Váthos – SOLACE

Trupa bucureșteană de post-black metal Váthos ne-a „amenințat” de mult timp cu lansarea albumului SOLACE, motiv pentru care, după ce am ascultat single-urile „Burning Red” și „Self-Loathing”, extrase de pe acest material, am spus clar că abia aștept să descopăr ce au de oferit și celelalte piese alcătuind LP-ul. Și formația nu m-a dezamăgit câtuși de puțin.

Pentru cei care nu sunt întru totul familiarizați cu Váthos, grupul a fost fondat în 2017, are la activ două albume, unul dintre ele fiind SOLACE, și putem spune că abordează stilul post-black metal, cu influențe din doom, gothic, alternative, death și atmospheric (metal).

Componența integrală a trupei este: Radu Alexandru – voce; Alexandra Romina Păduraru – voce; Ducul Rusul – chitară; Mannequin – chitară; Dany Ice – chitară bas; Rotta Lopaatkinen – instrumente de percuție. O parte dintre membrii formației sunt implicați și în alte proiecte: Radu este vocalul DinUmbră și Rotta este component Awake The Demons.

Albumul SOLACE al trupei Váthos are ca dată oficială de lansare ziua de astăzi, 7 iunie 2026. LP-ul a fost lansat independent.

Această a doua chemare a celor din Váthos către fanii rockului bun începe cu piesa „Solace in Solitude”, o melodie care durează un minut și care este o evocare a trupelor românești de black metal precum dordeduh. Restul pieselor se axează atât pe vocea deosebită a lui Radu Alexandru, cât și pe partea instrumentală, complexă, cu riffuri și solouri (mai ales de chitară) foarte bine alcătuite. La momentul actual, Váthos este, fără îndoială, una dintre formațiile pe care vă îndemn și vă rog, totodată, să le urmăriți în evoluția perpetuă, pentru că merită.

Ce este fain la SOLACE?

În primul rând, aș spune că piesele transmit o emoție pe care o puteți percepe drept liniște în mijlocul vârtejului unei treceri ireversibile a clipelor pline de farmec, drept o pășire dincolo de cotidian sau drept distanța care desparte creatorul de muza sa (vedeți „Muse”). Melodiile care alcătuiesc SOLACE vă vor purta într-o lume a metaforei, oscilând între Gesturi insondabile, rodul dezgustului (extras din „Decadență”) și momente de inerție, înghețate în trecerea lui, a timpului (extras din „Răstimp”).

Cu toate acestea, însă, versurile mele preferate sunt cele regăsite în epilogul „Refugiu”. Vă voi lăsa drept amintire un scurt fragment din „Refugiu” înainte să dezvălui rating-ul final: Un colț ascuns, între umbre și lumini, unde marea tace și plutesc delir. Fiecare moment ce-n tăcere îndeamnă să-mi simt izolarea, de îndată, întru totul. Cu o șoaptă m-aduci aproape de țărm, menirea mea să fiu una cu tine.

Rating: ★★★★⯪