Ce au în comun Țara Galilor, stilul bizantin, „Odiseea” lui Homer și doom metal? Ei, bine, toate acestea reprezintă un fragment din ceea ce cunoaștem astăzi drept formația Pantheïst. Fondată în 2000, trupa a lansat, până acum, șase albume full-length și numeroase EP-uri, single-uri, compilații și split-uri, împărțind scena cu In The Woods…, Shores of Null, Skepticism, Saturnus, Marche Funèbre și mulți alții.
Pantheïst urmează să susțină un concert în data de 23 mai a.c., la Cardiff (Țara Galilor), alături de Thrakian (UK) și de Vathos (RO). De asemenea, trupa va fi prezentă la Symphonic Metal Echoes, în luna august a.c., eveniment care va avea loc în Alba Iulia (detalii și bilete aici).
Spune-ne, te rog, câte ceva despre începuturile tale ca muzician. Cum ai descoperit că poți cânta și care a fost prima ta apariție pe scenă?
Când am început să cânt, interpretam genuri cu mult îndepărtate de metal, darămite doom metal. Prima mea apariție pe scenă a fost cu o trupă de cover-uri în stil rebetika (un stil care poate fi descris pe larg drept blues grecesc). Cântam la clape și acordeon și am început să cânt și ca voce secundară, ocazional interpretând un cântec-două ca principal. Niciodată nu m-am considerat un vocal bun, dar când am fondat Pantheïst, a trebuit să cânt din necesitate întrucât, neavând multe contacte în sfera aceasta la momentul respectiv, nu cunoșteam pe nimeni care ar fi putut interpreta piesele.
Bunicul meu cânta la strană în biserică și mereu mi-a plăcut acel stil bizantin, misterios și întunecat, așa că primele mele tentative de a cânta materiale originale au fost pe modelul respectiv. În ceea ce privește stilul vocal aspru, este o poveste complet diferită, încercam să imit trupele pe care le ascultam (Anathema, My Dying Bride, Amorphis etc.), dar îmi forțam vocea în primele clipe așa că a trebuit să învăț să cânt gutural [cu alte cuvinte, grunt sau growl – n.n.] într-un stil mai profund și mai eficient. Am început să iau lecții de canto mulți ani mai târziu, prin 2010-2011, când am lansat albumul nostru self-titled, care are multe părți de voce clean în el. Cred că asta m-a ajutat să îmi îmbunătățesc modul de a cânta, însă cu toate acestea, stilul meu rămâne oarecum – să zicem – excentric.
Pantheïst a evoluat, în 26 de ani de existență, de la un duo funeral doom metal, la un septet prog doom, încorporând membri din numeroase formații, renumite la nivel mondial. Privind în urmă, cum percepi acești 26 de ani? Ai schimba ceva, dacă ai putea?
Ei, bine, este dificil să privești toți cei 26 de ani simultan, aceasta este o perioadă lungă de timp în care am avut multe schimbări ale lineup-ului și în care am mutat trupa în trei țări diferite, ceea ce, cu siguranță, nu ne-a ajutat creșterea și dezvoltarea. Abia recent, după ce am mutat trupa în Cardiff, în Țara Galilor, ne-am putut bucura de un lineup stabil mai mulți ani. Cu toate acestea, cred cu tărie că totul se întâmplă cu un motiv și că singurul lucru pe care l-aș schimba este o perioadă de vreo trei ani în trupă cu muzicieni care nu se potriveau cu viziunea mea, ceea ce a dus la un număr limitat de concerte și la neînregistrarea sau nelansarea vreunui material în perioada respectivă. Dacă momentele acelea ar fi fost evitate, cu siguranță am fi lansat încă măcar un album sub numele de Pantheïst până acum.
Care este amintirea ta preferată din cariera ta de până acum?
Este greu să aleg doar una singură dintr-o perioadă atât de lungă de timp. Există multe amintiri dragi mie, de exemplu înregistrarea albumului nostru Journey Through Lands Unknown, alături de Greg Chandler la Priory Recording Studios, în 2008; o perioadă atât de distractivă și de creativă pentru formație. Alte aspecte semnificative sunt, de exemplu, concertul cu Skepticism la St. Giles in the Fields, în 2012, prestația noastră cu organistul David Pipe la Organic Doom Vol. I, din Huddersfield Town Hall, în 2024 și o să mă opresc aici pentru că aș putea să continui.
Cum ai ajuns să numești formația „Pantheïst”? Și, dat fiind faptul că există atât de multe definiții ale termenului, cum l-ai explica tu, personal, cuiva care nu știe exact ce înseamnă?
A fost destul de ușor pentru mine să ajung la numele acesta. Căutam o denumire spirituală, ceva care să acopere mai multe credințe pe care le am, precum și filosofia mea, și apoi am descoperit întâmplător numele trupei de progressive death metal Atheist. M-am hotărât repede, întrucât mereu am avut această credință puternică în faptul că, în străfundul său, individualitatea existenței noastre este o iluzie și că suntem conectați cu tot ce se află în jurul nostru într-un mod mai fundamental. Și exact asta înseamnă să fi un panteist, din punctul meu de vedere, totul face parte din aceeași realitate sacră (chiar dacă nu cred în existența unui zeu ca o entitate separată).
Când vine vorba de albumul vostru conceptual din 2005, Amartia, care vorbește despre cele șapte păcate capitale, cum crezi că ar trebui să trateze lumea acest LP – ar trebui să îl perceapă drept o lecție despre moralitate, drept o critică sau drept altceva?
Cred că este o concepție greșită că albumul ar fi despre cele șapte păcate capitale. Este o poveste conceptuală despre cineva care vrea să dovedească existența lui Dumnezeu făcând cele șapte păcate capitale unul după altul, până când Dumnezeu îl va pedepsi, astfel arătându-Și existența. Este de la sine înțeles din concept faptul că păcatele sunt săvârșite doar în mintea individului, iar „păcătuirea” este simbolică sau metaforică, întrucât își imaginează că Îl ucide pe Dumnezeu, face dragoste cu Fecioara Maria etc. Cu toate acestea, pedeapsa nu vine și protagonistul nostru ajunge să se pedepsească el însuși prin propria sa agonie și vină. Chiar nu știu cum ar trebui să îl perceapă lumea, este o poveste și presupun că toți trebuie să găsească o interpretare proprie în ceea ce privește „lecția” din spatele său, dacă vorbim despre asta.
Later edit: Datele folosite la întrebarea privind „Amartia” au fost furnizate de Encyclopaedia Metallum.
Ai lansat recent un album în colaborare cu Dauðaró, numit Af holdi og málmi. Ne-ai putea spune câte ceva despre conceptul din spatele acestui material și cum a prins el viață?
Cred că trăim într-o eră în care colaborările sunt importante și mă mir că nu au loc mai multe în genul nostru muzical; poate că doomerii au fost mereu puțin diferiți, puțin mai introvertiți decât persoanele din alte stiluri? Dar, în orice caz, am ținut legătura cu JS (omul din spatele Dauðaró și multor alte proiecte) de mult timp și ideea de a lucra la un album împreună a răsărit în mod spontan.
Este un concept foarte interesant, unde un AI are rolul de a salva omenirea de la pieire și trage rece concluzia că singura modalitate de a face acest lucru este prin a elimina liberul arbitru și prin a transforma oamenii în mașinării obediente. Odată ce AI-ul reușește să își atingă țelul, construiește o navă cosmică și călătorește în colțurile universului pentru a face la fel și cu alte civilizații avansate. Contribuția mea a constat în principal în realizarea părților vocale, dar am înregistrat și destul de multe părți la clape și am ajuns să lansăm albumul prin casa mea proprie de discuri, Melancholic Realm Productions.
Pantheïst va urca pe scena Symphonic Metal Echoes, în Alba Iulia, anul acesta. Cum te simți știind că vă veți întoarce în România curând?
Mă bucur mult pentru întoarcerea noastră în România, și mai ales în Alba Iulia. În urmă cu nu mult timp am cântat la Metal Gates, în București, un festival în cadrul căruia am realizat cele mai faine amintiri, și abia așteptăm să creăm altele noi. Și, desigur, sunt familiarizat cu Alba Iulia întrucât am cântat acolo concertul de debut Clouds, la Dark Bombastic Evening, în 2016. Cu adevărat un loc care inspiră, cu o puternică atmosferă spirituală.
La ce se pot aștepta fanii voștri care încă nu au avut ocazia să vă vadă cântând live din partea prestației voastre la Symphonic Metal Echoes?
Se pot aștepta la o prestație solidă, concentrată și spirituală, unde emoțiile vor fi puternice. Va fi dură dar diafană, lentă dar incitantă, pedepsitoare și totuși melodică. Prestația va dezvălui sentimente puternice pe care nici nu știați că le aveți.
Care este primul lucru pe care vrei să îl faci după ce ajungeți în România?
Cu siguranță, primul lucru va fi o odihnă plăcută după o călătorie atât de lungă, întrucât mergem din Țara Galilor la Londra pentru a lua avionul și de acolo vor exista călătorii ulterioare de la aeroport la Alba Iulia. Odată ce ne-am instalat, personal, aș vrea să încerc bucătăria locală și poate să întâlnesc niște prieteni și fețe familiare în curând!
Dacă ai putea alege între a cânta exclusiv live și a înregistra doar material în studio, ce opțiune ai prefera și de ce?
Pentru mine, nu există comparație. Înregistrarea materialelor este veșnică, în timp ce prestațiile live surprind un moment și creează amintiri. Misiunea mea este aceea de a realiza piese care înduioșează, inspiră și unesc oamenii, iar aceasta va rămâne întotdeauna prioritatea principală. Au existat perioade în istoria formației când nu am interpretat live mai mulți ani la rând și, totuși, am continuat. Pe de altă parte, nu voi accepta niciodată ca Pantheïst un soi de formație patrimoniu, un circ ambulant călătorind de colo-colo, cântând „hituri” doar cu scopuri nostalgice. Așadar, decizia este ușor de luat.
Ce piesă îți place să cânți live cel mai mult?
O, asta e o întrebare dificilă. Am scris majoritatea pieselor Pantheïst, așa că este, din anumite puncte de vedere, ca și cum m-ai întreba „cu care dintre copiii tăi preferi cel mai mult să stai?”. La momentul actual, este probabil „The Final Journey”, dar asta se schimbă constant, așa că întreabă-mă din nou când suntem la Symphonic Metal Echoes și este posibil să îți ofer un răspuns diferit!
Pantheïst s-a alăturat recent celor de la Argonauta Records și a anunțat lansarea unui nou LP. Ce ne poți spune despre noul material?
Pot spune că am intrat în studio în aprilie, pentru a finaliza înregistrarea albumului. Noul material va fi dur, variat, symphonic, operatic, melodic și tot ceea ce ai vrea să fie! A fost înregistrat într-un studio profesional, de înaltă calitate, și cred că acest lucru se observă. Abia așteptăm să îl împărtășim cu fanii și să auzim reacțiile tuturor.
Versurile pe care le scrii sunt foarte profunde și cred că mulți dintre noi se întreabă: care este autorul tău preferat? Dar cartea ta favorită?
Mulțumesc pentru complimentul deosebit. Într-adevăr, mă ocup de versuri în aceeași măsură în care mă ocup și de muzică, scopul meu este acela de a le împleti într-un întreg unit, unde simți aceeași poveste sub ambele componente. Am mulți autori și volume preferate, așa că îmi este greu să decid. Dar, dacă m-ai ruga să aleg una singură, aș zice „Odiseea”, de Homer, grație firii sale epice, poetice și evocatoare.
Ai lansat, până acum, două albume full-length și numeroase EP-uri, respectiv single-uri, ca artist solo. Unde găsești inspirația, atât pentru cariera ta solo, cât și pentru Pantheïst? Ai vreun tipar pe care îl urmezi de obicei când compui material nou?
Sunt două chestii complet diferite, așa că îmi este simplu să le separ. Pantheïst este o trupă de doom metal, așa că, în ciuda variațiilor dintre albume, mereu va exista un element dur, distorsionat, în muzică. Cariera mea solo se axează în mod voit pe sunete acustice sau electronice, cu un minimum de distors. De asemenea, majoritatea pieselor sunt instrumentale, în timp ce Pantheïst are voci și versuri.
În ceea ce privește tiparul, e greu de spus. În general, piesele Pantheïst se dezvoltă într-o mare măsură în mintea mea; până când ajung să le compun cu trupa, am o idee destul de clară privind ceea ce vreau să realizez. Când vine vorba de cele mai multe piese solo ale mele, încep cu o parte destul de simplă, interpretată la clape, și construiesc pe ea prin cântat și prin improvizație.
În august 2015, te alăturai celor de la Clouds, în calitate de pianist, la primul lor concert live, și ai apărut pe lansările lor Doliu, Errata și Durere. Zece ani mai târziu, în august 2025, bateristul Pantheïst, Fanel Lefterache, cânta alături de Clouds la Symphonic Metal Echoes. Cum ai descrie relația actuală a celor de la Pantheïst cu trupa Clouds?
Așa cum ai descris mai sus, avem o relație foarte bună cu trupa Clouds. Fanel încă ține legătura cu ei în mod constant și, desigur, Daniel, geniul din spatele Clouds, a cântat alături de Pantheïst mulți ani, iar contribuția lui pe albumul Seeking Infinity a fost semnificativă.
Ce sfat i-ai oferi unui muzician tânăr care vrea să meargă pe urmele tale?
Singurul sfat pe care îl pot oferi este: urmează-ți inima și propria ta cale. Muzica underground nu te va face vreodată bogat sau recunoscut, așa că măcar să faci ceva ce iubești și să realizezi acel lucru suficient de bine încât să poți continua.
În cariera ta de muzician, ce artiști te-au influențat cel mai mult?
Prea mulți ca să îi menționez pe toți. De la artiști de doom metal, precum Skepticism, Esoteric, My Dying Bride și Candlemass, la compozitori de muzică clasică, cum ar fi J. S. Bach și Ludwig van Beethoven, la artiști din muzica electronică, precum Vangelis și Jean-Michel Jarre, la compozitori cinematici, de exemplu, Ennio Morricone și Ludovico Einaudi, muzică grecească „artistică”, precum Markopoulos și Hadjidakis… Lista este infinită.
Cum crezi că va arăta muzica metal peste 50 de ani?
Nu am nicio idee. Probabil va fi chiar mai fragmentată decât este acum; poate că fiecare trupă va avea propriul ei stil muzical, augmentat de o armată de formații AI obținând muzică asemănătoare pentru a completa golurile.
Cum te vezi peste 20 de ani – atât profesional, cât și personal?
Pot doar să sper, într-o lume perpetuu schimbătoare și volatilă, că voi fi destul de sănătos și de inspirat pentru a rămâne creativ și a continua să compun și să lansez muzică.
Ce formație sau artist crezi că ar merita mai multă recunoaștere?
Aș putea menționa aici multe formații care aș fi vrut să primească mai multă recunoaștere, din partea unui public mai mare, pentru ceea ce fac. În final, totuși, cred că majoritatea trupelor și-au creat propriul drum în muzică, și-au găsit nișa lor și sunt mulțumite acolo. Nu este mereu totul legat de cantitate și, poate, mulți dintre noi nu vor neapărat să ajungă cunoscuți, poate că suntem mulțumiți cu publicul nostru mic, loial, și cu fețele familiare pe care le întâlnim în toată Europa.
Ești un foarte talentat solist și instrumentist, dar ai și o familie frumoasă. Cum reușești să găsești un echilibru între carieră și viața ta personală?
Nu am simțit niciodată că trebuie să depun un efort ca să găsesc un echilibru între viața personală și cariera mea muzicală. Soția mea, Cheryl, a fost întotdeauna implicată în trupă, realizând coperte și artwork pentru albume, vânzând merch la concerte etc. Pisicile mele (din nefericire, una dintre ele a decedat recent, RIP Ptolemy) au reprezentat mereu o prezență întăritoare în fundal când compun și înregistrez muzică (ceea ce se întâmplă adesea acasă). Așadar, am simțit mereu că viața mea personală și cariera muzicală au coincis în mai multe locuri. Muncesc ziua pentru a-mi câștiga existența, dar totul, după aceea, se rezumă la viața de familie și la muzică, ambele fiind puternic conectate între ele.
Ai vrea să le adresezi câteva cuvinte ascultătorilor voștri care vor merge să vă vadă cântând live anul acesta?
Abia aștept să vă cunosc pe voi, toți. Veniți să ne salutați, suntem o trupă foarte ușor de abordat și iubim să vorbim cu voi și să schimbăm păreri legate de muzica noastră preferată și mai multe lucruri!
Acum, că am terminat interviul, putem trece la treburi mai lejere. Să presupunem că am ieși în oraș, ca prietenii, și am intra într-un restaurant să mâncăm ceva. Ce ai alege din meniu? (Eu îți spun din start că aș vrea o salată).
Ha, aici depinde de restaurant! Aș spune că o bere bună este esențială și, poate, apoi, o varietate de mâncăruri mici (noi le spunem în Grecia mezze), ca să putem continua discuția și mâncatul în același timp.
Am nevoie de ajutorul tău pentru a face un top 20 personalizat – melodiile care te-au influențat în cariera ta și cele care îți plac foarte mult.
Later edit: așa cum v-am obișnuit deja, mai jos veți găsi un playlist conținând recomandările oferite de Kostas. Vă invităm să includeți Pantheïst în ceea ce ascultați. Ce ziceți, ne vedem la Symphonic Metal Echoes, să îi ascultăm pe acești maeștri ai stilului doom metal?
Lasă un comentariu