Imi amintesc de una dintre primele mele cronici de concert, ce purta titlul „Celelalte Cuvinte – 25 de ani”; parca ieri mergeam la Teatrul National sa vad in derulare o parte din istoria rock-ului romanesc. Au trecut insa cinci ani, a mai aparut un album si concertele au fost „vanate” unul dupa altul, iar scena este inlocuita de cea a Salii Palatului. Pe ea insa, in lumina reflectoarelor si inconjurata de un public devotat, Celelalte Cuvinte, trupa considerata de multi (intre care ma numar) cea mai buna a rock-ului romanesc, sarbatoreste 30 de ani. Dupa atata vreme, oare ce a ramas nespus de catre formatia oradeana? Conform declaratiilor din presa ale solistului Calin Pop, concertul de final de turneu se doreste unul spectaculos, plin de surprize. Care vor fi acestea si cum vor decurge cele trei ore anuntate deja se intreaba multimea care a umplut amfiteatrul, sperand in acelasi timp ca Celelalte Cuvinte sa repete toate cele rostite pana acum, atat de dragi fanilor.
Solistul vocal-chitarist Calin Pop, basistul Marcel Breazu, claparul Tiberiu Pop, tobosarul Leontin Iovan si sunetistul Ovidiu Rosu au pregatit, dupa propriile spuse, cel mai important episod din cariera lor. In timp ce se incheie discursul de la radio, ce anunta primul concert Celelalte Cuvinte, alaturi de seria de fotografii de arhiva, cortina cade si cei cinci oradeni incep spectacolul. Intr-un fel, "Oglinda", mica opera rock cantata in intregime (sase parti insumand 25 de minute), reprezinta insasi reflexia peste ani a trupei: sensibilitate si revolta in ceea ce priveste mesajul, grija pentru detalii si complexitate sub aspect muzical. Este inceputul calatoriei prin istoria longevivului grup, in sens invers pe firul timpului. "Zmeie" si "Intre vise", despartite de piesa-titlu a albumului din care fac parte, instrumentala "Stem", sunt dovada mentinerii in prezent a trupei prin cantece proaspete, dar la fel de apreciate de fani ca si cele vechi. Facand un pas in urma, ajungem la "WWW", insotita pe fundal de videoclip, si-mi amintesc de singurul album Celelalte Cuvinte care mi-a ridicat o spranceana intr-un mod ciudat. Tinand cont de spusele lui Calin Pop, trupa nu a facut niciodata compromisuri muzicale si nu a incercat in niciun fel sa intalneasca zona comerciala; cu toate acestea, mi s-a parut ca "NOS" ori a exprimat dorinta de a strapunge un alt segment de public, unul mai „soft”, ori a patruns intr-o zona avangardista pe care n-am put-o intelege.
Daca pana acum doar intuiam ca un loc precum Sala Palatului, cu scaune si randuri stranse, este un impediment pentru publicul mai zvapaiat, odata cu "Ispita" presimtirile mi se confirma. Spre nemultumirea celor mai in varsta, multi rockeri se ridica pentru a-si exprima din picioare admiratia, iar la "Boala de ganduri" si "Pasarea de plumb" se inghesuie pe culoare pana langa scena – adica asa cum cere cu adevarat un concert rock. Stiu ca Sala Palatului reprezinta cea mai buna alegere pentru acest eveniment, dar sper ca cei care se simt ofensati ca acesti tineri isi parasesc locul (si zona de bilet) sa-si aminteasca de faptul ca nu-s la opera. Iar daca n-au trecut candva prin aceleasi momente de „rebeliune” inseamna ca n-au crescut cu muzica Celelalte Cuvinte si ma intreb de ce oare au venit.
„Cuvintele” se intorc si aduc cu ele Armaghedon-ul, cantat aproape in intregime: piesa ce da numele albumului, "Lumea de apoi", "Cel din rasarit", "Neam blestemat" (cand tot mai multi spectatori prind glas in a acompania trupa), "Lupii" (insotita de urlete prelungi), "Balanta" si "Asa e viata mea" salta aproape intreaga sala in picioare si amintesc de perioada cea mai heavy a trupei. Fostii adolescenti ai anilor â’90 sunt acum in elementul lor si le pot arata copiilor ce-i insotesc ce-au insemnat pentru ei pleata rebela si blugii rupti. Dupa „cea mai sangeroasa” piesa a oradenilor, dupa cum caracterizeaza solistul "Se lasa rau" (iar in sala chiar se lasa cu agitatie in crestere, in ritm cu influentele thrash ale albumului), istoria dezvaluie clasicele II, Celelalte Cuvinte si fata B a compilatiei Formatii rock 8, invaluite in acel parfum psihedelic, tarziu patruns la noi si transformat de Celelalte Cuvinte intr-o identitate aparte. Oare cine, dintre toti familiarizati cat de cat cu fenomenul rock de la sfarsitul anilor â’80, n-a auzit "Comoara", in care freamata tentatiile progresive, sau "Ramai", fermecatoare prin simplitatea ei?
Cum se apropie miezul noptii, "La ceas tarziu" se potriveste de minune cu orologiul cladirii intunecate din spate, misterioasa si apasatoare, ca o taina sumbra. Mi-ar fi placut ca "Fantana suspinelor" sa fie precedata de "In zori de zi", eventual recitata live de cel care apare si pe album; din pacate insa, asa cum Florian Pittis nu ne va mai incanta cu talentul sau, nici Celelalte Cuvinte nu pare a vrea sa mai lase acel intro ce sporea tristetea si anxietatea mesajului. Caractere aduce din nou in fata grija pentru versuri a membrilor trupei, iar "Un sfarsit e un inceput", care n-are cum lipsi, vorbeste parca despre fiecare nou album al „cuvintelor”. Prima piesa inregistrata vreodata, simpla in versuri, dar lasand sa se intrevada mugurii muzicii elaborate de mai tarziu, este "O sa am"; ascultand-o acum, e usor de vazut saltul mare pe care l-a facut trupa, dar si faptul ca evolutia s-a facut pe un drum evident, asa cum se poate ghici ca un pui de fag va creste fara sa se modeleze dupa intemperii.
Chitara acustica si-a facut loc in repetate randuri in mainile lui Calin Pop, dar cel mai iubit moment este cand ea poposeste inaintea lui, pe un suport – "Daca vrei" – si, da, noi cu siguranta vrem! – in care folk-ul ce imbraca versurile se prelungeste intr-un rock electric, usor distorsionat, cu riff-uri memorabile. Aici lucrurile par sa se incheie. Dar insistenta cu care se cere bis este rasplatita cu filmarea din arhiva in care Pittis vorbea despre sase mii de oameni care se tineau de mana si cantau poate cea mai cunoscuta piesa Celelalte Cuvinte – "Iarba prin par". Ce-as mai putea adauga?
Tocmai s-a incheiat cel mai lung concert al oradenilor pe care l-am vazut vreodata – trei ore si jumatate, nepunand la socoteala antractul. Si a fost, intr-adevar, un regal de rock progresiv, un spectacol aniversar excelent. Cu Tiberiu Pop ale carui degete au alergat neobosite pe clapele ce nuanteaza firul muzical, cu Leontin Iovan care vrea sa demonstreze ca un tobar poate sa si cante, nu doar sa bata, cu Marcel Breazu care aduce balansul, cu un sunetist minunat si violonist aspirant in persoana lui Ovidiu Rosu si cu frontman-ul deosebit, neschimbat de cand l-am vazut prima data live, care este Calin Pop, Celelalte Cuvinte arata ca toti acesti ani au construit o trupa solida, cu o personalitate extraordinara. Spre deosebire de studio unde accentul cade pe rafinament, scena pune bine in valoare latura agresiva a trupei, zona in care rock-ul devine periculos. Iar dincolo de talentul artistilor, daruirea cu care vin pe scena, placerea cu care canta in fata unui public atat de eterogen imi confirma ceea ce doream sa stiu: "Stem", un super-album, nu a fost cantecul de lebada. „Cuvintele” mai au multe de spus…
… Iar audienta, dupa cum se vede, exista! Toti acesti oameni care ma inconjoara, reprezentanti a cel putin trei generatii (fiecare cu temperamentul sau si preferinte muzicale divergente), arata ca incearca sa asculte si „celelalte cuvinte” – adica, parafrazandu-l pe Calin Pop, ceea ce ramane nespus cand se opreste muzica. Publicul fredoneaza si traieste alaturi de trupa, aplauda si scandeaza „cu-vin-te!”, canta un sincer „la multi ani” si se bucura din suflet in fata acestui concert care ii este dedicat intr-un mod personal. Nu stiu daca e cineva care asculta de ani de zile muzica oradenilor si sa nu se fi regasit in concertului acesta. Iar daca solistul, printre multumiri, marturiseste ca i-am lasat fara cuvinte, trebuie sa „contracarez” cu faptul ca aceasta este senzatia mea cand reascult fiecare album. Cele trei decade au rodit din plin.
Pe 13 decembrie 1981, in componenta mentinuta pana astazi, Celelalte Cuvinte sustinea primul sau concert, in Casa Studentilor din Timisoara. Fara sa banuiasca nimeni, probabil cel mai putin chiar tinerii din trupa, aceasta avea sa devina una dintre cele mai originale din Romania, iubita si admirata constant, in ciuda schimbarilor peisajului stilistic. Acum, dupa 30 de ani, chiar putem afirma acestea.
(Text si Foto: Diana Grigoriu)
Lasă un comentariu