoul de filmare al unui film de groaza. Din punct de vedere vizual, showul este unul extravagant insa urechile mele raman amortite in continuare de frigul din miezul noptii. Piesa „Last Sign Of Summer” il pune in valoare pe Rune „Blasphemer” Eriksen, care a devenit cunoscut pentru activitatea din Mayhem si pe bateristul Sasha Horn, care arata ca poate tine ritmul unei piese putin mai rapide. La melodia „The Living End” urmeaza randul vocalistei sa se afirme cu notele lungi tinute fara probleme. Urmeaza cateva piese „suparate” care se contopesc perfect cu privelistea dezolanta din tribunele pline de resturi menajere si goale de lume. Cantarea portughezilor ia sfarsit cu „Blood Of Bachus” interpretata in acelasi mod somnolent urmata de „Pulse Of The Earth”. Sunt sigur ca pentru amatorii curentului doom a fost o seara de neuitat, dar genul acesta de muzica, pe mine unul, ma lasa indiferent.
A treia si ultima zi a festivalului ne aduce pe scena juriul care multumeste tuturor celor implicati in acest eveniment: Primaria municipiului Campulung Muscel, Cavalleria Events, Blackhawk Security, M&C Musical Instruments si altii.
Urmeaza decernarea premiilor remunerate in felul urmator plus castigatorii acestora:
Fara Premiu – locul 6 – QUANTIQ
Premiul Studio Attic – permite inregistrarea unui demo in studioul detinut de Rares Totu –
ERASE
Premiul 3 – voucher in valoare de 100
€ – ZADAR
Premiul 2 – voucher in valoare de 300 € – SKULLP
Premiul 1 – voucher in valoare de 600 € – TAGMA
Marele Premiu – voucher in valoare de 1.000 € – VESPERA
O data inmanate premiile, scena este pregatita pentru un nou recital din partea trupelor de mai sus, cu mentiunea ca SKULLP va lipsi din motive ce nu tine de grup. In ciuda faptului ca QUANTIQ n-a obtinut niciun premiu dar datorita reprezentatiei excelente, brasovenii au fost invitati sa mai ofere publicului inca o doza de rock. Din nefericire s-a vazut o usoara senzatie de mahnire in randurile formatiei, avand o prestatie lipsita de vlaga. Eu unul i-am vazut castigatori dupa prima parte a concursului dar juriul nu ne poate multumi pe toti. Urmeaza ERASE care arata din nou ca scena este habitatul lor natural. In general, setlisturile au fost aproape aceleasi, suferind doar cateva schimbari… Bucurestenii profita la maximum de timpul alocat pentru spectacol, cantand cinci piese, ultima fiind „You’ve Been Erased” unde vocile clean si growl au fost sarea si piperul dintr-un preparat de bun gust.
ZADAR ne delecteaza in continuare cu o evolutie echilibrata si datorita mediei ridicate de varsta in comparatie cu alte formatii tinere ce au calcat pragul acestui festival. In afara de setul cantat in prima zi, solistul anunta ultima piesa numita „Cas”, un cantec cu specific romanesc pe care este testat publicul, mai prietenos ca altadata. Viorel Costin, liderul trupei TAGMA, declara „Un loc intai care ne responsabilizeaza in primul rand si ne onoreaza in acelasi timp” dupa care o invita pe Daniela Oancea (Shifting Sands) sa cante impreuna un duet care s-a dovedit a fi foarte apreciat de lume. Restul prestatiei este in aceeasi nota, confirmand astfel premiul obtinut. Profesionalismul clujenilor de la VESPERA isi spune cuvantul, meritand din plin Marele Premiu care ii va propulsa cu siguranta mai sus decat sunt acum. Ma astept sa aud de viitoare concerte in perioada urmatoare si prin Bucuresti pentru ca acolo lucrurile merg mai bine in acest domeniu decat in alte parti. La final, Dudu declara mandru ca patru din cinci trupe care au castigat premii sunt din Ardeal! Asa ca thumbs up pentru Alba Iulia, Cluj-Napoca si Sibiu.
RARES TOTU MIDLIFE CRISIS, grupul format in jurul lui Rares Totu, da startul recitalului ultimei seri. Acest band se incadreaza in sfera blues rock/rock clasic si aduce omagii unora dintre cei mai influenti chitaristi ai tuturor timpurilor. Primul cantec este „Purple Haze” a lui Jimi Hendrix, vocalistul fiind puternic marcat de acest chitarist monstru. Urmeaza „Freedom” al aceluiasi personaj consacrat, ambele fiind interpretate intr-o maniera super destinsa. Shane Henry nu a fost lasat pe dinafara, „Deliverance” fiind aleasa pentru a fi impartasita spectatorilor batrani in special. Audienta are parte si de o piesa marca Stevie Wonder, prezentata intr-un mod cat se poate de placut. Penultima melodie il aduce pe Bob Dylan in inimile fanilor cu „All Along The Watchtower”, un hit din anii ’70. Avand in vedere publicul format din foarte multe persoane trecute de prima tinerete, concertul dedicat acestor zei din aria blues rock-ului a fost de bun prisos. „Nu ascultati cacat pentru ca veti deveni cacat” declara inaintea ultimei piese Rares, ceremonialul sfarsindu-se cu „Voodoo Child” spre satisfactia tuturor amatorilor de muzica de calitate.
Am ales in continuare sa trag o tura pana in centrul orasului si am pierdut astfel o buna parte din recitalul celor de la ABIGAIL. E destul de greu sa incadrezi formatia intr-un anumit gen, fiind o mixtura de atmospheric, doom, death si progressive. Ultima piesa „Sonet” a fost magistrala insa nimic nou pentru ca nu era prima oara cand ii urmaream live si stiam de ce sunt capabili. Am aflat ca au mai cantat „Roswell 47” (cover Hypocrisy), „Sweet Cruelty” si „Kogaion”, printre altele. Metalistii de la GOTHIC incep cantarea in jurul orei 22:00 cu Dadu in forma maxima, ajutat de chitaristul Alin Petrut cu backing vocals. Alin Moise se da si el in spectacol cu un calup de solouri ametitoare, acompaniat din spate de tobarul Vlad Golgotiu. Avem apoi parte de un imn al urii, „Anthem Of Hate”, mai brutal decat te-ai fi asteptat.
„Holy Diver” a lui Ronnie James Dio cantata in varianta Gothic dezintegreaza randurile din fata scenei, avertizand asupra a ce urmeaza. Dupa „Memorial Winter” incepe „Eternity” care incorporeaza pasajele melodice cu beaturile ultrarapide si ragetele solistului. Din cauza decalarii programului, showul se incheie subit, urmand a concerta headlinerul serii si implicit al festivalului, CELELALTE CUVINTE.
Greii rockului autohton intra pe scena in uralele publicului semiprezent cu melodia „Iarba Prin Par”, promitand un recital de senzatie. Aflati pentru prima data la acest festival, Calin Pop (voce), Marcel Breazu (bas), Tiberiu Pop (clape) si Leontin Iovan (tobe) incing atmosfera cu „Zmeie”, aducand nostalgia pe fetele celor mai in varsta. Maiestria cu care sunt reproduse slagarele e incontestabila, intarind astfel statutul de pionier in industria rockului de pe plaiurile mioritice. Dupa „Armaghedon” si „Fantana Suspinelor”, Calin apuca chitara acustica, moment in care fanii incep sa fredoneze „Daca Vrei”. Doleantele le sunt ascultate si incepe una dintre cele mai semnificative piese ce poarta semnatura CC. Bisul este compus din „Asa E Viata Mea” si „Un Sfarsit E Un Inceput” la finalul careia Marcel si Leontin se grabesc sa paraseasca scena insa Calin nu e de acord cu ei, astfel ca melodia „Ceas Tarziu” incheie setlistul uneia dintre cele mai iubite formatii din tara. Recomand cu caldura concertele Celelalte Cuvinte care se intind de obicei pana la trei ore, fara sa fie cazul si de aceasta data pentru ca mai urmeaza inca o trupa si anume PSYCHO SYMPHONY.
Ora tarzie si drumul pe care trebuie sa-l parcurg cu masina m-au convins sa parasesc stadionul cu care ma obisnuisem timp de 3 zile extraordinare. Astept cu nerabdare urmatoarea editie a festului si tin sa laud organizatorii pentru efortul depus la aceasta sarbatoare a rockului romanesc. Sper timid ca va redeveni ceea ce a fost o data…
O ampla galerie foto de la acest festival puteti accesa AICI.
Lasă un comentariu