Absu, Demon’s Shade, Infest, Akral Necrosis, I.A.D. / 02.03.2013, Fabrica, Bucuresti

278 vizualizări
Cand mergi la un concert organizat de Romanian Thrash Metal Club trebuie sa te astepti de fapt la un mini-festival. Din ce in ce mai bine organizati, membrii acestei mici comunitati fac o munca acerba de sustinere a underground-ului, astfel incat orice concert al unui nume consacrat se transforma in ocazia de a promova si alte trupe mai putin cunoscute. Criteriul unic este preferinta membrilor RTMC. Si cum ideea de a porni pe acest drum a venit chiar de la un concert Absu, era firesc ca americanii sa apara, mai devreme sau mai tarziu, pe afisul unui mini-festival romanesc.
 
In dupa-amiaza zilei de 2 martie, la Club Fabrica totul e pus la punct. Sistemul de sunet din sala de la subsol, standurile de produse promotionale, luminile si o mana de oameni pasionati sunt ingredientele bine dozate pentru o seara mai mult sau mai putin underground. Cu un sunet relativ echilibrat si decent din punctul de vedere al volumului, seara este deschisa de I. A. D. Grupul-calator (infiintat in Germania, relocat in Romania) propune un black-metal traditional, fara a se feri de contactul cu alte elemente. De aici si incursiunea in lumea Vader, prin preluarea reusita dupa „Carnal”. Pentru a ne lamuri pe deplin, mai trebuie sa-i urmarim si cu alte ocazii.

 
Akral Necrosis nu mai e un nume tocmai nou pe scena romaneasca de metal extrem. Anul trecut bucurestenii si-au lansat albumul de debut si par decisi sa se tina de treaba. De aceea, in ciuda numarului nu foarte mare de spectatori, grupul din fata scenei intampina aparitia trupei cu entuziasm si agitatie, sporite in momentul aparitiei pe scena a solistului vocal Octav cu corpse paint-ul din dotare. Din pacate sunetul este dezechilibrat: desi e firesc ca vocea sa fie in prim-plan, la Akral Necrosis aceasta pur si simplu sufoca toata instrumentatia. Astfel, undeva in dreptul mixerului, singurele lucruri care se disting clar sunt respectiva voce – altfel puternica si alternand pasaje black in registru mediu si momente death – si tobele. Doar cu un anumit efort reusesti sa distingi cele doua chitare si basul. Altfel, interpretarea este bine pusa la punct, in timp ce compozitiile denota un oarecare conformism fata de limitele stilistice prestabilite.
 
 
Sunt momente in care razbate si o dezvoltare melodioasa, sunt si solo-uri – mai degraba rudimentare, totusi – insa acel element autentic care sa defineasca o trupa pana la a o face inconfundabila mai ramane de cautat.

Poate momentul cel mai gustat al serii este prezenta sarbilor de la Infest. Cu un thrash „dupa reteta”, condimentat cu accelerari ocazionale spre death, trupa nu aduce absolut nimic nou, insa dovedeste o cunoastere perfecta a elementelor ce au dus la nasterea stilului promovat in aceasta seara. Si totul porneste de la look: desi baietii nu au infatisari fioroase (solistul vocal-chitarist Zoran „Vandal” Sokolovic e chiar deosebit de simpatic), arsenalul de cruci intoarse de toate dimensiunile si chitarele flying V, carora li se adauga o vestimentatie foarte 80s te fac sa te simti la un concert Sodom sau Destruction pe vremea cand aceste trupe abia luau nastere. In rest, dupa cum am spus: sunetul „zid”, tonurile de chitara foarte „muscatoare” si compozitii pe care le poti prevedea de la un cap la altul: riff-urile sunt agatatoare, nu lipsesc niciodata refrenele usor de retinut, iar solo-urile sunt o replica perfect invatata a imbinarilor de melodie cu virtuozitati atonale à la Kerry King.
 
 
Versurile sunt de asemenea o colectie de clisee din vremurile vechi, insa totul e atat de bine facut, incat pentru o seara in club aceasta muzica e ideala. Fara pretentii, fara dezamagiri. Iar publicul si trupa isi arata de mai multe ori aprecierea reciproca.

Dupa aceasta doza de old-school, ne intoarcem pe taramuri mai black cu italienii Demon’s Shade. Nu stiu daca pe o alta scena trupa s-ar fi simtit mai in largul sau, insa aici nu reuseste sa convinga. Pe de o parte, este din nou acel conformism stilistic. Sigur, scriam mai sus ca Infest merg drept la tinta cu un stil dupa reteta. Dar la ei se simte clar aceasta intentie, in timp ce pentru Demon’s Shade – si alte cateva trupe din aceeasi zona – incercarea de a crea ceva propriu mergand insa pe aceleasi carari ultra-batatorite are aspect de fundatura. In plus, dupa discursul tonic al celor de la Infest, mormaielile inaudibile dintre piese ale solistului vocal Strigoi nu-i sunt de mare ajutor.
 
 
Din sunetul foarte galagios si aglomerat ies totusi la iveala un baterist energic si destul de versatil (Goraath) si anumite momente in care basul lui Narchost incearca sa rupa monotonia. In rest, parca aceeasi panza sonora monocolora domina peisajul sonor. Iar minutele pana la Absu trec din ce in ce mai greu.

In privinta capului de afis al serii, prestatia se defineste in functie de perspectiva din care o privesti: pe de o parte, Absu pare sa sugereze, dupa atatea alte exemple ca – cu cateva rare exceptii – americanii pur si simplu nu au fler pentru black-metal. Sentimentul acela de disperare, ruptura si inghet, extrem dar cu un filon melodios evident cultivat in nordul Europei pur si simplu nu ajunge nealterat peste Ocean. Daca insa ii privesti pe cei de la Absu ca pe un grup de thrash cu influente variate, ai ce vedea in seara aceasta. In primul rand este vorba despre Proscriptor, un baterist despre care iti dai seama repede ca nu degeaba a fost la un moment dat in carti pentru Slayer: virtuozitatea se imbina cu o forta iesita din comun, simtul echilibrului cu explozia.
 
 
 
 
Trecand in revista o intreaga cariera, de la „Barathrum V. I. T. R. I. O. L.” pana la recentul „Abzu”, trio-ul american le ofera fanilor prezenti o lectie de profesionalism si pasiune. Strict obiectiv vorbind, de la un moment dat aceasta devine monotona. Pentru ca acolo unde acuratetea e prezenta, o anumita lipsa de profunzime induce sentimentul de plictiseala. Alternanta vocilor (Proscriptor vs. Ezezu, colegul sau de la bas) aduce un pic de variatie, dar pana la urma si aceasta se repeta aproape identic pe cele mai multe piese. Pe de alta parte, momentele care amintesc de riff-urile si ritmurile furibunde de pe „Endless Pain” sau „Pleasure to Kill”, realizate insa cu un arsenal tehnic mai complex decat cel de care dispunea Kreator in acele vremuri indepartate, sunt deliciul amatorului de thrash. In cele din urma, totul e o chestiune de gust, pretentii, perspectiva. Dar la standardele proprii, Absu da un concert foarte bine pus la punct, iar reactia dinspre public e pe masura.

Plec din Fabrica remarcand inca odata pasiunea si devotamentul organizatorilor si astept o noua isprava marca RTMC.

 
O ampla galerie foto se poate urmari AICI.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*