
Controversata trupa americana de deathcore Emmure a lansat pe data 15 aprilie albumul “Eternal Enemies”. Discul reprezinta cel de-al saselea material al trupei intr-o cariera de doar 7 ani.
Pentru cei nepusi in tema, voi face o scurta prezentare a catorva aspecte esentiale care caracterizeaza sound-ul trupei, dar si cauzele pentru care Emmure nu stralucesc in ochii multora: versuri extrem de simple, melodii care seamana foarte mult intre ele, combinarea growlurilor cu pasaje rapp si, probabil cel important, atitudinea de badass, de “da-te la o parte din calea mea” a solistului grupului, Frank Palmieri.
Pentru cei cunoscatori, “Eternal Enemies” nu vine cu nimic nou, cu nimic original. 15 melodii in 45 de minute, 15 melodii pe care intr-adevar poti sa sari, poti sa te rupi, poti sa iti consumi energia si eventual, nervii. La prima vedere si, mai mult sau mai putin, pe drept, nu e nimic prea rau in acest lucru. Insa doar atat ii trebuie unui album ca sa fie catalogat bun?
Melodia care deschide albumul este o compozitie care a creat o intreaga controversa. Initial intitulata “Bring A Gun To School”, trupa a fost amenintata ca va fi data in judecata daca nu va schimba numele piesei pe motiv ca SUA s-a confruntat de foarte multe ori cu incidente care au implicat impuscaturi in cadrul institutiilor de invatamant americane. Ca urmare, pe varianta oficiala a albumului, “Bring A Gun To School” devine “Untitled”.
Acest lucru spune foarte multe atat despre societatea in care traim cat si despre atitudinea trupei. Intentia formatiei prin lansarea acestei melodii a fost clar de a soca, iar instigarea la violenta („I’m having too much fun/Killing everyone.”) este un motiv regasit predominant in numeroase piese din sfera metal. Chiar conceptul de „a soca” este, pe alocuri, un „must-have” al ideologiei metal. Nu mai are rost sa vin cu titluri de piese in acest sens pentru ca in mod cert v-au rasarit in minte macar unul sau doua.
Pe de alta parte, Emmure a dezamagit. Daca tot sunt promotorii acestui comportament de „singur impotriva tuturor” si „nimic nu-mi sta in cale” de ce au batut in retragere si au cazut prada presiunii? Din pacate, se pare ca totul este doar de fatada.
Si totusi atata scandal pentru o melodie de 1:39 dintre care jumatate este compusa dintr-un mash-up de convorbiri telefonice disperate si doua note cantate la chitara…
Urmatoarea piesa reprezinta highlight-ul albumului. „Nemesis” vine cu un riff principal foarte antrenant si cu o linie melodica usor de memorat avand potentialul unei piese care sa starneasca si sa miste masele in timpul unui concert live. Surprinzator, tema predominanta a versurilor o reprezinta nesupunerea si nepasarea fata de parerilor celor din jur.
„N.I.A (News In Arizona)”, „The Hang Up”, „A Gift Is A Curse” si „E” sunt piese care vin sa-ti induca starea aceea de energie aproape distructiva, care te face sa iei la pumni sau sa spargi orice iti sta in cale, fie el persoana sau obiect. La capitolul asta trebuiesc sa recunosc ca Emmure se pricep si isi fac bine treaba, chiar daca mie in acest moment imi vine sa distrug procesorul de voce a lui Palmieri care ii distorsioneaza intr-atat vocea uneori incat suna ca un radio rusesc stricat care nu prinde frecventa potrivita.
„Like LaMotta” este o melodie care incepe promitator, avand un vibe Lamb Of God-ish. Desi instrumentalul piesei suna bine si te acapareaza, partile clean ale solistului trag piesa in jos tocmai pentru ca afecteaza intensitatea si energia transmisa. „Like LaMotta”, facand referire la celebrul boxer american Jake LaMotta, are totusi un mesaj pozitiv: „Just be yourself kid, the rest will fall into place/Like LaMotta, I’m only here to tell you, you better save yourself”
Daca „Free Publicity” si „Most Hated” nu ies din sfera breakdown-urilor, ritmurilor sacadate si versurilor de tip „I’m the motherfucker people always talking about…Eat dick”, „Grave Markings” este o compozitie putin mai melodioasa, putin mai complexa ca structura fata de alte melodii ale grupului. Notele inalte de chitara de pe refren si prezenta unui bridge aduc un plus de vitalitate sound-ului obisnuit Emmure si personal, cred ca aceasta ar fi directia muzicala pe care americanii ar trebui sa se indrepte pentru a-si diversifica sound-ul.
Dar cum pot sa ma plang de lipsa diversitatii cand albumul cuprinde 2 melodii cu tenta sexuala? „Hitomi’s Shinobi”este o oda ambigua inchinata pornstarului japonez Hitomi Tanaka iar „Girls Don’t Like Boys, Girls Like 40’s And Blunts” ne vorbeste despre intensitatea trairii actului sexual si despre o eventuala analiza ulterioara a acestuia („I’m gunna fuck your pretty face/Try the cum, and tell me how does it taste?”)
„Eternal Enemies” nu este un album care iese din tipare, nu este un album care vine cu ceva diferit, insa asta nu inseamna ca atat eu, cat si multi altii poate, nu se vor simti bine AKA nu vor arunca cu pumni in toate directiile pe ritmurile Emmure. Dupa cum am mai mentionat, daca vorbim de rupere, americanii stau bine la acest capitol, fapt care pana acum le-a asigurat succesul. Insa pentru o trupa cu 6 albume la activ si cu multe turnee si concerte in toata lumea, mi-e greu sa imi dau seama cat de mult va mai dura acest succes daca Emmure continua sa urmareasca pasii aceleiasi retete.
Lasă un comentariu