
Legendara formatie romaneasca de rock CARGO va sustine un concert special pe data de 2 octombrie 2013, in The Silver Church Club din Bucuresti.
Evenimentul se numeste „A 5-a dimensiune” iar in cadrul lui vor fi interpretate atat hituri vechi cat si piese noi, care, cu siguranta, se vor cuibari in sufletul ascultatorilor.
Pretul biletelor este de 40 de lei, pentru cele procurate in avans si de 50 de lei pentru cele luate direct de la locatie, in seara evenimentului. Acesta va incepe in jurul orei 20.
Dupa 6 ani de absenta discografica, trupa se pregateste sa scoata un nou album, care va fi lansat in cursul lui 2014. Pana acum, fanii au avut ocazia sa asculte piesele „Nu ma lasa sa-mi fie dor” si „A 5-a dimensiune”.
Desi cantecele noi se afla acum in centrul atentiei, de curand un hit vechi Cargo, „Daca ploaia s-ar opri”, a ajuns in lumina reflectoarelor dintr-un motiv neobisnuit.
Acesta a fost preluat de deja faimosul artist Fuego, care l-a interpretat in cadrul unei emisiuni TV. Adi Barar, liderul formatiei Cargo a iesit la rampa cu niste declaratii hazlii referitoare la prestatia lui Fuego:
„Ce noroc ca mai canta Adrian Enache si Fuego piese de-ale noastre, asa mai apar si cantecele Cargo pe TV. Probabil ca noi nu suntem asa carismatici“
Cat despre Florin Barbu, basistul grupului, el a spus urmatoarele, potrivit Pressalert.ro:
„Despre versiunea lui Fuego – desi cuvintele sunt aceleasi, emotia din spatele cantatului este cu totul diferita de intentia noastra. Sa zicem ca daca ar fi dat o auditie pentru Cargo, ar fi fost oprit dupa primele patru masuri, si l-am fi poftit pe urmatorul. Nu incerc sa fiu arogant, pur si simplu nu ne potrivim“.
Urmareste versiunea Fuego mai jos:
Lasă un comentariu