
Formația poloneză BEHEMOTH a lansat un nou videoclip pentru piesa „Rom 5:8”, pe care îl puteți viziona mai jos, în articol.
Piesa din videoclip este extrasă de pe cel mai nou material discografic al trupei, „I Loved You At Your Darkest”, care a fost lansat în data de 5 octombrie 2018, via Nuclear Blast Records.
„Pentru a celebra monumentalul turneu în Europa alături de Slipknot, vă prezentăm videoclipul oficial pentru ROM 5:8. Pregătiți-vă vocile, Legiuni, vom avea nevoie de ele”, declară trupa despre cea mai recentă lansare.
„Nu poate fi mai blasfemator decât atât”, a mărturisit Nergal despre noul album. Deși titlul viitoarei apariții nu este comun pentru o formație de black metal, originile sale se încadrează în tematicile de obicei invocate în acest gen muzical. „Este un vers din Biblie”, a mai declarat Nergal. „Este chiar o zicală rostită de Iisus Hristos. Deoarece Behemoth o folosește ca fundament pentru noul album, consider că este un sacrilegiu dus la extrem”.
Produs și înregistrat de trupă însăși, cu puțin ajutor la tobe din partea lui Daniel Bergstrand (Meshuggah, In Flames), mixat de Matt Hyde (Slayer, Children Of Bodom) și masterizat de Tom Baker (Nine Inch Nails, Marilyn Manson), cu un aranjament pentru orchestra poloneză de 17 instrumente realizat de către Jan Stoklosa,
Tracklist:
01. Solve
02. Wolves Ov Siberia
03. God = Dog
04. Ecclesia Diabolica Catholica
05. Bartzabel
06. If Crucifixion Was Not Enough…
07. Angelvs XIII
08. Sabbath Mater
09. Havohej Pantocrator
10. Rom 5:8
11. We Are The Next 1000 Years
12. Coagvla
Lasă un comentariu