Am dat play. Am ascultat. Și am ascultat. Și reascultat. Și tot așa, câteva zile continuu. Am fost pe un „DAF mood” până când am zis că n-are rost să țin asta doar pentru mine.
Trupa DIAMONDS ARE FOREVER nu cred că mai are nevoie de vreo introducere. E din Cluj, sună mișto, iar băieții știu bine ce să facă cu muzica lor, că doar altfel nu ajungeau până aici, la acest moment crucial din cariera lor: lansarea unui nou material care, într-un fel sau altul, le va dicta direcția pentru următoarea perioadă a vieții lor. Pare lucru ușor la prima vedere, poate chiar banal, dar e într-adevăr un big deal.
Complex și intens, cu note alese foarte inteligent, aș spune, „Melanism” vine ca un duș de apă rece peste metal-ul românesc, ca o dorință (îndeplinită) de evadare din lanțurile societății, cum de altfel se simte după fiecare ascultare. Am fost plăcut surprinsă să constat că față de EP-urile anterioare (mai ales „Momaentum” – care are o melodicitate aparte), sound-ul, puternic conturat, așa cum îi este caracteristic trupei, vine cu ceva nou, fresh, dar își păstrează dinamica și agresivitatea fără de care Diamonds Are Forever, cred eu, nu și-ar „găsi” locul.
Dar asta doar într-o oarecare măsură, căci sarea și piperul de pe acest material vin odată cu cele două piese acustice „The Industry” și „I’m Unbreakable”, primele de acest gen pe care băieții le-au cântat la ediția trecută Electric Castle, o colaborare a acestora cu quartet-ul Les Nuages, Cosmin Hosz (Satellites) la voce, Laszlo Demeter (Absurdcus) la bass și o orchestrație făcută sub îndrumarea lui Daniel Patrick Cohen.
Recunosc că, în general, nu sunt prea atrasă de sound-ul acustic și puține sunt piesele de acest tip pe care le-aș putea asculta, tocmai de aceea am rămas destul de surprinsă când i-am ascultat live la EC într-o astfel de formulă. Însă tocmai aceste două piese îi oferă albumului acea notă subtilă de calmitate, un moment de respiro după furtuna de manifestări interioare pe care, într-un fel sau altul, celelalte 9 piese ți-o impun (sau mai degrabă te fac să te regăsești în ea).
Și chiar despre asta vorbesc aici: acest „echilibru” între electric și acustic, între scream-urile nebune și momentul acela de reverie, face din acest album, alături de mixul de stiluri pe care trupa le abordează (căci libertatea este cuvântul care ar putea descrie nu doar acest album, ci și muzica DAF, în general) un material de o construcție mai mult decât interesantă. Iar dacă cele două piese au reușit să mă facă pe mine (care o cam iau la fugă de fiecare dată când vine vorba de acustic) să le adaug pe lista mea, înseamnă că ceva bine chiar s-a petrecut acolo.
Un melanj intens de metalcore, pe alocuri djent și hardcoreală vine odată cu piesa „My Fragile Heart Will Feed The Darkness” cunoscută publicului încă din 2014 când a fost lansată, piesă care de altfel m-a făcut pe mine la vremea aceea mult mai interesată de formație. Nebunia de sunete o s-o recunoști și în „Faith Is Lost” cu riff-urile grele sau „New Foundation”, piesă care beneficiază și de un videoclip foarte mișto realizat. Probabil că l-ai văzut deja, dar ca să mă asigur, aruncă un ochi mai jos:
Pretty f**king awesome, right? Pentru mine însă, esența albumului o reprezintă însăși „Diamonds Are Forever”, despre care, cu mâna pe corazon îți spun, n-are cum să nu ți se facă pielea de găină când o asculți. E intensă și are un punct culminant atât de mind blowing, că nu știi ce te-a lovit (abia așteptă să-i văd videoclipul, sper eu, cât mai curând). De ascultat pe repeat: „IV”, „Saudade” și „Above The Circle”…ce mai, tot albumul de fapt. Singura obiecție de făcut ar fi folosirea unui pattern de sunete într-un mod poate prea repetitiv, dar asta rămâne de văzut dacă este pur și simplu efectul de la prea multă ascultare din partea mea. 🙂
Oricum, ce îmi place este că n-ai cum să te plictisești ascultând acest album, fiecare piesă spune câte o poveste, fiecare sunet ascultat te face să vrei mai mult și mai mult până când te trezești că s-a terminat. Și dai replay. Acum mă-nțelegi de ce mi-a luat atât să mă opresc?
Poate că am scris prea metaforic, dar însăși acest album este o metaforă, așa cum ar trebui să fie, în general, muzica. E un material muncit, și asta se vede și din colaborările pe care băieții le-au avut cu alți artiști (mai jos și o listă cu aceștia, ca să știți cui să mai mulțumiți pentru un așa album).
Știu că vreți să-l ascultați cât mai repede, tocmai de aceea „Melanism” este disponibil pentru pre-order aici până pe 15 martie, când va fi disponibil în magazinele de distribuție digitală. În plus, 3 dintre piese sunt deja disponibile pentru ascultat și vor fi disponibile pentru download odată ce albumul este cumpărat.
Ah, și partea și mai tare este că, bineînțeles, urmează și un prim turneu de promovare prin Balkani, dar și câteva concerte alături de cei de la FOR THE WICKED (mișto combinație de trupe):
Acestea fiind spuse, nu-l luați ca pe un album perfect. Diamantele pot fi veșnice, dar perfecțiunea nu există. „Melanism” e ceea ce trebuie să fie, și, așa cum îmi place să cred, fiecare îl percepe într-un mod diferit, îl trăiește în felul său, iar de-aici vine frumusețea muzicii.
Lasă un comentariu