Ati auzit de celebra fabula a lui Esop in care baiatul plange dupa turma sa mancata de lupi? Ei bine, romanii cred ca stiu la perfectie despre ce este vorba.
2013 aduce in atentia publicului nostru un nou supergrup intitulat simbolic THE BOY WHO CRIED WOLF. Formula de start consta in solistul Mihai Andrei de la Breathelast, basistul Serban Georgescu de la White Walls, chitaristul Bogdan de la Chester si bateristul Alex de la Backstage Hero. Baietii, care si-au facut deja un nume in scena underground, s-au tinut de cuvant si au lansat mult asteptatul album de debut “Bad Time Stories”.
Noul lor disc contine opt piese, fiecare cu o poveste masiva .Melodiile se axeaza pe genurile post-hardcore/ metalcore si aduna influente de tipul Cancer Bats, Protest The Hero sau Pantera. Din punct de vedere al productiei, Marius Costache (Next Dog Studio) a facut o treaba minunata cu inregistrarea si masterizarea pieselor, fiecare instrument fiind echilibrat si asezat la nivelul potrivit, astfel nu se creeaza senzatia de sunet haotic care sa incomodeze. Totodata, coperta albumului, bine realizata de artistul FRAM, a fost elaborata in armonie cu semnificatia numelui mitic al formatiei.
Din punct de vedere muzical, albumul nu lasa niciodata loc de plictiseala poate pentru ca durata tuturor celor opt piese insumeaza in jur de 20 de minute iar ascultatorul poate sa treaca rapid peste ele si sa isi formeze o idee despre ce este vorba. Noul disc duce insa lipsa de originalitate, dar nu consider acest lucru un minus gigantic care sa ar trebui sa descurajeze un ascultator normal. Fiind un supergrup, intelegem foarte simplu ca trupetii au inceput aceasta aventura din pura pasiune si nu din cauza unor orgolii profunde si molipsitoare.
Inca de cand a inceput promovarea acestui material, am inteles ca fiecare dintre cele opt piese ale albumului au o poveste aparte, ele fiind decupate din rutina mioritica. Melodia care m-a atras cel mai mult este fara indoiala cea care poarta numele formatiei, “The Boy Who Cried Wolf”. Riff-uri saltarete, bas grav, voce de nota 10, toate acestea sunt ingredientele “gatite” si “servite” de trupa in aceasta piesa. Tema versurilor este profunda, aceasta se refera la neputinta noastra de face fata unei tentatii si incapacitatea de a urca peretele minciunii.
Totusi, fiecare ascultator isi poate face singur o parere personala despre ce inseamna fiecare melodie. O alta piesa care iese din tipar, in special pentru instrumental, este “John McClane”. Eroul din seria “Die Hard” a fost interesant exploatat de trupa dar ceea ce ador este cum bas-ul si toba isi fac simtita prezenta in aceasta piesa. Mi-l si imaginez pe McClane rostind celebrele cuvinte pentru a lauda trupa: “Yippie Kay Yay Motherfuckers, this is a good song!”
Per total, albumul este bun, nu chiar excelent, dar totusi marcheaza un inceput promitator pentru aceasta trupa. Puteti si voi sa ascultati acest album dupa ce accesati acest LINK.
Lasă un comentariu