Brian May, Kerry Ellis/ 14.03.2016, Sala Palatului, Bucureşti

277 vizualizări
Da. Chiar el. Chitaristul legendarei formaţii Queen a cântat pe scena Sălii Palatului luni, 14 martie 2016. Alături de el, Kerry Ellis (o voce superbă şi o prezenţă impecabilă), Jeff Leach (clape, percuţie, backing vocals) şi, bineînţeles, Pete (tipul care îl ajuta pe Brian cu chitările; de altfel foarte des menţionat pe parcursul concertului). Evenimentul a fost unul cu adevărat special, mai ales pentru faptul că Brian May se afla pentru prima dată în România. Şi din câte se putea citi pe figura lui, chiar i-a plăcut la noi.  

Show-ul de la Bucureşti a făcut parte din turneul european „One Voice – The Tour”, în care au mai fost incluse până acum locaţii din oraşe precum Praga, Bratislava sau Budapesta. În toate aceste concerte, artiştii au prezentat publicului atât compoziţii proprii, cât şi melodii foarte cunoscute, printre care şi unele aparţinând trupei Queen. Bineînţeles, acestea din urmă au stârnit cele mai aprige nostalgii şi cele mai puternice ropote de aplauze (în cazul concertului de la noi, ele chiar au fost foarte puternice şi convingătoare; se vede că suntem un popor primitor).

Sala Palatului. Bucureşti. Ora 20:15 (O mică întârziere nu se pune. Pe bune, urma să cânte Brian May). Pe ecranul amplasat pe scenă apare un desen animat, pe un fundal muzical în care era repetat referenul „Be the mushroom”. Habar n-am ce a fost aia, dar a fost extrem de  amuzant.      

Prima piesă din seara magică de început de săptămână a fost „I (Who Have Nothing)”, o compoziţie realizată în anul 1963, de legendarul Ben E.King. Recunosc, Kerry Ellis nu mi-a fost foarte cunoscută până acum, însă, în seara aceea, vocea ei m-a surprins încă de la primele note. A fost superbă. Nu mai vorbim de imaginea ei. La un moment dat, în timpul referenului, artista rosteşte un „Te iubesc”, care stârneşte imediat bucuria celor din sală. Cei doi artişti se prezintă şi îşi manifestă entuziasmul de a cânta pentru prima dată în faţa publicului din România. Să nu uităm că în faţa noastră aveam muzicieni de înaltă ţinută, cu experienţă serioasă în spate.     

Urmează piesa „I loved a butterfly”, după care intră la clape Jeff Bleach şi se cântă „Dust in the wind”, celebra piesă lansată în 1977 de formaţia americană de progressive rock, Kansas. Acum, Brian îl prezintă pe Pete (tipul de care vă vorbeam la început), menţionând cât de „grijuliu” este el cu chitările. Mie mi s-a părut că s-a descurcat chiar foarte bine. Din câte am auzit, cei din sală erau de aceeaşi părere, că altfel nu îi strigau numele de mai multe ori.   

Prin intermediul piesei „Born Free”, Brian May şi Kerry Ellis încearcă să atragă atenţia asupra pericolului dispariţiei unor animale din ce în ce mai rar întâlnite, referindu-se în mod special la leii din Africa. Pete se află din nou în atenţia publicului, deoarece este făcut „animal”. „Chitaristul ăsta iar face glume pe seama mea. Lasă că ajung eu mai important decât el”, se putea citi pe faţa tipului.   

Melodia următoare a fost una de referinţă pentru trupa în care activează celebrul chitarist britanic. „Somebody to love” se numeşte şi a fost lansată de Queen în anul 1976. Apoi, am ascultat piesele „Can’t help falling in love” (Elvis Presley), „Tell me what you see” (John Lennon, Paul McCartney), „The way we were” (Barbara Streisand) şi „Something” (George Harrison).     

Piesa „One voice”, cea care dă şi titlul turneului realizat de Brian May şi Kerry Ellis prin ţările bătrânului continent, a fost un mijloc excelent de promovare a ţării de origine a celor doi artişti. În videoclipul ce rula în fundalul scenei simboluri precum steagul britanic şi Big Ben-ul erau mai mult decât evidente. Bravo. Cât despre noi, românii, încă mai avem multe de învăţat de la artiştii străini.     

A urmat „Life is real (Song for Lennon)”, compoziţie a lui Freddie Mercury, transformată în concertul de la Bucureşti într-un adevărat omagiu adus marelui artist dispărut în urmă cu aproape 25 de ani. „I’m not that girl” a fost următoarea melodie, pentru ca, mai apoi, să urmeze acel solo de chitară (acompaniată de clape), pe care toţi îl aşteptam. Vorbesc, bineînţeles, de acele 10-15 minute în care Brian May a făcut din chitara lui cheia de deschidere a unei uşi către o altă lume. Trebuie, totuşi, să recunoaştem că i-au scăpat câteva note. Are, totuşi, 69 de ani, iar degetele lui nu mai rezistă ca înainte. Îl înţelegem.

„Love of my life”, „Who wants to live forever”, „’39” şi „We will rock you” au fost următoarele piese interpretate de cei trei muzicieni britanici. În cazul celei din urmă, aşa cum era de aşteptat, publicul din Sala Palatului a fredonat alături de  artişti refrenul, a bătut din picioare şi din palme şi s-a simţit extraordinar de bine. Energie la superlativ. A fost şi puţin Mozart, în interpretarea lui Jeff Leach, însă cei doi protagonişti principali ai serii s-au reîntors foarte curând pentru a cânta ultimele două melodii: „For no one” (Beatles) şi „Crazy little thing called love” (Queen).

După aproape două ore de concert, Brian May, Kerry Ellis, Jeff Leach şi, bineînţeles, Pete (trebuie menţionat neapărat) se retrag de pe scena Sălii Palatului, în ropotele de aplauze ale publicului român, care, parcă, nu mai voia să îi lase să plece de pe scenă. Mulţumim, maestre. Ne reîntâlnim pe 21 iunie, la concertul Queen din Piaţa Constituţiei.

 


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*