Phoenix: Scrisoare deschisa – povestea privita din interior

114 vizualizări

Formatia PHOENIX a trimis, pe adresa redactiei, urmatoarea scrisoare deschisa pe care o prezentam integral mai jos:

Dzidek Marcinkiewicz si Volker Vaessen, membrii din generatia „veche” a formatiei PHOENIX, si-au dorit sa vina in sprijinul lui Nicu Covaci in nesfarsita „lupta” mediatica din ultimele luni. Claparul si bass-istul formatiei sustin punctul de vedere al liderului, calitatea acestuia de compozitor al pieselor Phoenix, si construiesc – alaturi de Moni Bordeianu – o realitate paralela cu cea pe care pesa a vehiculat-o in urma declaratiilor defaimatoare din ultima vreme…

Dzidek Marcinkiewicz:
„Primul meu concert cu Phoenix a fost in Osnabruck, in 1983. De fapt, eram doar noi trei: Nicu, Ovidiu si cu mine. Ca si trio am avut mult sucess in concerte interpretand blues, rock si bineinteles piesele Phoenix in limba engleza si chiar citeva piese ale mele in limba poloneza…

Nicu spune ca am auz absolut… Adica nu aud absolut nimic……ha ha – acum serios, am talentul natural de a stapani in scurt timp orice instrument imi pica in mana… Totul e o problema de munca si iar munca…

Inainte de a intra in Phoenix am cantat la Blues Company. Piesele mele sunt acceptate de colegii mei, desigur ca limba poloneza e o frana, dar acum spre exemplu avem posibilitatea de a canta in Statele Unite ale Americii unde dispora poloneza e imensa si vom canta si piesele mele in limba poloneza.

Noi suntem o formatie, si acum. Se intampla des ca muzicienii sa traiasca in diferite tari si totusi sa tina contactul, astazi se pot face si productii intregi doar prin internet, fara ca interpretii sa se intalneasca. Din pacate acesta este si cazul formatiei Phoenix. Desigur ar fi fost mai bine daca eram mai aproape ca sa ne simtim si sa interpretam in aceeasi directie, dar la Phoenix stilul este clar si s-a impus acel element arhaic, asa ca mergem pe acest drum pe care putini l-au investigat… Trebuie sa ne organizam bine si sa tinem unul la altul, caci o formatie este ca si o familie. De o familie nu poti sa te desprinzi cu una cu doua, trebuie sa existe o lipsa de educatie sau sa lipseasca acel sentiment de prietenie care se emana chiar si in interpretare. Unii dintre noi au incercat si sunt convins ca o regreta.

Viata mea a fost marcata de Phoenix… Si voi ramine cu Nicu si voi cinta pina la sfarsitul sfarsitului.”

Volker Vaessen:
„Nu se poate doar profita de numele Phoenix o perioada, ca apoi sa-ti faci separat un proiect al tau profitand de cei ce te-au lansat si te-au adus in public.”

„Primul concert unde am cantat doar PHOENIX cred ca fost prin 88, 89. Inainte de asta s-a cantat mult in diferite locuri in Germania, dar cu un repertoriu amestecat cu coveruri si blues. In formatie erau implicati Covaci, Lipan, Neumann, Django si cu mine.

S-a cantat un fel de „Best of Phoenix“. „Nunta” , “Mica tiganiada”, “Negru Voda”, dar si “Wanting to be free”, “Tamara” , “Running” si altele. Concertul acesta a avut un deosebit succes, ceea ce ne-a indemnat sa muncim si sa repetam intens si sa cantam in mare forta.

Eu nu cant si nu as canta piesele mele proprii intr-un concert Phoenix…

Exista atatea zeci de  piese superbe incat e pacat ca timpul nu ajunge sa le cantam pe toate.

In ceea ce priveste compozitiile, un autor scrie o opera degajat de interpreti. E posibil ca Nicu sa se gandeasca la membrii formatiei cand compune, dar intai o piesa se constituie dintr-o melodie, armonie si ritm. Acestea se folosesc mai intai la Phoenix , cantand pe ghitara – si ii apartin lui Nicu.

Interpretarea, apoi, este o opera colectiva in care fiecare chiar trebuie sa dea de la el ce poate mai mult. Din momentul in care piesa exista ca si melodie si armonie poate fi interpretata in fel si chip – cum de exemplu piesele Phoenix se preteaza si la orchestratii moderne cu instrumente clasice.

Eu simt ca distanta dintre noi este un oarecare impediment dar datorita profesionalismului colegilor se trece usor peste asta. Desigur ca mi-as fi dorit sa fie altcumva, sa fim mai aproape unul de altul, sa comunicam mai intens si mai des dar cea mai importanta apropiere este apropierea in mentalitate si viziune filozofica.

Pentru mine este cel mai placut lucru cand sunt cu Nicu, cu Django, chiar si cu Moni in contact. Ei sunt deja de zeci de ani inhamati la aceasta caruta Phoenix, si eu pot cat de cat sa ma transpun in pozitia lor sufleteasca.

Asta simplifica intelegerea reciproca si comunicarea, ca sa interpretam si sa emitem un mesaj comun in care credem. Consider ca solidaritatea este o caracteristica de care Phoenix are nevoie cel mai mult.

Aceasta formatie si povestea vietii ei si a pretului platit in timp pentru a deveni libera si apreciata are nevoie de respect reciproc, si de intelegere in momentele grele prin care a trecut in 50 de ani. Nu se poate doar profita de numele Phoenix o perioada, ca apoi sa-ti faci separat un proiect al tau profitand de cei ce te-au lansat si te-au adus in public.

Trebuie acceptat ca totul are un pret, si ca si vremurile grele trebuie infruntate in colectiv. Nu e permis ca cineva sa se creada mai important decat ceilalti, care trag la acelasi jug. Trebuie sa fii mandru sa ai voie sa te implici si chiar sa faci eforturi imense, pentru a purta numele de Phoenix, cel care renaste si va renaste indiferent de ce impedimente va mai intilni. Cei din PHOENIX trebuie sa fie mindri ca au posibilitatea de a cinta o muzica de o asemenea valoare.

Acest lucru din pacate l-au uitat multi dintre cei ce au trecut prin Phoenix si au ajuns intr-un Egotrip…

Eu sper ca voi putea sa mai traiesc inca multe vremuri minunate alaturi de splendidul si inca viul proiect Phoenix, caci povestea formatiei inca nu s-a incheiat, mai exista  citeva capitole care se scriu in timp.”


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*