Permiteti-mi sa fac o paranteza inainte de inceperea articolului propriu-zis: daca nu as mai fi fost si inainte la Question Mark, as fi fost nitel derutata de lipsa oricarui indiciu in ce priveste locul. Da, sigur, Pasagiul Victoriei nu-i mare si te prinzi prin eliminare care-i locul… dar zau, baieti, cred ca e momentul sa dati jos semnul clubului vechi. Nu de alta, dar sa stie si lumea unde nimereste. Chiar si un semn de intrebare daca puneti in loc, si tot ar fi mai bine.
Dar sa lasam la o parte aceste consideratii si sa trecem la subiect, adica la concertul live We Singing Colors la care am asistat vineri seara, in susnumitul Question Mark. Ultima oara cand am scris eu de formatie aici pe site, tocmai isi lansasera album si isi definitivau formula de trei. Intre timp au devenit patru, cooptandu-l in formula live si pe Narcis Axinte (Harlequin_Jack) la bas, si, aparent, planuiesc de zor al doilea album.
Poate ca v-am mai spus asta (tind sa ma repet si, implicit, sa ii exasperez pe cei din jur), insa am un pitic pe creier cand vine vorba de concerte. Daca se intampla sa imi placa o formatie, chiar nu conteaza de cate ori pe saptamana are concert; mai mult ca sigur ca ma veti gasi de fiecare data la fata locului, sorbind cu un aer ganditor dintr-o licoare cu mai multa sau mai putina cofeina si mai apoi inganand (sau zbierand din toti plamanii, dupa caz) versurile in timpul concertului.
In ceea ce ii priveste pe We Singing Colors, deja avem o istorie. Aproape ca nu a fost concert in Bucuresti la care sa nu ma duc, si nu imi amintesc sa fi existat vreunul care sa nu imi fi placut. Probabil pentru ca formatia asta concerteaza intr-o droaie de locuri interesante. Clar pentru ca sunt talentati si stiu sa isi apropie publicul. Si avand in vedere ca promisesera si cel putin o piesa noua pentru cantarea de vineri seara, era evident ca nu aveam sa lipsesc.
Nu pot sa zic ca nu eram dornica de noutati (chiar dimpotriva), insa piesa cu care au ales sa deschida, “Salopette”, mi-a incalzit de-a dreptul inima (ca sa folosesc un cliseu extrem de uzat), mai ales ca era una dintre cele mai vechi melodii postate pe YouTube de ei. Si ca vorbim de melodii vechi, imi place mult de tot cum se aude acum “Deer Dad” – unul din cele mai faine lucruri de pe lumea asta e o piesa pe care ai ascultat-o de nu stiu cate ori (atat inregistrata cat si live), care e periata bine si imbogatita sonor.
Mai putin de jumatate din piesele din setlist au fost de pe albumul lor de debut; restul au reprezentat fie compozitii mai recente, incluzand aici si “All the People”, cea mai proaspat scoasa din cuptor melodie, cel putin in ce priveste concertele live, fie compozitii mai vechi, precum cele mentionate mai sus. Am ascultat, printre altele, un “Good Days, Bad Days” la care, din nou, Andrei a fost singurul fluierator profesionist, un “Giant Wave of Yesterdays” 100% creat live, fara beatul pe care il stiam de la atatea alte concerte, un “Far, Far, Far” ce mi-a creat ca intotdeauna dorul de duca si un “Cantec de seara” la fel de romantic si erotic cum il stiam si cum e recreat de fiecare data atat live cat si in timpul auditiilor din Winamp.
Despre formatie, numai de bine, ca intotdeauna. Cu cat ii vad mai mult si mai des, cu atat mi se pare ca suna din ce in ce mai fain si mai inchegat, si, avand in vedere ce piese noi s-au mai adunat in setlist de la Made of wool, made of heavy metal incoace, pot sa zic cu mana pe inima ca de abia astept sa vad cum o sa ne incante pe viitorul album.
SETLIST
Salopette
Stone Cutters
Deer Dad
Alone
Untitled
Giant Wave of Yesterdays
Day for my Eyes
A Country Called Surfia
Good Days, Bad Days
Say You’re Mine
All the People
Far, Far, Far
Cantec de seara
Out of the City
Times Like These
Mai multe despre Raluca Bicu AICI!
Lasă un comentariu