Pentru cateva mii de oameni, evenimentul anului nu s-a topit intre betoanele de la Romexpo, nu s-a plesnit cu insectele din campul Pipera Tunari si nu s-a intins cale de trei zile pline de bere si gratare de prost gust.
Pentru cateva mii de oameni, evenimentul anului a avut loc intr-o zi de luni, una dintre cele mai calduroase din cate s-a pomenit vreodata, pe un stadion curat, cu servicii modeste, dar suficiente, pe o scena mica si aproape improvizata, fara ecrane monstru, efecte speciale sau vreun set senzational de lumini.
Concertul Placebo, din 6 august 2012, de pe stadionul Iolanda Balas-Soter a fost poate cel mai sincer, autentic si solid concert de anul acesta. „Lasati jos camerele. Momentul este acum si nu il veti mai retrai niciodata” a spus Molko fanilor cu mainile ingreunate de iPhone-uri, camere foto si alte device-uri. Realitatea este ca momentul Placebo este un vulcan care erupe de 19 ani, din ce in ce mai spectaculos.
It was a battle With the sun
Accesul s-a facut de la ora 18.00, cand gradele de afara au determinat publicul sa goleasca frigiderele de orice bautura. Un mare minus pentru organizatori, nu au prevazut ca personalul redus nu va face fata unui public atat de mare. Un mare plus pentru public, de multa vreme nu am vazut grupuri de fani atat de civilizati, politicosi si rabdatori.
DJ Matei a infruntat cu stoicism caldura halucinanta timp de aproape trei ore si a mentinut calmul printre numerosii fani sleiti, avizi dupa un colt de umbra.
Nota noua cinzeci pentru Grimus, care s-a ridicat la nivelul asteptarilor unui eveniment de talia unui concert Placebo. Inclusiv Molko, Olsdal si Forrest i-au urmarit pe alternativii nostri si i-au aplaudat din backstage. Nu am ce sa reprosez trupei Grimus din punct de vedere muzical, o prestatie excelenta, o armonie vocala greu de obtinut si mai ales mentinut intr-o prestatie live, un bass melodios si bine conturat – un lucru destul de rar pe meleagurile noastre, dar primesc o bila neagra din partea mea la nivelul comunicarii cu publicul.
Desi sinceritatea si sclipirea de moment sunt cel mai onest mod de a te lega de masa de oameni care te aplauda, poate doua trei replici repetate dinainte nu ar strica. Dezechilibreaza forta si frumusetea unui act muzical impecabil.
La ora 22.00 stadionul a racnit. A racnit cu pofta si palmele s-au izbit una de alta. Un concert sarac de orice butaforie sau element de culoare, dar plin de vigoare si cantat din cea mai pura si dedicata iubire pentru muzica. Battle for the Sun, Kitty Litter, Black-Eyed, Every You and Every Me, For What It’s Worth, freneticul The Bitter End si un bis de cinci piese dintre care una noua care nu inseala asteptarile publicului — este la fel de electrica si puternica.
Brian Molko refuza sa imbatraneasca, iar vocea lui prinde din ce in ce mai mult contur. In comparatie cu show-ul din 2009, de la Romexpo, pe 6 august, Molko a cantat fara repros. Tot instrumentalul din spate si-a dovedit cu varf si indesat experienta deprinsa in ultimii ani, iar Forrest, cea mai recenta achizitie Placebo s-a cizelat si disciplinat si a invatat sa stapaneasca scena nu prin forta si explozia pe care am resimit-o la inceputul carierei sale, ci printr-o prestatie eleganta si dominanta.
Evenimentul anului 2012 s-a incheiat putin peste miezul noptii, pe un stadion inca necalit pentru concerte atat de mari, dar incapator pentru sufletele fericite ale celor cateva mii care au trait momentul. Un moment care dureaza de 19 ani.
Olivia Vereha
Lasă un comentariu