Decemberance este o trupă de atmospheric doom/death metal fondată în 1997, la Atena. Trupa a lansat, până acum, trei albume full-length și o seamă de compilații și demouri. Trupa va urca pe scena Symphonic Metal Echoes în doar câteva ore, iar fondatorul formației, Yiannis Fillipaios, mi-a acordat un interviu din care puteți ajunge să cunoașteți mai bine istoria Decemberance:
Spune-ne, te rog, câte ceva despre începuturile tale ca muzician. Cum ai descoperit că poți cânta și care a fost prima ta apariție pe scenă?
În primul rând, am vrea să îți mulțumim pentru oportunitatea aceasta de a ne prezenta formația și muzica. Înseamnă enorm pentru noi.
„Începuturile” mele nu sunt prea diferite față de cele ale oricărui adolescent fan metal în Grecia, la începutul anilor ’90. Eram pasionat de tobe și priveam cu entuziasm toți eroii mei bateriști, precum Lars, Lombardo, Ingo de la Helloween, Igor de la Sepultura, Nicko McBrain, Rick Miah de la My Dying Bride, Gene Hoglan de la Death, Pete Sandoval de la Morbid Angel și mulți alții. Apoi mi-am dat seama că pot striga și că pot cânta în stil scream și growl în același timp și mi s-a părut super tare să fiu și baterist, și growler. De fapt, încă mi se pare.
Sunt implicat și în alte proiecte ca baterist, iar în alte formații ca solist harsh, dar în Decemberance să spunem că această combinație face parte din identitatea noastră. Lipsa unui solist și faptul că o persoană care, pe scenă, este mai în spate și pe care abia o vezi, se ocupă de growl și de scream, credem că este destul de fain.
Primul nostru concert a avut loc în 1998, în aceeași perioadă când a fost lansat și demoul nostru de debut (aproximativ). Îmi era ATÂT de teamă, aveam aproape 20 de ani și eram pregătit să stric orice putea să meargă rău. De asemenea, pentru o piesă nu aveam încă și versuri, așa că doar cântam fără cuvinte. Destul de old-school, ca la Obituary. 😂
Decemberance a devenit, în aproape 30 de ani de existență, o trupă foarte apreciată de death/doom metal. Privind în urmă, cum percepi această perioadă? Ai schimba ceva, dacă ai putea?
Fiind singurul membru „original” al formației, uneori văd asta și ca pe o călătorie de dezvoltare personală. Vedeți voi, din adolescență și până acum, la 47 de ani, trupa îmbătrânește alături de mine și eu, alături de ea. Toate experiențele mele de viață, toate modurile de a gândi și de a vedea lucrurile în viață fac parte, într-un fel, din muzica noastră. Fie prin versurile scrise de mine, fie prin muzica compusă pe atunci de întreaga trupă sau, acum, de mine și chitaristul Chris.
Fiecare formulă a trupei își pune amprenta asupra istoriei sale, mai ales când vorbim despre o trupă underground, unde „banii” nu reprezintă un factor între noi. Am schimbat componența trupei de atâtea ori și încerc să păstrez doar părțile bune din „faptul de a fi în preajma unor oameni”. Sau ce lecții am învățat de la oameni din același motiv. Nu sunt povești extrem de dramatice, dar, ca în orice trupă, oamenii vin și pleacă. Sunt atât de recunoscător că formula actuală este cea mai bună din punct de vedere muzical și individual.
Bineînțeles, aș putea schimba câte ceva cu mult regret, dar, ca și în viață, nu pot. Luăm lucrurile așa cum sunt și mergem înainte. O trupă underground de doom death metal.
Care este amintirea ta preferată din cariera voastră de până acum?
În materie de interpretări live, cu siguranță cel mai important moment este când am cântat în deschidere pentru Candlemass. Eroii noștri muzicali absoluți în Grecia, iar noi am fost una dintre trupele de deschidere în 2001, la prima revenire a lui Messiah Marcolin. După aceea, și scuze dacă sună puțin siropos, fiecare concert live în afara Greciei reprezintă o piatră de hotar pentru noi. Să explic. De vreme ce nu suntem o trupă care merge în turnee și cântăm cel mult de 2-3 ori pe an, fiecare concert contează și are greutate pentru noi. Mai ales când cântăm printre prieteni.
Este o expresie pe care îmi place să o spun la fiecare concert. Este cel mai grozav sentiment dintre toate. Cântăm printre prieteni, le suntem recunoscători că vin și că le place ceea ce văd, că bem o bere sau două împreună și așa mai departe. Și am întâlnit o mulțime de oameni de felul acesta de-a lungul anilor. Și, bineînțeles, relațiile personale cu trupele alături de care am cântat. Din nou, așa cum am spus… Prieteni.
Cum ați găsit numele „Decemberance” și ce ai spune că înseamnă pentru tine, personal?
Numele inițial al trupei a fost Gates of December. Însă această formulă „Gates of…” fusese folosită de atâtea ori. L-am schimbat în December Dance (nu avea nicio legătură the albumul de debut al celor de la Katatonia). Dar nu suna bine. Am luat litera „d” din „Dance” și iată, a ieșit Decemberance. Acest cuvânt nu există (lucru care ne place) și l-ai putea traduce drept „felurile lui decembrie”, un fel de stare, dacă vreți. Ne place întregul concept legat de luna decembrie. Violența sa, peisajul său profund melancolic. Absența soarelui. Iarna însăși. Într-un fel, era exact ca muzica pe care o cântăm. Cel puțin, așa ne place să privim lucrurile.
Albumul vostru de debut, Inside, a împlinit, în 2026, 17 ani de existență. Ce ne poți spune despre felul în care ați produs acest material? Cum a prins viață acest LP?
Pe atunci, odată cu înființarea trupei în 2007, aproape toți ne terminasem serviciul militar și eram extrem de concentrați pe trupă. Nu aveam alte obligații, așa că făceam repetiții de trei sau patru ori pe săptămână. Compuneam tot timpul și încercam să punem toate ideile noastre în piese. Așa că am avut compoziții dense. Riff după riff, idee după idee. Și a fost pentru prima dată când am făcut o producție în toată regula și am acordat atenție fiecărui detaliu.
Având o viziune artistică completă, am realizat și un material Video Art pentru întregul album, pe toată durata lui. Efecte vizuale făcute în casă, câteva cadre de filmare „foarte artistice” într-un hotel părăsit din pădure, ceva trucuri pe calculator și altele. Nimeni nu mai făcuse asta în Grecia până atunci. Nu era o idee comercială „deșteaptă”, dar cui îi păsa? Am făcut-o oricum. Așadar, per total: compoziții dense, producție densă, o viziune artistică „densă”. Vremuri frumoase.
Cel mai recent album al vostru, Implosions, a fost lansat în 2023. Cum a fost perceput acest LP?
Implosions este un produs al „erei Covid”. A apărut oarecum invers. Ne doream să facem o piesă diferită („The Blue Thread”), în afara normelor obișnuite ale trupei. Ceva ca o coloană sonoră de film — a unui film care nu a mai apărut niciodată, doar cu pian și violoncel. Dar, în același timp, pe lângă asta și cu toate mizeriile din carantină pe cap, am conturat structurile de bază pentru celelalte piese („Scaffold” și „Shrouds”). Piese lungi. Și uite-așa a apărut Implosions.
Oamenilor, chiar și fanilor doom, li s-a părut destul de dificil din cauza duratei pieselor: una de 24, una de 9 și una de 37 de minute. Destul de greu de interpretat și destul de greu de asimilat pentru un ascultător. Deși chestia asta nu e neapărat unică, pentru că tot mai multe trupe o fac, iar cei cărora le-a păsat și-au arătat interesul într-un mod cald, binevoitor și cu o curiozitate sinceră. Suntem extrem de recunoscători pentru asta.
Vezi tu, când ești o trupă underground, ai un tip ciudat de libertate: să faci absolut tot ce vrei. Poți scoate piese oricât de lungi vrei, cu structuri oricât de ciudate, orice. Nu contează dacă place la 10, 100, 200 sau 1.000 de oameni. Avem bucuria exprimării artistice. Neprețuit…
Care este procesul de creație din spatele pieselor Decemberance?
Este un proces realizat în paralel. În același timp, eu scriu versurile (texte întregi, gânduri etc.) și riffurile de bază. Când începe ceva să ia o ușoară formă, concretizez totul. În același timp, Chris vine cu ideile sale și realizăm scheletul pieselor. Apoi adaug cuvintele care deja există, adăugăm și scădem. Să spunem că este o situație ca o „salată de riffuri”. În mințile noastre, devine deja o poveste. Cu tot parcul de distracții care este muzica, dinamica și toate elementele pieselor noastre.
Decemberance va urca pe scena Symphonic Metal Echoes din Alba Iulia. Cum vă simțiți știind că vă veți întoarce în România?
Este prima dată când cântăm cu Decemberance în România și suntem foarte entuziasmați. Am auzit doar lucruri bune: oameni amabili, public respectuos, atmosferă primitoare. Eu și Sakis (celălalt chitarist al nostru) am mai fost la voi în țară, la festivalul Metal Gates, cu cealaltă formație din care facem parte, Shattered Hope. A fost o experiență minunată, iar România este o țară în care vrem mereu să ne întoarcem.
La ce se pot aștepta fanii care nu v-au mai văzut live până acum din partea prestației voastre la Symphonic Metal Echoes?
Treaba e simplă: două piese (aproape o oră) doom death metal. Din păcate, nu o putem aduce cu noi pe violoncelistă, dar asta nu schimbă cu nimic esența compozițiilor. Publicul de la Symphonic Metal Echoes se poate aștepta din partea noastră la un adevărat carusel emoțional. Doom depresiv, death metal exploziv și peisaje sonore de-a dreptul bântuitoare. Îmi pare rău dacă sun puțin pompos, dar suntem extrem de încântați de concertul nostru de la SME.
Care este primul lucru pe care vrei să îl faci după ce ajungeți în România?
Dacă este posibil, vrem să vedem cât mai mult în timpul limitat pe care îl avem la dispoziție. Cu siguranță urmărim toate zilele de la SME din public. Sunt trupe fantastice în program, așa că e o oportunitate excelentă. Beri și prieteni, ce ne-am putea dori mai mult?
Dacă ai putea alege între a cânta exclusiv live și a înregistra doar material în studio, ce opțiune ai prefera și de ce?
E o întrebare dificilă. Așa cum am menționat și mai devreme, nu suntem o trupă care merge în turnee și cântăm destul de rar. Trăim într-un oraș monstruos cum e Atena, avem joburile noastre de zi cu zi, familie, copii, programe complicate. Să ai o trupă e mult mai greu acum, la 40 de ani, decât era la 20 — e ușor de înțeles. Așa că urâm să facem compromisuri cu timpul nostru.
Să zicem că procesul de compoziție, statul în studio, înregistrările și repetițiile reprezintă munca noastră „principală”, iar concertele live sunt vacanța noastră. Ambele situații satisfac aspecte diferite ale minții noastre. Dar, așa cum a spus odată Lemmy: dacă ai un studio, trăiește și mori acolo!
Ce piesă îți place să cânți live cel mai mult?
„Scaffold” de pe albumul Implosions. Are toate componentele sound-ului nostru. Are versuri destul de profunde și personale și este distractiv de cântat. Desigur, o să încheiem prestația cu asta. Este un hit de 24 de minute. 😂
Care este autorul tău preferat? Dar cartea ta favorită?
Preferatul meu este Konstantinos Karyotakis. Un poet grec care a trăit în anii 1920. Similar cu Charles Baudelaire. Destul de pesimist, melancolic și romantic. Destul de ironică această alegere a cuvintelor. Îl recomand cu tărie. Cea mai bună operă a sa este „Nepenthe”, iar noi am folosit destul de mult poezia sa în muzica pe care o realizăm, atât pe demouri, cât și pe albume. Chiar și în părțile narate sau în traduceri aproximative. Este farul artei noastre.
Cartea mea preferată din toate timpurile este În munții nebuniei, de H.P. Lovecraft. Nu e nimic de explicat aici… Groază pură, extremă.
Ce sfat i-ai oferi cuiva care vrea să meargă pe urmele voastre?
Pe urmele NOASTRE? Nu, te rog… nu suntem un exemplu de urmat… dar în primul rând, nu vă așteptați să „câștigați bani din asta”. Dacă excludeți banii din minte și din artă, atunci vă veți elibera mâinile și totul va fi pur și sincer. Apoi, cântați cât de mult se poate cu trupa. Este neprețuit. De asemenea, găsiți un echilibru între felurile de promovare pe internet și viața reală. Muzica vine pe primul loc. Iar muzica bună va găsi o cale de a ieși la suprafață. Și, ultimul sfat, fiți Bolt Thrower, oameni buni, nu Arch Enemy (asta este o metaforă, ca o condiție…).
Ce artiști v-au influențat cel mai mult în cariera voastră?
Extrem de mulți… nenumărați:
My Dying Bride, The Gathering (era Always), Candlemass, Cannibal Corpse, Pink Floyd, Satyricon, In The Woods…, Morbid Angel, Evoken, Mournful Congregation, Theatre of Tragedy, Tristania, Decomposed, Bolt Thrower, Lamb of God, Bathory, Therion, The 3rd And The Mortal, Ved Buens Ende, Esoteric, Bethlehem, Thergothon etc., etc.
Cum crezi că va arăta lumea metal peste 50 de ani?
N-am nicio idee. Cred un singur lucru, că, la fel cum se întâmplă mereu cu arta, stilul metal însuși va opri căderea societății noastre. Totalitarismul (și, implicit, fascismul) va înnebuni oamenii. Astfel, formele extreme de artă vor deveni o modalitate de exprimare și o cale de scăpare. Vreau să cred că artiștii adevărați vor continua să producă muzică frumoasă. Extremă sau nu. Stilul metal are nenumărate forme deosebite.
Cum te vezi peste 20 de ani – atât profesional, cât și personal?
Când o să am aproape 70 de ani??? Wow, dacă mai trăiesc, aș vrea să fiu mai calm, să reduc nervii și să fiu undeva în afara orașului, să compun muzică (al optulea sau nouălea album Decemberance), să trăiesc alături de soția mea și de pisicile noastre. Bine, asta este o imagine normală, romantică, dar după cum ziceau cei de la Pink Floyd, și, până la urmă, cu toții suntem oameni obișnuiți.
Ai vrea să le adresezi câteva cuvinte fanilor care vor veni să vă asculte live anul acesta?
Da, cu drag. Suntem extrem de recunoscători că ați invitat Decemberance la SME 2026. Este un privilegiu pentru noi să cântăm alături de acele trupe într-un loc incredibil. Vrem să cunoaștem cât de mulți oameni se poate, să bem o bere și să vorbim despre muzică și despre toate lucrurile bune! Știm că românii sunt oameni amabili și, din punct de vedere muzical, știu despre ce vorbesc. Poate că este un oximoron, dar după ce cântăm muzică depresivă, avem nevoie să râdem…
Acum, că am terminat interviul, putem trece la treburi mai lejere. Să presupunem că am ieși în oraș, ca prietenii, și am intra într-un restaurant să mâncăm ceva. Ce ai alege din meniu, din punct de vedere al băuturii? (Eu îți spun din start că aș vrea un ceai verde).
Sunt dependent de cafea. Dacă s-ar putea, aș avea la jobul de zi cu zi o găleată de cafea cu mine. Ceai verde zici, nu? Oferă și el ceva dependență, aș zice… Am încercat la un moment dat când învățam pentru examene și m-a luat durerea de cap când m-am oprit. Dar cu toate astea cafeaua este prietena mea!!!!
Am nevoie de ajutorul tău pentru a face un top 20 personalizat – melodiile care te-au influențat în cariera ta și cele care îți plac foarte mult.
Later edit: puteți găsi playlist-ul conținând recomandările lui Yiannis puțin mai jos.
Lasă un comentariu