Artiștii români se unesc într-un sindicat național

Pandemia de Covid 19 a lovit puternic și în artiștii independenți, astfel, că un grup de aproximativ 100 de muzicieni independenți, din diferite sectoare muzicale, anunță intenția de a înființa Uniunea Națională a Muzicienilor Independenți din România (UNMIR), un sindicat național de tip federativ.

Printre altele, UNMIR își propune să definească statutul muzicianului independent în România, să realizeze un recensământ al muzicienilor independenți din țara noastră, să reprezinte și să protejeze interesele membrilor săi, principiile fundamentale fiind incluziunea, solidaritatea și respectul.

Florentin Milcof (foto), inițiatorul proiectului a declarat următoarele:
”Ne-am dat cu toții seama în acestă perioadă de stare de urgență că activitatea noastră e prima care este afectată și ultima care își revine  într-un asemenea caz, de aceea trebuie să fim constituiți într-un organism care să fie un partener social pentru guvernanți”.

Artiștii care doresc să adere la UNMIR, pot consulta declarația de principii cu care membrii grupului de inițiativă au fost în unanimitate de acord AICI

Pentru alte informații nu ezitați să trimiteți un email la  unmir2020@hotmail.com 


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*