
În cadrul ultimului episod din acest sezon #STAYATHOME with Dirty Shirt, (episodul 6), maramureșenii au lansat un videoclip pentru piesa „Rock Off” unde actorii principali sunt fanii formației, atât din România cât și din Franța, Germania, Belgia, Israel, Suedia, Ungaria, UK și Polonia.
Acest videoclip poate fi urmărit mai jos.
#STAYATHOME with DIRTY SHIRT” este un show online realizat de către Dirty Shirt, pe perioada de carantină instituită datorită pandemiei de Covid 19.
Reamintim că în emisiunile precedente au fost lansate piesele „Geamparalele”, (peste 108.000 de vizualizări pe youtube) o adaptare după un excelent dans tradițional din Dobrogea (înregistrată special cu ocazia acestui show în condiții de distanțare socială) și „Resonate” (The Prodigy Quarantine Metal Cover), un cover al formației Prodigy.
Toate cele 6 episoade pot fi urmărite AICI.
În această perioadă puteți susține formația Dirty Shirt la următorul link Patreon, sau cumpărând albumele acestora de pe Bandcamp și de pe toate celelalte platforme digitale.
Lasă un comentariu