In Flames – Sounds of a Playground Fading

  IN FLAMES, unul din cele mai renumite produse de export ale Suediei, lanseaza mult asteptatul „Sounds of a Playground Fading”, album ce face ca multi fani sa considere ca trupa se indeparteaza prea tare de drumul pe care acestia au plecat. Discul vrea sa atinga noi cote ale  comercialului neexploatate inca de trupa dar nu reuseste cu succes. „Sounds of a Playground Fading” nu va satisface gusturile vechilor fani ai trupei, iar productia confuza nu ajuta la propulsarea intr-o liga superioara.

  Materialul a fost imprimat la IF Studios in Gothenburg, studioul trupei in care In Flames obisnuiesc sa lucreze in ultimii ani. Roberto Laghi a fost din nou desemnat ca producator iar acest lucru se face simtit pe intregul disc. In linii mari avem de a face cu o productie similara cu aceea a albumului precedent.  Pare ca elementele 'cutting edge' lipsesc cu desavarsire si totul este mult mai potolit. Incercarile lui Anders de a canta melodios sunt laudabile dar neconvingatoare. Timbrul sau da impresia de inconsistenta de cele mai multe ori. Growling-ul este impecabil si ramane inconfundabil. Tonurile murdare de chitara nu reusesc sa patrunda prin multitudinea de frecvente. Sunetul in general este destul de infundat si neclar.
  Ascultatorul se va afla inca de la inceput in fata unei intrebari: De ce incep 3 piese cu intro-uri de chitara in cel mai pur stil Metallica? Aceste pasaje introductive sunt extrem de plictisitoare si ar putea lipsi pentru a conferi mai multa dinamica. Primul single lansat, 'Deliver us' ne aduce aminte ca ascultam 
In Flames. Este o piesa interesanta, cu riff-uri specifice 'Gothenburg' si picanterii electronice. De la Metallica mergem la Korn, pentru ca de acolo vin riff-urile de inceput ale pieselor „The Puzzle”, „Darker Times” sau „Enter Tragedy”. „Where the Dead Ships Dwell” si „Ropes” (o piesa cu mult feeling si text reusit ce  transmite ascultatorului o stare melancolica) sunt poate cele mai reusite piese ale albumului, dar fanii devotati ai trupei se vor putea bucura de „A new dawn”, o piesa ce poate fi catalogata drept clasica In Flames.

(Horatiu Ghibu)

Lansat: 20.06.2011
Label: Century Media
Disponibil in Romania:

Tracklisting:
1. Sounds of a Playground Fading
2. Deliver Us
3. All for Me
4. The Puzzle
5. Fear is the Weakness
6. Where the Dead Ships Dwell
7. The Attic
8. Darker Times
9. Ropes
10. Enter Tragedy
11. Jester’s Door
12. A New Dawn
13. Liberation

In Flames:
Anders Fridén – voce
Björn Gelotte – chitara
Peter Iwers – bas
Daniel Svensson – tobe
Niclas Engelin – chitara


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*