BETWEEN THE BURIED AND ME este o formație care evoluează cu fiecare album de studio în parte. Totodată, este o trupă ignorată de marea majoritate a ascultătorilor de metal – ori pentru că numele său dă impresia că avem de-a face cu o formație de metalcore slabă, predestinată adolescenților neintegrați în societate, ori pentru că toate formațiile „adevărate” și bune de progressive metal modern rămân în continuare Dream Theater, Rush, sau Symphony X, iar altele noi nu au ce căuta în această sferă muzicală.
Between The Buried And Me a devenit o formație celebră după lansarea discului “Colors” în 2007. Nu o să discut prea mult despre acesta, ci doar voi menționa că este probabil unul dintre cele mai bune albume metal realizate vreodată (știu că este o afirmație curajoasă, dar este o părere proprie pe care mi-o asum). Din păcate, BTBAM nu a mai reușit să compună un material la fel de bun sau chiar mai bun de atunci, deși acest lucru mi se pare greu realizabil.
Between The Buried And Me a lansat în data de 7 iulie 2015, via Metal Blade Records, cel de-al șaptelea material de studio din carieră, intitulat „Coma Ecliptic” Acesta este un album-concept (la fel ca și restul discurilor trupei apărute până în prezent): „Coma Ecliptic” prezintă povestea tumultuoasă a unui om aflat în comă, care călătorește spre viețile sale anterioare. Acesta intră în fiecare lume și i se dă să aleagă între a rămâne în acesta sau să meargă mai departe. În cele din urmă, el alege o lume, iar apoi este nevoit să aleagă între viață și moarte. El alege viața, și se trezește în realitatea adevărată, ca apoi să afle că el a fost tot timpul în comă, iar tot ceea ce a văzut au fost doar vise și idei.
Din punct de vedere muzical, „Coma Ecliptic” este un album cvasi-mainstream. Este un disc care conține foarte multă energie și idei inovatoare, elemente care se combină perfect cu conceptul din spatele tuturor pieselor. Albumul se desfășoară într-o manieră clasică BTBAM: structuri total atipice, fragmente instrumentale pe măsura așteptărilor, o trecere complexă printre diferite genuri de muzică – progressive rock/metal, avangarde, djent, chiar și pop. Din păcate, așa cum mi s-a întâmplat și cu marea majoritate a albumelor BTBAM, în afară de „Colors”, nu am reușit să găsesc mai multe piese notabile, pe care să le consider că merită ascultate iar și iar. Cele mai reușite melodii sunt „Memory Palace”, „The Coma Machine”, „Rapid Calm” și „Option Oblivion”, care merită o oarecare atenție pentru măsurile atipice, schimbările dese în intensitatea vocii lui Tommy Rogers, aflate în strânsă corelație cu riff-urile bine gândite, și solo-urile magnifice. Un alt lucru care mi-a plăcut enorm la acest album este legătura dintre prima și ultima piesă, care prin notele asemănătoare pe pian, și vocea pătrunzătoare a lui Tommy, reușește să contureze un scurt rezumat al discului. Am apreciat și liniile trasate de această noua operă muzicală (foarte asemănătoare cu ideea din spatele intro-ului și outro-ului din albumul „Animals” de la Pink Floyd).
În concluzie, „Coma Ecliptic” este un album foarte bun, cu un concept bine gândit, și care poate naște păreri diferite din partea fiecărei persoane care îl ascultă. Cu siguranță, este unul dintre cele mai frumoase discuri ale anului, dar deocamdată, nu și cel mai bun.
Lasă un comentariu