In lumea concertelor bucurestene se anunta un eveniment aparte, „nemaiintalnit in Romania”, dupa cum apreciaza organizatorii de la Phoenix Entertainment. Anuntul ar trebui sa intrige orice iubitor de muzica, iar speranta ca macar jumatate din reclama sa fie adevarata i-ar indrepta pasii spre Sala Palatului. In fond si la urma urmei, este vorba de veteranul Ovidiu Lipan Tandarica, spaima tobelor din perioada de varf a Phoenicsilor, care aduce ca invitati talentati artisti romani si straini. Numai daca adaugam numele Fanfara 10 Prajini si incepem sa ne facem o idee despre calitatea concertului promis.
Seara incepe cu maestrul Tandarica in spatele tobelor care l-au consacrat – ce altceva ar fi mai potrivit decat o demonstratie de forta asupra bateriei, atat de puternica incat te intrebi cum de nu cedeaza ori toba, ori tobosarul? De jur-imprejur si-au ocupat deja locurile membrii fanfarei, percutionistii, manuitorii cobzei, acordeonului, chitarei acustice si violoncelelor, dar si ramura „moderna” cu clapele, chitara electrica si basul. „Formatia” nu este completa, dar acesta e grosul protagonistilor, dintre care mai multi trec pe rand din acompaniament in prim-plan. Intre atatea instrumente specifice muzicii traditionale balcanice sau ale pop-culturii occidentale, notele exotice sunt aduse de oud si instrumente de percutie africane si sud-americane, precum si de artistii aflati in spatele lor.
Dirijorul acestei orchestre original construite, maestrul de ceremonii si participant in acelasi timp este, bineinteles, Ovidiu Lipan Tandarica, ce se imparte intre microfon, tobita agatata de gat, invitatii sai si propria baterie, ce-i drept mai rar de aceasta din urma decat suntem obisnuiti. Uneori, ca la "Balerina" sau acel "Ave Maria" instrumental, rolul sau pare sa se piarda in fundal, daca uiti faptul ca el este cel care a pus la punct spectacolul acesta, un interesant melanj world music preponderent balcanic, dar din care nu lipsesc influentele de pretutindeni – de la ritmurile tribale la sonoritatile jazz-ului.
Apar pe rand naiul si solistii vocali, intre care primul este Stelu Enache – o frumoasa si penetranta voce ce nu lasa sa dispara melodii din traditia aromana, ci le readuce publicului in aceasta forma orchestrata de Tandarica, cum este cazul Trandafirului in masura de sapte optimi. O prezenta vulcanica, plina de energie si sarm, e Rona Hartner, in a carei voce puternica rasuna amprenta anilor devenirii sale ca artista pe meleaguri franceze, dand nastere unui efect de jazz si sansoneta in mijlocul satrei. Intr-adevar, boema si seducatoare prezenta, cu atat mai mult cu cat isi manifesta sincera bucuria de a se regasi intre ai sai. Un episod special, poate cel mai frumos al serii, se desfasoara intre corzile tambalului, maiestru lovite ca intr-un sunet de pian de catre Marius Mihalache. Din pacate, dureaza prea putin…
Rand pe rand, completand uneori si cu vocea povestea instrumentului, locul din fata este al cobzarului, sau al trompetistului, sau al percutionistului rwandez, sau al violonistului virtuoz, sau al acordeonistului, sau al chitaristului din spatele chitarei acustice, nimeni altul decat fiul lui Tandarica – tanarul Alexander Lipan. Nu e timp sa respiri, caci surprizele curg in ritmuri de Tango Toledo sau Natalis – cele mai multe de-a dreptul incantatoare si avand darul de a te face sa te intrebi cum se face ca influente atat de diverse pot suna asa armonios impreuna, in ciuda aerului pe care-l respira, provenit din atatea etnii din zona Balcanilor. Cred ca cel mai important factor de coagulare al diferitelor curente este vedeta colectiva Fanfara 10 Prajini; acest grup de suflatori talentati, insotiti de toba, reprezinta o prezenta aproape nelipsita in spectacolele lui Tandarica – si stie el bine de ce!
Din punctul meu de vedere, exista insa si unele aspecte mai putin placute, cum ar fi perspicacitatea care-mi este ceruta pentru a face legatura intre costumul popular si pantofii cu toc inalt si platforma (de altfel, frumosi, dar nepotriviti) sau intre sunetul feeric al naiului si picioarele aproape complet la vedere ale naistei (din nou: de altfel frumose, dar la fel de nepotrivite). Insa cel mai neplacut moment mi se pare selectarea intre invitati a Deliei Matache, posesoarea unei voci bune si a unei tehnici meticulos lucrate, dar altfel o nulitate artistica – o vedeta de carton propulsata pe baloane de sapun intr-un showbiz romanesc din acelasi carton. Imi vine greu sa cred ca Tandarica nu putea gasi alta voce, eventual una cu adevarat remarcabila, pentru Sanie cu zurgalai. Sa fi fost o eroare de judecata, o strategie de marketing sau ceva chiar mai compromitator?
Finalul concertului se apropie dupa aproape trei ore de muzica excelenta, in care maestrul tobosar, sufletul spectacolului, a strunit amalgamul cultural pe fagasul artistic ce i-l rezervase. E drept, sunt si momente in care lucrurile par a trena, inevitabil de altfel cand e vorba de atatea zeci de minute, dar cele mai multe poarta pe buna dreptate nume de Balkanic Explosion. Rezultatul se reflecta in sala plina care aplauda frenetic atunci cand "Margareta" rasuna dinlauntrul Ronei Hartner, facand sa vibreze aerul incins. La sfarsit, in timp ce vioara umple inimile cu mestesugul talentatului scripcar, calusarii defileaza in costumele lor populare si palariile colorate si inciucurate, cu cizmele lovind naprasnic scena.
Asa sfarsit clocotitor pentru asa spectacol ametitor si aproape nebunesc. Chapeau, batrane tobosar!
(Text si foto: Diana Grigoriu)
Lasă un comentariu