M-am bucurat foarte tare când s-a anunțat concertul Citizens! la Colectiv acum vreo două luni. Îi mai văzusem atunci când veniseră prima oară în România, în cadrul unui festival autohton, și îmi plăcuse de ei la nebunie.
Fast forward până vineri seara. Eu, între timp, aflasem de pe Facebook că formația avea să înceapă să cânte la miezul nopții (Colectivul are acest obicei de a pune oamenii să cânte în creierii nopții, deci nimic surprinzător aici). Am ajuns însă acolo pe la zece și jumătate, în ideea ca nu care cumva să nu mai prind loc în față. În club erau însă mai puțini oameni decât mă așteptam, însă m-am liniștit la gândul că mai era ceva timp până la 12; în plus, lumea zăbovea și pe la mesele de-afară.
M-am poziționat destul de aproape de scenă, deși eu și luminile, respectiv sunetul din Colectiv, nu avem ceea ce s-ar putea descrie drept o relație amicală. Multe dintre întâlnirile noastre anterioare se soldaseră cu dureri groaznice de cap, și ultimul lucru pe care mi-l doream era o nouă experiență de genul, însă am zis să nu îmi pierd speranța.
Puțin după miezul nopții, au apărut și Citizens! pe scenă, în uralele și aplauzele publicului, ceva mai puțin numeros decât mi-aș fi închipuit, însă foarte, foarte inimos. Solistul, Tom Burke, a profitat de ocazie pentru niște saluturi în limba română (nu știu alții cum sunt, dar mie mi-au plăcut întotdeauna fazele de genul), apoi a început distracția. Și credeți-mă că nu arunc cuvântul ăsta aiurea-n tramvai.
Am fost la multe concerte de-a lungul timpului, atât de multe, încât le-am pierdut șirul. Foarte rar mi s-a întâmplat însă, în ultimii vreo doi ani, să dansez în halul în care am dansat în Colectiv vineri seara. Sunetul a fost bun, luminile, din fericire, nu exagerat de stridente,iar băieții au venit cu un chef de cântat și o energie incredibile.
Setlistul a fost format în mare parte din piese de pe cel de-al doilea album, “European Soul”, conținând însă și unele din cele mai cunoscute piese de pe “Here We Are”. La fel ca acum trei ani, nu apucasem să le rumeg recentul album așa cum trebuia, drept pentru care am sfârșit prin a mă îndrăgosti de unele din piesele noi chiar în timp ce le auzeam, ceea ce, cred eu, e lucru mare atunci când vine vorba de un concert live.
Cât despre prestația scenică, jos pălăria! Mi s-a părut ireproșabilă, atât din punct de vedere al interpretării, cât și din punct de vedere al comunicării cu publicul. Am avut parte inclusiv de o fază foarte drăguță fix înainte de bis (care a sosit mult mai repede decât aș fi vrut, deh, așa e la concertele bune), când solistul a înmânat oamenilor din rândurile din față două farfurii cu felii de portocale, explicând “this is how we party!” Și când, două piese mai târziu, luminile de pe scenă s-au stins și formația și-a luat rămas bun de la publicul bucureștean, eu eram undeva în al nouălea cer, debordând efectiv de încântare.
Dacă prima oară mersesem la concertul lor fără așteptări deosebite, de data asta îmi place să spun că mi-au depășit orice așteptări. Concertul Citizens! a fost genul ăla de eveniment care te lasă cu un zâmbet imens pe figură și cu incapacitatea de a folosi altceva decât superlative pentru a descrie ceea ce ai văzut și ai auzit. Pot să spun cu mâna pe inimă că sunt mai buni decât prima oară când i-am văzut și că motto-ul lor, “pop nu este un cuvânt murdar, ci un cuvânt sfânt” se justifică întru totul.
Tot ce sper acum e să nu treacă alți trei ani până se vor gândi să ne viziteze iarăși.
SETLIST
Trouble
Reptile
Idiots
I Remember
Let’s Go All the Way
Caroline
Brick Wall
Only Mine
Xmas Japan
Have I Met You?
Lighten Up
My Kind of Girl
Waiting for Your Lover
BIS
True Romance
(I’m in Love with Your) Girlfriend
Lasă un comentariu