
Si ce daca se apropie Craciunul? Rockerii au dreptul sa petreaca asa cum cred ei de cuviinta. Tocmai pentru amatorii evenimentelor „dure” in ajun de Sarbatori s-a nascut festivalul „Christmas Rock Fest” din Silver Church, organizat de Phoenix Entertainment.
Acesta se desfasoara pe parcursul a doua zile. In prima, pe 15.12.2013, au cantat Pseudonoise, Stonelight si Cargo. Deseara, 16.12.2013, urmeaza sa urce pe scena Trooper si Mike Terrana Band.
Seara de duminica a fost deschisa de Pseudonoise, care a combinat un setlist cu piese proprii cu niste coveruri „catchy” din repertoriul international. Baietii au prestat „Slither” de la Velvet Revolver, „Take a look around” de la Limp Bizkit, „For Whom the Bell Tolls” de la Metallica si „Ich tu dir weh” de la Rammstein.
Ultimul cover s-a bucurat de reactiile incendiare ale publicului, care a savurat interpretarea mai heavy-metal pe care au dat-o baietii hitului formatiei Rammstein. Grupul a interpretat si melodii proprii, ca „Found My Way”, „Faint Whisper”, „Eyes” sau „Underneath the Skin”.
Desi trupa mai are de slefuit inca mult sunetul, muzicienii au facut atmosfera si au deschis cu succes apetitul pentru mai mult. A urmat grupul Stonelight, cu o prezenta feminina debordanta la voce. Vanda Restye incarneaza tot ceea ce inseamna spiritul metal feminin, si nu numai.
Frumoasa, carismatica, si simpatica, Vanda stie cum sa stimuleze auditoriul. Glasul ei puternic si slefuit face impresie si rezista chiar si la coveruri extrem de dificile ca „Trooper” de la Iron Maiden.
Formatia a fost intemeiata anul acesta si nu are un repertoriu foarte clar conturat inca. Unele melodii, desi orchestrate foarte complex, nu au melodii destul de „catchy” pentru o industrie care cauta linii usor de retinut si fredonabile. Altfel, in afara de acest mic neajuns, cantecele suna foarte bine. Cu putina munca la capitolul compozitie, formatia va deveni rapid una importanta pentru scena tanara de metal.
Instrumentistii sunt foarte talentati si pasionati de ceea ce fac, iar acest lucru este evident in energia de pe scena. S-au auzit piese ca „Sound of the Unknown”, „Insanity”, „Echo”, „Fallen”, „The Fear” si „Universe”, toate cu o orchestratie sofisticata, bine tinuta in frau de talentul instrumentistilor si de vocea „forte” a Vandei.
Muziciana a intrat si in rolul de Craciunita, intrucat a tinut cont de natura tematica a evenimentului la care lua parte formatia sa. Solista s-a afisat la un moment dat cu un fes rosu aprins pe cap si a binedispus auditoriul.
Receptia trupei a fost pozitiva si cu siguranta publicul a ramas cu dorinta de a-i mai vedea live pe muzicieni! A venit randul Cargo, care a urcat pe scena manifestand din plin spiritul Craciunului. Acest lucru s-a manifestat prin colindele pe care le-au cantat artistii, intre care si celebra „O, ce veste minunata”.
La urma urmei, festivalul nu se numeste „CHRISTMAS Rock” degeaba, nu? Initiativa Cargo de a canta colinde a fost bine primita de fani, care s-au bucurat de fiecare acord si de vocea puternica, impresionanta a lui Adrian Igrisan, care ramane unul dintre cei mai buni solisti metal ai tuturor timpurilor in Romania.
Bineinteles, Cargo a cantat clasicele „Nu pot trai fara tine”, „Frunza verde”, „Daca ploaia” dar si mai noile „A cincea dimensiune” si „Nu ma lasa sa-mi fie dor”, de care publicul s-a bucurat aproape la fel de mult ca de melodiile consacrate.
Concertul a durat pana dupa miezul noptii, cand, dupa bis, trupetii si-au luat ramas bun de la publicul bucurestean, venit in numar mai mic la eveniment, comparativ cu ultimul concert sustinut de Cargo la Silver Church.
In seara aceasta, fanii metal sunt asteptati pentru „Christmas Rock Fest”, tura a doua, cand vor canta Trooper si Mike Terrana Band. Initiativa de a organiza un festival de rock in aceasta perioada este foarte buna deoarece si amatorii de distractii mai putin conventionale trebuie sa aiba unde sa-si petreaca serile, cu spiritul sarbatorilor manifestat fix asa cum ii place oricarui rebel: cu bere, muzica dura si pofta de viata!
Lasă un comentariu