10 blesteme infricosatoare care bantuie lumea rockului

1.608 vizualizări

Nu este usor sa fii rocker si asta pentru ca, de cele mai multe ori, exista ceva, ca un blestem, care planeaza asupra ta.

Fie ca vorbim despre efectul devastator pe care il poate o avea o cariera pe scena asupra vietii personale sau pur si simplu despre interventia fortelor supranaturale in destinul artistului, muzicienii au deseori cate un demon pe urme.

Mai departe, vom vorbi despre acei rockeri in a caror existenta s-a facut simtita, de mai multe ori, o prezenta inexplicabila, cu puteri neobisnuite.

Cu alte cuvinte, vom dezbate cateva dintre cele mai renumite „blesteme” din muzica rock.

Blestemul Buddy Holly

Moartea timpurie a maretului Buddy Holly, unul dintre artistii care au dus la proliferarea muzicii rock, creditat de multi chiar drept inventator al genului, a fost prima mare tragedie din rock. Artistul a decedat in urma prabusirii avionului sau. Nefericitul eveniment a avut loc pe data de 3 februarie 1959, supranumita „ziua in care muzica a murit”, si pe buna dreptate pentru ca, impreuna cu Holly au murit si Richie La Bamba Valens si The Big Bopper. Ulterior mortii lui Holly, o multime de oameni asociati cu el au decedat in mod misterios. Ronnie Smith, cel care i-a luat locul in turneul „The Winter Dance Party”, s-a internat la ospiciu inaintea ultimei prestatii din cadrul evenimentului iar, 4 ani mai tarziu, s-a sinucis. David Box, unul dintre membri trupei The Crickets in care a activat si Holly, a vrut sa inceapa o cariera solo si a murit, la varsta de 22 de ani – la fel ca fostul sau coleg – intr-un accident aviatic. Maria, sotia lui Buddy, a pierdut sarcina si astfel singurul urmas al artistului a murit. Pe langa aceste incidente, au urmat si alte decese, ca acelea ale lui Keith Moon, Vincent Cochran si Eddie Cochran.

Blestemul 27

Se refera la infamul Club 27 din care fac parte Janis Joplin, Jimi Hendrix, Jim Morrison, Brian Jones, Kurt Cobain, Amy Winehouse si Robert Johnson. Toti acesti artisti, caracterizati printr-o intensitate aparte si prin pasiunea pentru substante ilicite, au spus adio vietii la aceeasi varsta – 27 de ani. Sinistru, nu-i asa?

Robert Johnson si pactul cu Diavolul

Bluesman-ul Robert Johnson, a carui tehnica a influentat multi muzicieni rock, ar fi facut un pact cu Necuratul pentru a dobandi abilitatile sale muzicale exceptionale. Se spune ca RJ si-a vandut sufletul pentru a deveni cel mai mare cantaret de blues din lume. Cum se intampla deseori cand cineva are nesimtirea de a duce tratative cu Lucifer, Robert nu a devenit faimos decat la multa vreme dupa moartea sa, care, asemenea faimosului pact, s-a consumat in dreptul unei rascruci de drumuri. Mai ales piesa „Crossroads” a lui RJ este de rau augur deoarece multi artisti care au cantat-o au fost loviti de tragedie: Lynyrd Skynyrd, The Allman Brothers si Eric Clapton, al carui fiu a murit cazand de la etaj.

Blestemul „My Way”

Se pare ca faimoasa melodie scrisa de Frank Sinatra si Paul Anka are un efect ucigas, deoarece in Filipine este interzisa in unele baruri. Se pare ca foarte multi oameni mor in timp ce aceasta piesa este cantata, fie din cauza atacurilor care se produc in localuri, fie din cauze naturale: infarct, atac cerebral etc.

Musicalul Spider Man: Turn Off The Dark este fatal

Formatia U2, impreuna cu unii dintre compozitorii care au lucrat cu aceasta, au muncit la acest musical, creand piese superbe. Cu toate acestea, productia s-a dovedit a fi un esec complet. Regizorul ei a fost concediat, patru oameni aproape au murit in timpul realizarii lui iar pierderile financiare au fost colosale. Se pare ca Omul Paianjen nu aduce noroc, desi se spune ca vietatea pe care o reprezinta este simbol al imbogatirii.

Fleetwood Mac, trupa blestemata prin excelenta

Inainte ca lumea sa aduleze formula arhicunoscuta a trupei, cu Stevie Nicks la voce, Fleetwood Mac a avut parte de o serie de drame supranaturale. Toti chitaristii din acest grup au avut de-a face cu evenimente care le-au schimbat definitiv viata. Peter Green a fost internat intr-un ospiciu, Jerry Spencer s-a alaturat unui cult ciudat si a renuntat la viata lumeasca, Danny Kirwin a ajuns la randul sau intr-un spital de boli nervoase, iar apoi a devenit om al strazii, Bob Weston a murit din cauza unui accident vascular iar Bob Welsh s-a sinucis dupa ce a aflat ca a ramas paralizat. Speram ca Lindsey Buckingham sa ramana sanatos, pentru ca este un tip grozav!

Blestemul Badfinger

Formatia care a gustat succesul in anii 70 ar fi putut ajunge si mai departe daca managerul ei nu fura banii. Din cauza alegerilor nefericite de business, trupa a ajuns in faliment, iar Pete Ham, chitaristul acesteia, a cedat nervos si s-a spanzurat, lasand in urma un blestem pentru managerul lui. „Stan Polley este un nemernic fara suflet si o sa-l iau cu mine!”, a scris muzicianul in scrisoarea de adio. Ceea ce s-a si intamplat pentru ca Polley a murit in circumstante neelucidate in 2009, dupa ce a fost gasit vinovat de frauda. Se pare ca, pana la urma, blestemul lui Pete, l-a ajuns pe Polley.

Blestemul Led Zeppelin

Povestea LZ este asemanatoare cu cea a lui Robert Johnson si spune ca membrii formatiei, cu exceptia lui John Paul Jones, au facut un pact cu Necuratul pentru a ajunge cea mai mare formatie de rock din lume. Mai mult, Jimmy Page, chitaristul trupei, era extrem de pasionat de ocult si se lauda ca participa la sedinte de spiritism. Multa vreme, au existat zvonuri care il acuzau pe Page de practicarea ritualurilor satanice. Ghinionul trupei a inceput pe la mijlocul anilor 70, cu accidentul lui Robert Plant, care aproape si-a pierdut viata din cauza faptului ca masina sa a cazut de pe o stanca. Alaturi de el erau sotia sa, cei doi copii ai cuplului, precum si fiica lui Page. Cu exceptia acesteia, toti cei din masina au suferit rani extrem de grave.

In 1977, fiul cel mic al lui Robert Plant, in varsta de doar 5 ani, a murit in urma unei embolii pulmonare, ceea ce l-a devastat pe Plant si a dus la retragerea, timp de 2 ani, a grupului. Dupa comeback, a urmat decesul lui John Bonham, tobosarul LZ, care a murit in somn dupa ce a baut prea mult alcool si nu s-a putut trezi pentru a varsa. Bonham a pierit asfixiat cu propria sa voma. Dupa acest ultim incident, Led Zeppelin a spus adio scenei.

Blestemul Allman Brothers

In culmea carierei lor, in anul 1971, Duane Allman, care adora sa cante melodia blestemata a lui Robert Johnson, „Crossroads”, a murit ca urmare a unui grav accident de motocicleta, petrecut in dreptul unei rascruci. Berry Oakley, chitaristul grupului, a murit in aceleasi conditii, la doar cativa kilometri departare de aceeasi rascruce in dreptul careia a avut accidentul prietenul si colegul sau de trupa Duane.

Blestemul Lynyrd Skynyrd

Si celebrei formatii americane i-a placut sa cante piesa aceluiasi RJ, iar dezastrul a izbit-o si pe aceasta in anul 1977, cand avionul trupei s-a prabusit in mlastinile din Mississippi. Membrii cheie ai grupului au murit: Van Zant, Gaines, managerul Dean Kilpatrick si sora lui Gaines, Cassie, au decedat pe loc. Restul au supravietuit, dar pentru multa vreme au suferit din cauza traumelor atat fizice cat si psihice, inecandu-si amarul in droguri si alcool.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*