Fata gotica a murit. Traiasca pitipoanca! De ce noua piesa The 69 Eyes este o balada-slagar obosita

223 vizualizări

UPDATE: Intre timp, videoclipul a fost scos de pe Rocktube.us din cauza, cel mai probabil, unor probleme legate de drepturile de autor asupra productiei si a piesei. Maximum Rock Magazin nu este in niciun fel afiliata acestui site si nu isi asuma raspunderea pentru continutul publicat de platforma. Intrucat nu vrem sa facem un deserviciu formatiei The 69 Eyes, am inalturat orice link spre piesa care, se pare, s-a "scurs" cu 3 zile inainte de lansarea oficiala, pe 10 august 2012. Textul de mai jos trebuie considerat un simplu "teaser".

Astazi, site-ul Rocktube.us a postat videoclipul noii piese THE 69 EYES, "Red", care face parte de pe cel mai recent material discografic al finlandezilor, pe numele sau "X", disponibil incepand cu data de 28 septembrie.

"Red" suna ca un melanj fara personalitate intre tot ce e mai pop in The Rasmus si riffurile comune ale unora din bonus-trackurile HIM. Toata acea amplitudine sonica de sorginte Gothic Metal a fost inghitita de haosul unei compozitii neinchegate, cu iz de balada-slagar obosita.

Si peste toate acestea, niste blonde despuiate si siliconate defileaza cu atitudini de pitipoance in fata muzicienilor care isi  expun "bling"-ul rock.

Acum ceva timp, Jyrki (voce) declara ca un prieten de-al lui a izbucnit in lacrimi cand a auzit materialul. Nu…ne…miram. Pentru ca, sincer, este de plans. Speram, totusi, ca "Red" nu este reprezentativa pentru intregul album.

Si ca sa nu fim chiar asa de rai, vom adauga ca melodia nu este atat de proasta (o sa repetam asta pana ajungem s-o credem!). Doar ca dezamageste. Cu inima de printesa a intunericului nespurcata de trista deznadejde, ne incredem in restul cantecelor.

A.F.

(n.r. – Autorul recenziei isi asuma in intregime continutul subiectiv al acesteia si nu doreste sa isi impuna viziunea ca pe un "barem" de evaluare a melodiei descrise.)


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*