Heavy metaliștii de la BULLET FOR MY VALENTINE au anunțat că vor lansa cât de curând o piesă nouă, și anume „Don’t Need You”, pe care o veți putea asculta începând cu data de 7 noiembrie.
Videoclipul piesei a fost filmat într-o biserică părăsită, alături de Ville Juurikkala la conducere, care a mai lucrat înainte și cu alte trupe precum Nightwish, Amorphis, HIM și Apocalyptica. Zilele trecute, aceștia au postat pe pagina lor de Facebook chiar și un scurt video de doar câteva secunde în care se poate vedea locul filmării:
Vorbind despre biserica în care au filmat, aceștia au declarat pentru Blabbermouth că „nu este chiar locul tipic pentru o nuntă – e foarte dărâmat și murdar. Ne-am gândit totuși la contrastul cool față de ideea videoclipului. Am vrut să arate ceva foarte mare și ornat, dar înainte de toate, este puțin murdar”.
În prezent, Bullet For My Valentine se află în turneu european pentru promovarea celui de-al cincilea album de studio, și anume „Venom”.

Lasă un comentariu