2016 va fi, după părerea mea, un an greu de la care am multe așteptări în materie de mișcări ale trupelor de underground, de percepții care se așteaptă a fi schimbate, în lumina evenimentelor tragice din toamna trecută, dar și în materie de concerte, subiect de care se va vorbi mai mult atunci când vor fi anunțate toate numele de la festivalurile ce vor avea loc în această vară. Obiceiul meu de a nu crede în aproape nimic, în special în nimic instinctiv, s-a adeverit cel puțin în cel de al doilea și în cel de al treilea caz, deoarece oricât am încerca, anumite mentalități nu se pot schimba atunci când vine vorba de genuri muzicale moderne (mă refer aici la discuțiile aprinse care s-au așternut în spațiul virtual în ultimele două luni).
Metalcore-ul este un subiect mult prea delicat pentru mulți ascultători de metal de la noi în țară. Uneori mă întreb într-un mod foarte retoric dacă noi, publicul român ascultător de muzică neconvențională, suntem pregătiți să acceptăm că revirimentul metalului s-a petrecut de cel puțin zece ani, iar noi am vrea să facem un pas înainte. Din păcate, suntem încă prinși într-o graniță fără fund, din care nu dăm semne că putem ieși.
Noaptea de 26 februarie 2016 m-a prins în The Shelter, unul dintre cele mai faine cluburi din Cluj-Napoca, un loc unde muzica alternativă își găsește valențele expresioniste pe care mulți oameni le caută în acest gen. Clubul a fost semi-renovat de curând și a devenit și mai atractiv, fiind un loc perfect pentru a susține un concert al unor trupe clujene în vogă: Diamonds Are Forever și For The Wicked.
Primii care au urcat pe scenă au fost cei de la For The Wicked; sincer, nu cred că nu am văzut până acum o trupă cu o ascensiune atât de fulminantă ca cea a acestui grup clujean. Formația, cu probabil cea mai modernă abordare a metalcore-ului de la noi din țară la acest moment, a câștigat deja mai multe premii, pe bunădreptate: „Low5Bass” Studio la The Global Battle of the Bands, Marele Premiu oferit de juriul de la Posada Rock și mai recent „Best Romanian Metal Newcomer”, distincție pe care a primit-o în urma voturilor publicului și a unui juriu al site-ului Metalhead.ro. EP-ul de debut, „Trust Your Heart” (o recenzie detaliată o puteți citi AICI) „a rupt gura târgului” la momentul apariției, în această vară, iar multe speranțe au început să se atașeze acestui nume.
Speranțe am avut și eu, iar în concertul din această vineri am avut ocazia să văd pentru prima dată For The Wicked live. Formația a susținut un recital perfect, fără multe greșeli, fiind axați în a prezenta publicului un show energic, dur, specific pentru genul pe care îl abordează. Interacțiunea cu fanii, începută încă de la primele acorduri ale primei piese a fost ceea ce am apreciat cel mai mult de la trupă. Am ascultat piese de pe EP-ul de debut, precum „I Will Never”, „Lost and Found” sau „Betrayed” (cea cu care s-a finalizat show-ul), dar și piese care vor fi incluse într-un viitor material, după spusele solistului Cristian Buhațel. Această abordare axată pe linii trasate de metalcore-ul din ultimul deceniu, dar pe alocuri presărat cu elemente desprinse din abordarea simplă a nu-metal-ului, sunt rețeta de succes pentru o trupă foarte tânără, care va avea multe de spus în viitorul apropiat.
2016 va fi un an foarte interesant pentru cei de la Diamonds Are Forever. După ce a fost numită de cei de la premiile Metalhead ca fiind cea mai curajoasă trupă din România, dar și după ce a anunțat un turneu extins în această primăvară, vestea că solistul Horia Cioflică se retrage din trupă a venit ca un pumn în moalele capului pentru colegii săi, cât și pentru fanii clujenilor. Dintre cele șapte concerte Diamonds Are Forever pe care le-am prins până acum, acesta a fost primul în care formația s-a prezentat cu un singur solist, în speță Pataki Istvan.
În formula nouă cu cinci membri, Diamonds Are Forever a avut o prestație elegantă, dinamică, datorată forței muzicii care a căpătat un accent demn de toate laudele. Începând cu piesa „I Am Unbreakable”, show-ul a continuat cu desele ruperi de ritm, accentuate de combinațiile rapide dintre tobă și riff-urile de chitară. Am mai ascultat piese precum „The Eyes Of Blinded Sorrow”, „Face Me” (piesa mea preferată de la acești clujeni), sau „My Fragile Heart Will Feed The Darkness”, și am mai auzit și melodii noi extrase de pe viitorul material. Este interesantă opțiunea trupei de a aborda de a continua cu un singur solist, în condițiile în care versurile au fost construite pentru doi oameni. Mă temeam la început că acea magie care făcea Diamonds Are Forever un nume apreciat ar fi dispărut. În mare, formația a avut de suferit de plecarea unui membru important (chiar s-a simțit lipsa acelor joase pe care le folosea Horia), dar totuși s-a recuperat acel gol prin eforturile lui Istvan de a susține singur părțile vocale. Din fericire, acea magie nu a dispărut complet, iar trupa a susținut un concert fără greșeli, impecabil. Rezultatul s-a văzut: oamenii prezenți au reacționat așa cum ar trebuie pentru un astfel de eveniment și au cerut insistent la final un bis, ceea ce a făcut ca trupeții să revină pe scenă pentru a interpreta încă o piesă.
Atmosfera a fost chiar foarte plăcută având în vedere numărul foarte mare de participanți (nu am fost până acum la un concert Diamonds Are Forever, indoor, cu un număr atât de mare de oameni). Publicul a fost variat: am văzut fețe cunoscute, persoane venite din diferite grupuri de vârstă, și desigur, persoane care nu credeam că au ce căuta la un astfel de eveniment. Pe măsură ce trupa cânta cu tot mai multă dedicație și energie, cu atât devenea și publicul mai receptiv (au fost moshpit-uri și stage-dive-uri). Însă, până una alta, mi s-a părut un concert excelent, care s-a încheiat mult prea repede.
Photo Credits: Marmo
Lasă un comentariu