Vocalistul trupei Emperor a finalizat înregistrările la noul său album solo

159 vizualizări
Ihsahn (pe numele său real Vegard Sverre Tveitan), liderul formaţiei norvegiene Emperor, a anunţat că a finalizat înregistrările pentru noul său album solo. Discul va fi lansat sub egida Candlelight Records.

La ediţia din acest an a festivalului Heavy Montreal, din Canada, Ihsahn a interpretat melodia „My
Heart Is Of The North”, piesă care se va regăsi pe noul său album. Mai jos puteţi urmări o înregistrare video, realizată de către un fan, în timpul concertului.

Referindu-se la apariţia următorului său disc, Ihsahn a declarat: În 95% din cazurile în care lucrez la un nou album, toate ideile pentru melodii sunt cât se poate de recente. De data aceasta e puţin diferit, deoarece vor exista piese pe viitorul material, care au fost scrise acum câţiva ani, când lucram pentru albumul „Das Seelenbrechen”. Atunci nu mi se părea că aceste compoziţii se integrau foarte bine în conceptul ultimului meu disc, aşa că le voi include pe cel care va apărea cât de curând.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*