Loch Vostok: „Cu un litru din mizeria aceea puturoasa de Palinca ascuns sub vesta, oricine poate dansa pe melodiile noastre contagioase”

212 vizualizări

Citeste aici interviul in limba engleza.

Pe vremea cand Tony Iommi a ales sa continue sa cante la chitara, in ciuda durerii teribile provocate de apasarea pe corzi a cioturilor de degete care ii mai ramasesera dupa un accident nefericit intr-o fabrica (ironic) de metale, rockul mai avea inca o insemnatate aparte.

Era printre putinele genuri neinfricate de muzica. Spunea lucrurilor pe nume si exprima perfect nefericirea a mii de oameni siliti sa munceasca in conditii inumane in locuri insalubre, pe salarii de mizerie si tratati ca si cum ar fi obiecte – mereu inlocuibile, mereu incomode.

Metalul s-a nascut din dorinta de libertate a oamenilor, dar a ajuns el insusi sluga strategiilor corporatiste de subjugare a tuturor acelor forme de arta problematice pentru sistem. 50 de ani mai tarziu, departe de fumul gros al fabricilor englezesti in care trudeau parintii-fondatori ai genului, suntem tot sclavi, dar de data aceasta ai unei „industrii” culturale si sociale mult mai perverse.

Astazi, cand cei mai multi artisti alearga dupa faima, mai exista cateva trupe carora li se rupe de statutul de star, de bani si de groupies. Aceste trupe reprezinta tot ceea ce era – si este, in esenta sa intima – metalul: setea de libertate, curajul de a spune „du-te naibii” incercarilor de mutilare sufleteasca si un stil muzical complex din punct de vedere artistic.

Va prezentam formatia suedeza LOCH VOSTOK care, prin tupeul caracteristic artistilor care stiu ce fac, a spus „F**k you!” conventiilor si a ales drumul greu al integritatii. Cu vreo doua luni inaintea lansarii noului material discografic al trupei – „V – The Doctrine Decoded” – am stat de vorba cu Teddy Möller care ne-a iluminat asupra inspiratiei din spatele albumului, dar si asupra unor probleme contemporane de natura sociala si politica. Daca sunteti slabi de inger, va sugeram sa cititi altceva.      

Loch Vostok vor putea fi vazuti in concert in Romania, la Bucuresti, pe data de 9 Octombrie 2012, la The Silver Church Club, in cadrul turneului de promovare a noului disc.

3844
MRM: Loch Vostok se pregateste pentru lansarea unui nou material discografic: „V – The Doctrine Decoded”, care va fi disponibil incepand cu data de 4 octombrie 2012. Judecand dupa melodia-teaser „A Tale of Two Kings”, albumul pare mai dur, mai direct si mai putin melodios decat precedentele. Este aceasta o impresie corecta?

In mod clar nu este mai direct. „Dystopium” a fost albumul nostru pop si pot sa spun ca „The Doctrine Decoded” este mult mai haotic, in toate felurile posibile. Intotdeauna auzim etichete de genul „Metal Progresiv Extrem”, un label cu care nu sunt de acord, dar de data aceasta am incercat sa transform aceasta definitie intr-o realitate. Niklas Kupper (chitara) a compus o melodie intitulata „Regicide”. Cred ca, din punct de vedere al riffurilor, este cea mai violenta piesa pe care am scris-o vreodata.  

Trebuie sa atrag atentia asupra simbolurilor folosite in artwork-ul vostru. Pe coperta discului apar doua chei incrucisate – un motiv grafic des folosit de Francmasoni. Voi, insa, ati inversat modelul. Ati vrut sa va bateti joc de aceasta „fratie”, sunteti fanii ei, sau este vorba despre o simpla coincidenta?

Nu este deloc o coincidenta. Pe noul album vorbim despre bani, banci, lacomie, inselaciune, religie si alte lucruri asemanatoare. Francmasonii iau mai multe hotarari decat crede lumea; sunt peste tot – in guverne, in banci, in armata – si se scarpina reciproc pe spate. Toate aceste societati secrete reprezinta amenintari la adresa libertatii personale. Uniunea Europeana este un exemplu graitor. A fost construita, piatra cu piatra, de Francmasoni si de nenorocitii de la Bilderberg. Uitati-va numai cum se poarta acum cu grecii. Este rusinos si diabolic.

Alte piese ca, de exemplu, „Syndrome of Self” si „Seeker” au, de asemenea, foarte multa agresivitate in ele. Versurile vorbesc, de data aceasta, despre probleme politice si despre starea actuala a lumii. Ce v-a inspirat sa mergeti in aceasta directie tematica?

Nu stiu sigur…s-ar putea sa fie vorba despre disperare. Voiam neaparat sa imi exteriorizez toate gandurile. Eu si Fredrik (Klingwall – clape) ne uitam mereu la documentare si, chiar daca ma scot din minti, continui sa le urmaresc. Nigel Farage reprezinta o mare inspiratie pentru noi. El nu se teme sa spuna lucrurilor pe nume. El este singurul politician curajos. Restul nu fac decat sa isi apere propriile interese. Domnul Farange ii reprezinta pe cei care l-au votat.

Formatia voastra este cunoscuta pentru viziunea foarte vehementa pe care o are asupra ideii de Dumezeu si asupra religiei. De nenumarate ori ati spus ca aceste doua notiuni sunt simple prostii. Cu toate acestea, in unele din piesele voastre se simte un soi de aspiratie spre spiritualitate. Vorbesc despre „Energy Taboo” si „Navigator”. Va repugna chiar toate conceptele legate de transcendenta? Nu credeti ca exista ceva „dumnezeiesc” in arta? 

Permiteti-mi sa lamuresc un lucru: toti cei care cred in „Dumnezeu”, „Allah” sau orice alt personaj fictiv, se amagesc. La un moment dat tot va trebui sa te maturizezi. Credinta nu merita niciun fel de respect. Cu toate acestea, toti oamenii au sansa sa castige respectul prin fapte bune. Toti cei care isi sacrifica timpul si banii pentru a-i ajuta pe altii, merita sa fie respectati. Nu voi respecta niciodata, insa, credinta in Dumnezeu, Mos Craciun, Zana Maseluta, Iepurasul de Paste sau extraterestri. Cat despre piese, in „Energy Taboo”se vorbeste despre energie. Cu totii suntem atomi – adica protoni, neutroni si electroni; deci, energie. Cand murim, redevenim acelasi lucru. „Navigator” este despre cineva drag mie care s-a lasat prada disperarii, iar eu l-am ajutat sa isi revina. Este despre dragostea nesfarsita, neconditionata.  

Cred ca Sigmund Freud a spus la un moment dat ca avem cu totii un refugiu. Unii il au pe Dumnezeu, altii au arta, inca altii au familia. Care este refugiul tau?

Familia, metalul, prietenia si bautura. Exact in aceasta ordine.

Acum ceva timp, ati plecat in turneu alaturi de legendarul King Diamond. Cum a fost aceasta experienta? Credeti ca artistii care isi exprima ateismul sunt priviti cu suspiciune de catre industrie? Devin ei victimele prejudecatilor?

Sa pleci in turneu alaturi de King Diamond este unul din cele mai grozave lucruri pe care le poti face. Primul motiv este ca e vorba despre King Diamond insusi! Alte motive? Nu am simtit deloc presiunile vreunei ierarhii, decat in ceea ce priveste ordinea in care am cantat. Managerul Regelui, Ole Bang, este unul din cei mai lejeri oameni pe care am avut placerea sa-i cunosc. Toata echipa a fost extraordinara si profesionista. Cat despre trupa, deja ii cunoscusem pe Mike Wead si pe Andy LaRoque. Ca sa fiu sincer, am facut cunostinta cu cei mai multi dintre artistii mei preferati, dar nu am fost niciodata coplesit. Cu toate acestea, cand Regele a intrat in incapere, am simtit fiori pe sira spinarii. Este cel mai indragit artist al meu, o legenda si, deloc suprinzator, un tip extrem de cool, cu picioarele pe pamant. Ateilor le este foarte greu in tarile „religidicole” (da, religioase si ridicole, in acelasi timp). Credinciosii au impresia ca este vorba despre un stil de viata si aplica tot felul de etichete pe comportamentul ateilor. Este pur si simplu vorba despre a nu crede in povesti. Ateismul este o religie exact la fel cum sforaitul este o limba!

In mare parte ati lucrat cu case de discuri mici. Ati facut o treaba exceptionala in ceea ce priveste inregistrarea, producerea, mixarea si masterizarea pieselor voastre. Ati reusit sa castigati o integritate artistica palpabila in calitatea muzicii pe care o faceti. Cu toate acestea, nu sunteti la fel de cunoscuti ca trupele slabe care fac topurile sa explodeze. Merita sa suni exceptional daca nu ajungi sa fii star? 

In primul rand, nu-i privesc deloc de sus pe acei artisti care vor sa faca bani in industria asta, dar recunosc ca este foarte greu sa-ti pastrezi integritatea artistica si sa „reusesti” in acelasi timp. Nu ma intereseaza deloc sa devin star. Fac ceea ce fac pentru ca trebuie, nu am de ales. Daca nu as face asta, as muri. Pentru mine muzica este ca aerul. Nu am sa ajung niciodata bogat facand asta. Dam o gramada de bani ca sa sustinem concerte. Urmatorul turneu alaturi de Leprous ne va costa in jur de 22.000 de euro. In toata cariera noastra, nu am castigat 10.000 de euro, dar asta nu conteaza. Da, merita!

La un moment dat, cunosteati destul de bine scena romaneasca de metal. Ati ajutat niste artisti locali cu procesul de producere a albumelor lor. De cata ambitie trebuie sa dea dovada un metalist roman ca sa se remarce intr-o industrie muzicala dominata de pop, dance si alte porcarii?

Are nevoie de convingere in procent de 100%, de foarte multi bani si de timp. Asta ii trebuie. Apoi, poti pleca in turneu si sa semnezi contracte. Serios, nu exista nicio scurtatura. Industria pop si dance nu prea are artisti care si-au creat singuri imaginea (cu exceptia artistilor multitalentati, ca Lady Gaga), ci doar producatori care au piese pe care vor sa le transforme in hituri. Pentru asta, ei aleg performerul cel mai aratos si cel mai talentat (in aceasta ordine) din lista interminabila de nume pe care o detin.

Ai spune ca sunteti norocosi, ca artisti, ca v-ati nascut in Suedia, sau este la fel de greu acolo, ca si aici, sa realizezi ceva cu metalul?

Singura diferenta este ca, in general, Romania este o tara in care este foarte greu sa traiesti. Daca locuiesti in orasele mari si castigi decent, este in regula, dar chiar si in Bucuresti, oamenii au mai putini bani decat persoanele „sarace” din Suedia. Din pacate, este nevoie de foarte multe resurse financiare ca sa realizezi ceva in muzica. Cu toate acestea, toti avem computere in ziua de astazi, asa ca, daca iti cumperi o placa de sunet care are capacitatea sa inregistreze sunet de calitate, apoi inveti meserie, este mult mai usor sa-ti faci singur piesele. Efectiv poti crea in dormitorul tau un album de hituri care sa sune profesionist.   

Credeti ca publicul din Romania este pregatit sa dea din cap impreuna cu voi?

Cu un litru din mizeria aceea puturoasa de Palinca ascuns sub vesta, oricine poate dansa pe melodiile noastre contagioase. Da, veniti sa ne vedeti cum spurcam metalul progresiv ca si cum nu ar mai exista ziua de maine! Norok!

Tack Själv, Teddy!


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*