
Dirty Shirt este printre puținele formații care scriu și construiesc proiecte pentru a obține fonduri culturale, atât naționale cât și internaționale, cu care să poată aduce mult mai ușor în fața publicului muzica trupei și nu numai. EERA – East European Rock Alliance este ultima „ispravă”, o inițiativă internațională fără precedent, finanțată de Uniunea Europeană.
Stăm la o mică discuție cu Mihai Tivadar, cel care a pus umărul la realizarea acestui proiect european.
Mihai, care este noutatea acestui proiect?
Mihai Tivadar (Dirty Shirt) – Photo Bragovski
Într-adevăr, la cele mai mari proiecte Dirty Shirt am făcut apel la finanțări culturale și am avut șansa să obținem subvenții de-a lungul timpului, atât din România (AFCB, MAE, CJ Maramureș), cât și în străinătate (Wacken Foundation – Germania, Institutul Cultural Francez – Franța). Însa este prima dată când suntem implicați într-un proiect de o asemenea anvergură și, de asemenea, prima dată când am candidat la un apel de proiecte european, prin programul Creative Europe. Consider că e o performanță faptul că proiectul a fost selectat din prima încercare, cu un punctaj foarte mare. Această reușită arată că, contrar ideilor preconcepute, și rock-ul este considerat o formă de cultură, iar un proiect bun axat pe muzicile „extreme” are aceleași șanse ca, de exemplu, un proiect de muzică clasică sau contemporană.
Cum s-a ajuns la parteneriatul cu aceste formații din Cehia și Polonia?
Am ajuns să fim prieteni foarte buni cu ambele trupe, Łydka Grubasa din Polonia și Helenine Oči din Slovacia, trupe pe care le apreciem foarte mult atât uman, cât și muzical. În ambele cazuri avem în spate mai multe proiecte de schimburi culturale sau, spus mai simplu, noi am mers să cântăm la ei, iar ei au venit să cânte la noi. În mod natural, a venit ideea să încercăm să facem un turneu cu cele trei trupe, cu concerte în trei țări plus Cehia. În jurul ideii de turneu internațional, am construit un întreg proiect de schimburi culturale și susținere a trupelor rock din Estul Europei. Proiectul este destul de complex, deoarece, pe lângă acest turneu și un festival final la București, va cuprinde un workshop, un concurs pentru trupele tinere, crearea unei baze de date profesionale și a unui portal pentru artiști.
Bilete online, pentru concertele din România, sunt disponibile prin www.AmBilet.ro.
În cadrul acestui proiect, pe 27.02.2025 se va organiza la București un workshop intitulat “Do-It-Yourself Strategies for Young and Emerging Bands”. Ce se dorește prin acest workshop?
Ideea workshop-ului a venit din discuțiile avute cu muzicienii și staff-ul celor două trupe, realizând că toate cele trei avem experiențe comune, însă există și diferențe între cele trei țări. Având în spate o experiență mare atât ca muzicieni, cât și în ceea ce privește gestionarea și promovarea unei trupe, era clar că deținem cunoștințe ce pot fi transmise trupelor mai tinere. Mai mult, toate cele trei trupe au ajuns la acest nivel prin multă muncă și pasiune, așa că am decis să focalizăm discuțiile pe tema „Do-It-Yourself Strategies for Young and Emerging Bands”, cu o perspectivă comparativă între România, Slovacia și Polonia. Pe lângă membrii trupelor, vor participa și invitați speciali, precum Piotr Miazek, project manager, respectiv Bartłomiej Stolarek, booker la Pol’and’Rock Festival, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din Europa. Workshop-ul va avea loc la The Pub Universității, joi, 27.02.2025, după-amiaza, iar intrarea va fi gratuită. Curând vom deschide înscrierile la workshop pe site-ul proiectului. Cei care nu sunt în București vor avea posibilitatea să îl urmărească online, evenimentul fiind transmis în direct pe principalele platforme de social media.
Crezi că acest proiect va deschide noi oportunități atât pentru voi ca formație dar și pentru alte formații mai tinere?
O parte întreagă a proiectului este destinată trupelor tinere, în primul rând prin concursul „EERA – Young Talents Contest”, deschis formațiilor cu membri de maximum 30 de ani din Europa de Est. Concursul va fi organizat în trei secțiuni (România & Moldova, Polonia & Ucraina și Slovacia & Cehia), câștigătorul fiecărei secțiuni participând la EERA Festival, unde va avea loc finala internațională. Este un format asemănător cu Wacken Metal Battle, dar la o scară mai mică. Vor fi premii în valoare de peste 10.000 de euro, din care 4.500 de euro premii financiare, plus numeroase loturi de produse și software în valoare de peste 5.000 de euro, oferite de sponsorii noștri: Meze Headphones, Drumeo, Two Notes Audio Engineering, Laboga Music Equipment, Hertz Recording & Hertz Instruments. Chiar dacă încă nu am deschis înscrierile pentru concurs, puteți descoperi premiile deja confirmate pe pagina https://rock-alliance.eu/young-artist-contest. De asemenea, vom crea o platformă pentru artiștii din Europa de Est care sunt dornici să realizeze proiecte de schimb cultural cu trupe din propria țară sau din străinătate.
Primul concert live din cadrul acestui proiect va fi pe 28.02.2025 la București. Să ne așteptăm și la piese noi în cadrul acestui show?
Da, bineînțeles. Concertul din Quantic va face parte din turneul aniversar Dirty Shirt – 30 de ani, astfel că vom include și cele patru piese noi, evenimentul fiind, de altfel, și ocazia de lansare a clipului și piesei FOMO (Fear Of Missing Out).
Acest proiect se va termine în toamna lui 2025 cu un festival la București. Poți să ne dai mai multe amănunte?
E devreme să dăm amănunte; ce se poate anunța momentan este locul (Arenele Romane) și data (31 octombrie – 1 noiembrie).
La final te rog să-mi spui cât de importante sunt aceste fonduri culturale, fie ele naționale sau internaționale, atât pentru formațiile tinere dar și pentru cultură, sau poate pentru genurile muzicale mai nișate cum este muzica rock și metal.
În unele țări, precum Franța, numărul de oportunități de finanțare culturală este incomparabil cu cel din România, cu multe programe compatibile sau chiar destinate muzicii alternative/underground. Chiar dacă programele și fondurile culturale din România sunt mult mai puține, asta nu înseamnă că nu este posibil. E nevoie de o motivație puternică să intri în acest domeniu (să scrii proiecte, să le implementezi și să faci raportarea) și de răbdare (majoritatea proiectelor pe care le-am depus nu au fost selectate). Însă, au fost momente importante în istoria trupei care nu ar fi fost posibile fără ajutoare culturale, precum turneul național FolkCore DeTour alături de Ansamblul Transilvania din 2017 și turneul european din 2019. În plus, trupele din România pot face apel și la fundații internaționale, precum Wacken Foundation, care, pe lângă premiile oferite la Wacken Metal Battle 2014, unde am luat locul 2, ne-a sprijinit de două ori, inclusiv atunci când am rămas cu duba în pană în Germania, după Wacken Open Air 2019.
Mihai, îți mulțumim pentru toate aceste informații și ne vedem atât la concerte cât și în cadrul workshopului “Do-It-Yourself Strategies for Young and Emerging Bands”.
www.rock-alliance.com
Youtube: https://www.youtube.com/@EastEuropeanRockAlliance
FB: https://www.facebook.com/EastEuropeanRockAlliance
Instagram: https://www.instagram.com/easteuropeanrockalliance/
EERA este un proiect finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin însă exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale Agenției Executive Europene pentru Educație și Cultură (EACEA). Nici Uniunea Europeană și nici EACEA nu pot fi considerate răspunzătoare pentru acestea.
Lasă un comentariu