Interviu cu Bullet – de la autocare și motociclete, la riffuri, amplificatoare și păr lung

După cum v-am obișnuit în perioada aceasta, am avut ocazia de a intervieva câteva trupe care vor urca pe scena celei de-a doua ediții a festivalului Odyssea Rock Fusion: Xandria, Primordial și, iată, acum, Bullet.

Bullet a fost fondată în 2001, de către vocalul Dag Hell Hofer și chitaristul Hampus Klang, și a lansat, până acum, șapte albume, cel mai recent, Kickstarter, văzând lumina zilei în ianuarie 2026. A fost distribuit prin casa de discuri Steamhammer.

Hampus ne-a acordat un interviu în care abordăm subiecte precum autocare, motociclete, amplificatoare, heavy metal, păr lung și absolut orice altceva:

Pentru cititorii noștri care este posibil să nu fie întru totul familiarizați cu muzica voastră, ne-ai putea spune, te rog, câteva cuvinte despre Bullet?

Suntem o trupă de heavy metal din Suedia. Facem chestia asta de vreo 25 de ani și am susținut numeroase concerte în toată lumea. Ne plac pielea, părul lung, blugii strâmți, cerceii și stilul de viață rock ’n’ roll. Sound-ul nostru este similar cu acela al trupelor bune din perioada ’77-’84. Dacă vă plac rock ’n’ roll-ul și heavy metal-ul, atunci probabil că veți adora Bullet.

Avem un autocar pentru turneu Volvo, din 1964, care este casa noastră pe roți.

Cum ai descrie sound-ul Bullet?

Heavy metal adevărat care sună ca în vremurile bune. Fără tobe cu trigger sau chitare distorsionate excesiv. Voce brută [în original, raw – n.n.]! Totul îmbibat în păr, piele, denim și ținte. Fără backup tracks sau alte chestii de genul acela.

Ați lansat recent albumul Kickstarter. Ne-ai putea spune cum a prins viață LP-ul și care este conceptul din spatele lui?

Am vrut piese rock simple, cu multă atitudine. Ne-a luat câțiva ani să terminăm totul și să găsim un chitarist nou. Ideea pentru copertă ne-a venit grație unei reviste vechi cu motociclete care acea o poză cu o femeie pornind un chopper [un stil de motocicletă – n.n.] și ne-am gândit că ar fi o idee bună să facem ceva asemănător și să numim albumul pur și simplu Kickstarter.

Bullet împlinește 25 de ani de activitate în 2026. Privind în urmă, cum percepi acest timp? Ai schimba ceva, dacă ai putea?

Timpul zboară! Cu siguranță au existat niște decizii de-a lungul anilor care nu au fost cele mai bune, dar în general sunt foarte mulțumit de felul în care încă lansăm albume faine și susținem concerte. Nu există multe formații care să facă asta 25 de ani. Continuăm practic să facem aceleași chestii care ne-au plăcut, adolescenți fiind.

Care este amintirea ta preferată din cariera voastră de până acum?

Trebuie să fie momentul când am deschis un concert AC/DC în 2009, la Ullevi Stadium, pentru 50000 de persoane. Trupa a avut lineup-ul din era Back in Black și a fost absolut extraordinar. Renumitul autocar Bullet [în original, Bullet’s bus – n.n.] a părut o mașină foarte mică în comparație cu camioanele celor de la AC/DC. Ce producție! Existau doi băieți care se ocupau doar de lipit chestii cu banda universală de reparații [în original, Gaffer tape – n.n.] și aveau până și propriile lor mașini de spălat cu logoul AC/DC pe ele.

Când am primit mixajul pentru albumul Bite the Bullet [LP lansat în 2008, distribuit de Black Lodge Records – n.n.], a fost de asemenea ceva important. În sfârșit am sunat așa cum voiam și am fost foarte mulțumiți de felul în care a ieșit albumul.

Cântați anul acesta la Odyssea Rock Fusion Festival. Ați mai fost până acum în România? Cum te simți știind că veți cânta în țara noastră?

Nu am mai fost vreodată în România până acum și abia așteptăm să venim!! Este mereu ceva special atunci când cânți într-o țară pe care nu ai mai vizitat-o până acum. Va fi super fain!

Am auzit că aveți foarte mulți fani fock, așadar sunt sigur că va fi totul perfect. Am cântat la festivaluri de black metal și în mai multe locuri rock ’n’ roll și tuturor pare să le placă heavy metal-ul old school.

La ce se pot aștepta fanii care nu au avut ocazia să vă asculte live până acum de la prestația Bullet la Odyssea?

Veți asculta hituri de pe toate albumele noastre și vom cânta de parcă nu există ziua de mâine!! Festivalul este prea departe ca să putem conduce până acolo, așa că nu putem aduce întreg zidul Marshall, semnul luminos și toate cele, dar promitem să realizăm un concert heavy metal magic pentru voi!

Care este primul lucru pe care vrei să îl faci după ce ajungeți în România?

Să beau o bere românească. Am auzit că aveți multe beri bune în țara voastră.

Dacă ai putea alege între a cânta doar live sau a înregistra doar material în studio, pe care ai alege-o și de ce?

Live, cu siguranță. Să stai într-un studio nu este atât de rock ’n’ roll. Poate fi distractiv să fii creativ într-un studio, dar live totul este mult mai real.

Ce piesă îți place să cânți live cel mai mult?

„Riding High”! Pentru că practic toată piesa este formată din solouri de chitară. Pentru mine, cel mai important lucru este să îmi placă tot ceea ce publicul adoră.

Ce artiști v-au influențat cel mai mult în cariera voastră?

Saxon, AC/DC, Judas Priest, Twisted Sister, Accept, Motorhead, Iron Maiden, Rose Tattoo, Black Sabbath, Metallica, Manowar, Slayer, W.A.S.P, Riot și Rolling Stones, ca să spun doar câteva.

Eu și Hell Hofer [vocalul trupei – n.n.] am început să cântăm în 1996, când eu aveam 16 ani și am interpretat piese ale trupelor menționate anterior. Apoi am aflat că Hell putea să cânte foarte aspru, așa că am intrat în stilul unor formații precum Accept și AC/DC.

Cum crezi că va arăta muzica metal peste 50 de ani?

Sper că oamenii vor înțelege importanța unui amplificator Marshall real dat la 10 și că va fi pirotehnică peste tot.

Însă presupun că în viitor vor exista oameni cu părul scurt care vor cânta la chitară și vor folosi amplificatoare digitale, dar sper că nu.

Cum te vezi peste 20 de ani – atât profesional, cât și personal?

Sper doar să fiu fericit și viu și să fac aceleași chestii pe care le realizez și acum. Mai multe chitare, mai multe choppere, mai multe amplificatoare, mai multă bere, mai mult din toate!

Ai vrea să le adresezi câteva cuvinte ascultătorilor voștri care vor merge să vă vadă cântând live anul acesta?

Fiți pregătiți să dați din capete!!! Sper că veți cânta alături de noi, cu o bere în mâna acoperită de piele [în original, leather, nu skin – n.n.]!!!

Acum, că am terminat interviul, putem trece la treburi mai lejere. Să presupunem că am ieși în oraș, ca prietenii, și am intra într-un restaurant să mâncăm ceva. Ce ai alege din meniu, din punct de vedere al băuturii? (Eu îți spun din start că aș vrea un ceai negru).

Voi bea realmente orice. Șoferului nostru de autocar, Snickar-Danne, îi place să aibă cel puțin cinci pahare diferite în jurul farfuriei sale când este la un restaurant și pot recomanda acest lucru, de asemenea.

Am nevoie de ajutorul tău pentru a face un top 20 personalizat – melodiile care te-au influențat în cariera ta și cele care îți plac foarte mult.

Later edit: desigur, veți găsi puțin mai jos un playlist cu toate piesele recomandate de Hampus, căruia îi mulțumim pentru colaborare. Menționez, însă, că una dintre piesele pe care le-a adăugat în topul 20, „King Arthur Is Dead”, de la Overdeth, nu există pe Spotify, oricâtă bunăvoință am avea. 😭 Sperăm că v-au convins cei de la Bullet, prin acest interviu foarte fain, să mergeți la Odyssea, pentru a-i vedea live. A rămas mai puțin de o săptămână până la festival.

Playlist – Bullet


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*