Psycho Symphony sau dupa 20 de ani fara compromisuri

276 vizualizări
PSYCHO SYMPHONY, considerata cu mult timp in urma una dintre cele mai promitatoare formatii din metalul autohton, a ajuns sa sarbatoreasca 20 de ani de existenta. Din pacate, formatia nu se prea poate lauda cu albume numeroase sau cu turnee nationale ori internationale. Poate doar cu faptul ca in toti acesti ani cei patru baieti au reusit sa nu faca niciun compromis. Si fiindca nu si-au dorit sa ajunga vedete, si-au dorit doar sa faca muzica ce le-a trecut prin vene, pot spune ca au ramas aceiasi oameni simpli si modesti, asa cum i-am cunoscut acum mai bine de 15 ani.
Nu a fost sa fie mai mult… Cu siguranta le-a lipsit ceva… Despre aceste lipsuri si despre multe altele am discutat cu Emil si Titzi, chitaristii Psycho Symphony.
 
As vrea sa ne intoarcem in urma cu 20 de ani si sa ne spuneti cum a inceput totul si cat de greu a fost. Credeti ca acum este mai usor pentru cei care vor sa se apuce de muzica?
Titzi: Cu timpul, toate necazurile si chinurile parca par mai frumoase si nu chiar asa de rele si grele, dar este cert si fara dubiu ca perioada aceea a fost ca si un fel de evul mediu pentru cei care au vrut sa se apuce de muzica. Dar parca si asa perioada aceea a fost una din cele mai frumoase din viata mea. Este foarte greu, daca chiar nu imposibil, sa redai celor de azi catusi de putin din imprejurarile in care ne aflam la vremea aceea. Totusi un pic de gustare as vrea sa va dau prin ceea ce am trecut noi la foarte inceputuri:
Imi amintesc, asta era chiar la inceput, in 1992, ca prima mea chitara electrica era una improvizata, facuta manual de un tamplar, iar gatul chitarei era de la o chitara acustica, dozele de la o chitara Doina, in loc de iesiri jack aveam mufe, cu niste corzi tot de chitara acustica, asa de indepartate erau de grif ca-mi incapea degetul mic intre grif si corzi! Si totusi pe chitara aceea am cantat la primele trei concerte! Chitara bas a lui Robi a fost facuta de acelasi tamplar si a rezistat doar un singur concert, pentru ca nu dupa mult timp dupa ce am iesit de pe scena s-a rupt in doua.
 
 
De tobe nici nu mai vorbesc, fiecare repetitie incepea cu vreo doua ore de ajustat tobele ca sa incerci catusi de putin sa le fixezi sa nu cada in bucati dupa prima piesa. Sa-ti imaginezi ca aveam cateva cinele romanesti care sunau ca si o oala sparta. Aveam doua tobe mari de diferite marimi, iar plasticul de pe tobe erau prespanuri folosite in electricitate la bobinarea motoarelor! Sa schimbi plasticul de pe toba mare iti lua o jumatate de zi si aveai nevoie de patru persoane ca si ajutor si foarte mult lipici. Acuma cand ma gandesc din nou la asta ma amuz foarte mult, dar stiu ca atunci a fost un calvar; foarte mult ne-am chinuit… Pe langa toate astea nu aveam amplificatoare de chitara! Din cand in cand mai ceream imprumut de la un prieten un magnetofon cu niste boxe hi-fi pe care el asculta muzica si il foloseam ca si amp. Nu aveam distors si nici efecte de chitara! Faceam piesele acasa in camera la Robi si Gabi, pe “uscat”, iar apoi mergeam la sala de repetitie unde erau tobele si cantam impreuna, dar se auzeau doar tobele si ne imaginam doar cam cum ar suna piesele. Ulterior reusisem sa ne facem rost de niste amp-uri facute tot asa, de cineva acasa. Dar situatia era tot aceeasi, daca nu mai grea, pentru ca de data asta, pe langa ajustatul tobelor mai petreceam ceva timp si cu cositoritul cablurilor (cabluri de telefonie si jack-uri de cupru tot de telefoane), ca la sfarsit sa se auda tot doar tobele… De microfon de voce nici vorba… l-am auzit pe Robi cantand prima data la concert…
Din ´93-´94 incolo, putin-putin s-a mai schimbat situatia, in sensul ca prin piete au aparut vanzatorii rusi care aveau marfa “profi”: mixere, distors-uri si delay-uri, ampuri pentru chitara, care privind cu ochii de acum erau mediocre si oribile dar fata de ce aveam noi atunci erau foarte super. Tin minte ca distorsurile alea rusesti sunau foarte slab, fluierau ca dracu´ si din cand in cand mai intra si un post de radio pe el…nu glumesc! Incredibil…e nostalgic sa ma gandesc la asta acum.
Emil: Eu am devint membru al trupei abia din 1993. Stiu ca eram foarte inflacarati si plin de idei muzicale dintre care multe nici pana azi nu am reusit sa le exploram in totalitate.
La inceputul anilor ‘90 posibilitatea achizitionarii aparaturii tehnice si a instrumentelor necesare unei repetitii exista doar la preturi foarte ridicate. De aceea conditiile trupelor underground din aceea perioada au fost foarte modeste, as putea spune chiar jalnice. Am cantat pe instrumente de-a dreptul clasate. In ’94, la un festival concurs din Budapesta, juriul a fost uimit cum de putem canta pe acele instrumente?…Insa instinctul nu poate fi oprit nici in conditii grele. Daca simti ca asta este ceea ce vrei sa faci, nu te vei opri.
Titzi: Si din pacate nici ulterior situatia noastra financiara nu ne-a prea permis sa facem niste upgrade-uri serioase. Imi amintesc ca la multe festivaluri eu si cu Emil trebuia sa mergem sa cautam si sa cerem imprumut niste distorsuri de la alte trupe mai instarite, sa avem pe ce canta la concertul respectiv, Robi isi aducea chitara bas cu el numai ca si back-up in caz ca nu primeste o alta chitara de la altcineva. Spre norocul nostru, Gabi a fost poate printre primii tobari, cel putin in underground, care a avut o pedala dubla pentru toba mare, si asa aveam si noi o valuta pentru negociere. A fost un festival la care aproape toate trupele au cantat pe pedala lui Gabi.
Stau si ma gandesc acuma… cred ca ne-am forjat noi cumva in toata “lupta” asta fara sa ne dam seama. Daca contrar tuturor acestor greutati si obstacolelor ai forta sa mergi mai departe si sa nu lasi balta totul, sa incerci sa faci tot ceea ce ti-ai propus, cu orice pret, inseamna ca ai ceva de zis, de transmis…
Azi daca vrei sa faci ceva este infinit mai simplu, fara discutie! Ai mai multe surse de unde sa procuri instrumente, chiar si cu un buget mai mic poti sa ai ceva cu care macar sa incepi cantatul, iar daca buzunarul iti permite poti chiar canta pe sculele pe care canta “cei mari”. La fel, accesul la internet iti usureaza incomparabil procesul de invatare. Cred insa ca tot acest avantaj nu il vei aprecia asa cum trebuie daca nu ai un grad de comparatie.

”Am incercat foarte foarte mult sa evitam orice fel de similitudini cu alte trupe”
 
Stiu ca ati fost influentati de trupe precum Cynic, Atheist, Psychotic Waltz, Mekong Delta sau Death…
Emil: …asa este.
Titzi: Treaba asta cu influentele e o chestie destul de interesanta, pentru ca noi, si asta o spun foarte sincer, intotdeauna am incercat foarte foarte mult sa evitam orice fel de similitudini cu alte trupe. Am fost intotdeauna foarte sensibili cu acest aspect. Inca de la inceputuri ne-am uitat cu ochi destul de strambi la trupele la care mai vedeam rifuri sau parti care parca erau furate de la alte trupe, pentru ca ni s-a parut ca asta este sau poate fi semnul lipsei de creativitate. Chiar daca dupa parerea mea muzica a fost deja inventata, este destul de greu sa aduci ceva nou, un suflu aparte, un ceva care sa nu semene cu nimic din acest peisaj si asa foarte vast, am incercat sa evitam acele clisee sau cai de abordare care sunt deja batatorite si raspindite, dar totodata mai putin variate, pentru ca ne limitam doar la un stil anume. Mai simplu zis, curtea fiind mai mica si conditiile de joc devin mai restranse. Si asa ne-am uitat putin si peste “gard”, ca sa zic asa, si astfel am ajuns undeva unde limitele nu sunt atat de constranse, gradul de expresivitate poate fi mult mai mare, iar posibilitatea de experimentare creste si astfel si riscul de a copia din greseala pe cineva este mai mic. Evident acest teren de joaca nu este pentru toata lumea, implicit duce la un underground izolat, dar unde cu siguranta poti ramane tu insuti.
In ceea ce priveste trupele mentionate de tine, intr-adevar, acestea se numara printre favoritele noastre, imi place foarte mult ca se diferentiaza de alte formatii. Daca te gandesti bine, aceste trupe se afla si ele pe acelasi teren de joaca din afara curtii. Si acest lucru cu siguranta il avem in comun cu ei! De aceea, eu, personal, am fost intotdeauna foarte bucuros cand am fost asemuiti cu trupe pe care nu am auzit pana atunci (de ex. King Crimson sau Sieges Even). Asta era dovada ca ne aflam pe drumul cel bun!
Aceste trupe ne-au influentat mai mult in privinta faptului ca ne-au confirmat ca se poate si asa, ele au fost exemplele de urmat, aceste trupe ne-au mangaiat sufletul cu muzica lor, care iti pot induce o stare aparte, iti pot arata o alta lume si pana la urma asta este rolul muzicii cel putin pentru mine, sa poti sa transmiti trairile si sentimentele tale prin intermediul ei. Daca am reusit si noi in toti acesti ani, sa transmitem catusi de putin prin muzica noastra, macar catorva oameni, atunci cred ca ne-am atins intr-un fel telul, inseamna ca s-a meritat!
Ar fi bine si ar trebui ca toti sa ne mai amintim din cand in cand ca muzica este o arta si nu doar business. (Cine are urechi sa auda!)
 
In aprilie 1992 ati avut primul concert, dupa doar doua luni de la formarea trupei. Iti mai aduci ceva aminte de la acel concert?
Titzi: Cred ca primul concert nu-l uiti niciodata! Am fost foarte emotionati, dar si foarte dornici sa aratam “lumii” de ce suntem in stare, sa aratam ca existam! Concertul a avut loc la Baia-Mare cu un public de vreo 300-400 de oameni, noi am fost trupa de deschidere si daca bine imi amintesc am cantat trei piese. Bineinteles, concertul nu a iesit chiar cum ne-am fi dorit noi, nici nu avea cum, dar si asa experienta a fost una suprarealista. Datorita conditiilor de repetitie pe care le-am mentionat mai sus, noi am fost cei mai surprinsi de muzica noastra, pentru ca a fost o premiera si pentru noi sa cantam piesele pentru prima oara cu o sonorizare in care sa ne auzim toti. Saracul Gabi a fost cel mai dezavantajat de situatie deoarece noi cunosteam bine partile de la tobe (numai alea le auzeam la repetitie), insa pe el l-au incurcat asa de tare riff-urile de chitara incat la fiecare pasaj nou se oprea din batut sa asculte cum incep partile noi de chitara. Piesele erau un fel de technical thrash-metal putin intortocheate in felul lor si mai ales cu opririle pe care le facea Gabi totul a parut de doua ori mai ciudat, toata lumea din public a crezut ca asa sunt piesele. In mod ciudat reactiile au fost foarte pozitive dupa concert, chiar si din partea altor muzicieni. Piesele la vremea aceea erau scrise de Robi. Bineinteles ca nici pregatirea noastra muzicala nu era una la inaltime, dar si asa am incercat sa compensam cumva aceasta deficienta cantand mai mult din instinct. De exemplu, eu atunci am aflat pentru prima data ca chitarele trebuie acordate la aceeasi tonalitate!!! Insa eu ma gandesc si acum cu drag la clipele alea, sunt de neuitat!

Daca ar fi sa o luati de la inceput, ce ati face?
Emil: Eu as face la fel. Nu cred ca as putea mai bine.
Titzi: Absolut de acord cu Emil, nici eu nu as schimba nimic, dovada ca am facut totul cum trebuie sunt acesti 20 de ani.

Muzica voastra este una foarte complexa, spun unii ca este chiar greu de digerat…
 
 
Emil: Ideea de baza a fost crearea unei muzici care sa ne reprezinte in care sa ne regasim, indiferent de standardele existente. Am incercat sa ne exprimam in felul nostru cel mai bun. Ulterior muzica noastra s-a dovedit a fi nonconformista si greu de incadrat intr-o categorie anume, insa toate astea au venit de la sine.

Voi ati cantat destul de mult si in Ungaria. Poti face o comparatie intre scena metal din Romania si cea din Ungaria?
Emil: Nu are rost sa le comparam. Alta mentalitate, alte conditii, un alt fel de a te apuca de lucru din toate punctele de vedere.
Titzi: Eu de multe ori am analizat in sinea mea care sunt diferentele si asemenarile dintre cele doua scene, si pot sa spun, ca si o concluzie, ca per ansamblu trupele din Ungaria au fost mult mult mai profesioniste decat trupele “noastre” din toate punctele de vedere, atat muzical, cat si in modul de interpretare al pieselor. Ca si minus as mentiona insa lipsa originalitatii, marea majoritate abordand stiluri deja bine conturate-definite, fara sa “riste” prea mult si de obicei cu versuri in maghiara. La noi am intalnit mult mai multe trupe cu stiluri originale, care incercau ceva nou, ceva mai deosebit, iar la noi se canta mult mai rar in limba romana. Cred ca in Romania dorinta de afirmare spre Occident era mai mare decat in Ungaria.

”Intr-o companie buna vremea trece foarte repede”

Ati cantat alaturi de numeroase formatii romanesti, dar si alaturi de trupe straine, iar pe
site-ul vostru exista o lista cu cele mai importante concerte. Poate e greu, insa am sa va rog sa alegeti din aceasta lista unul, care, hai sa-i spunem, a fost memorabil!
Emil: Concertul de deschidere pentru Atheist.
Titzi: Pentru mine (bineinteles pe langa Atheist) una dintre cele mai frumoase amintiri o reprezinta concertul de la Samrock din ´94 cand am castigat si premiul intai si premiul pentru cel mai bun tobosar. Acele trei zile de festival au fost ceva fantastice, am fost foarte surprins pentru ca nu m-am asteptat nici o clipa sa fim chiar atat de apreciati de catre juriu si de catre alte formatii!

Au trecut 20 de ani… Nu v-ati plictisit in aceeasi componenta? Alte formatii schimba componenta periodic…
Emil:
N-aveam cum sa ne plictisim, deaorece nu am avut o activitate atat de accentuata. Un alt aspect foarte important ar mai fi ca din punct de vedere muzical gandim foarte asemanator si atunci cand compunem muzica ne inspiram reciproc. Pe langa toate astea, mai suntem si foarte buni preteni.
Titzi: Intr-o companie buna vremea trece foarte repede. Cred ca am fost foarte norocosi ca ne-am “gasit” unul pe celalalt. Ne-au coincis telurile, visurile si ideile, totodata am fost toti constienti de ceea ce putem obtine cu muzica noastra, nu am aspirat niciodata la ceva imposibil, am reusit sa ramanem cu picioarele pe pamant si astfel ne-au ocolit intr-un fel si esecurile, pot sa zic ca am avut parte doar de bucurii si reusite. De la bun inceput am hotarat ca muzica sa o facem doar din placere si sa continuam numai si numai daca ne simtim bine in ceea ce facem. Din punct de vedere muzical ne si completam reciproc cand vine vorba de a compune o piesa anume, fiecare vine cu o idee proprie in plus care impodobeste creatia originala, si foarte important este ca fiecare dintre noi are drept de veto. Eu unul pot sa spun ca-i admir si-i respect pe acesti baieti pentru talentul lor si ma simt privilegiat si foarte norocos ca pot sa cant alaturi de ei.
Poate ca daca am fi urmarit alte teluri si ne-am fi investit toata energia in a ajunge cunoscuti si o trupa de succes din punct de vedere comercial, atunci poate ca deja de mult am fi renuntat.

In toti acesti ani ati reusit sa scoateti un album LP si cateva demo-uri.
De ce asa putine materiale?
Emil: Am facut cat am putut. De altfel, materialul “Schizoid”, initial EP promo, face parte tot din discografia trupei, dar asta oricum nu schimba prea mult situatia.
Titzi: Eu cred ca nu are nici un rost sa scoti materiale pe banda rulanta daca prin asta risti sa compromiti calitatea si originalitatea muzicii. Cand ai inspiratie atunci poti sa compui, cand ai timp atunci materializezi ideile. Bineinteles, nu zic ca in alte conditii nu se putea eventual mai mult, dar daca iei in considerare si faptul ca avem, de exemplu, doua piese care ne-au luat 12 respectiv 10 luni sa le compunem/finisam, nu e de mirare ca nu scoatem un album in fiecare an. Dar asta este tempoul nostru sanatos de a compune piesele si nu ne-am simti bine daca cineva ne-ar grabi in acest proces deja bine rodat. Sutem foarte pretentiosi cand vine vorba de a compune/finisa/termina o piesa. Asta una la mana. A doua la mana, suntem si foarte exigenti in ceea ce priveste calitatea studiourilor de inregistrare. Studiourile pe care ni le-am putea permite din punct de vedere financiar nu au calitatea pe care ne-o dorim si implicit pe cele bune nu ni le putem permite, din pacate. Sper totusi ca pe viitor sa gasim cumva o solutie viabila privind noul album. Planuri avem, insa cum se vor materializa vom vedea. Nu vrem sa facem insa niciun compromis!
 
 
Care e cea mai mare realizare a voastra in toti acesti 20 de ani?
Emil: Faptul ca am cantat ceea ce am simtit fara nici un fel de compromis.
Titzi: Interesant, la asta nu m-am gandit pana acum…dar gandindu-ma mai bine, cred ca acesti 20 de ani in sine reprezinta cea mai mare realizare a noastra, modul in care am petrecut toti acesti ani. Eu sunt mandru de prieteniile pe care le-am legat in tot acest timp cu alte formatii, cu care ne si respectam reciproc.

Imi aduc aminte ca la inceputurile voastre aveati o persoana care se ocupa de trupa, un manager, insa acum nu aveti. De ce aceasta schimbare?
Emil: Nu mi se pare o schimbare anormala. Din ce in ce mai multe trupe din underground, si nu numai, se autoproduc si se promoveaza singuri. Un manager bun poate ajuta foarte mult, insa intr-un scenariu mai putin norocos poate sa provoace situatii neplacute si sa duca la destramarea trupei.
Titzi: A fost un lucru foarte bun aceea perioada, a fost cea mai vasta din “cariera” noastra. Norocul nostru a fost ca am lucrat cu cineva cu care ne-am inteles si ne-a inteles bine si am putut vedea cum merg lucrurile daca cineva de pe langa trupa iti manageriaza treburile. A fost un ajutor enorm pentru trupa, insa trebuie sa recunoastem si faptul ca tempoul dictat s-a dovedit cam rapid pentru noi din toate punctele de vedere. Colaborarea nu am oprit-o noi, ci s-a oprit din motive obiective, iar ulterior despartirii nu ne-am mai gandit la un inlocuitor. Oricum e bine ca am trecut si printr-o astfel de experienta. Asa macar nu stam pe ganduri ca oare ce-am pierde sau castiga cu un impresar. Stim ce inseamna.

Daca ar fi sa schimbati ceva in activitatea pe care ati avut-o, ce ati schimba?

Emil: Nimic.
Titzi: Nimic.

Emil, exact acum 10 ani declarai intr-un interviu pe un alt site de specialitate, referitor la faptul ca ati avut oferte pentru semnarea unui contract, dar in conditii dezavantajoase pentru formatie, urmatoarele: “Un producator sau o casa de discuri fara trupe poate fi considerat nula in timp ce o trupa poate exista fara el linistit, poate ca nu va avea video-klipuri, nu va fi difuzata pe cele mai vestite posturi de radio/TV etc; dar toate astea sunt chestii nesemmnificative”. Poti sa ne spui daca ai ramas la aceleasi convingeri?
Emil:
Absolut! Mai mult, cred ca declaratia de mai sus e din ce in ce mai actuala.
Titzi: Daca stai si te gandesti bine, un profet a vorbit prin Emil la vremea aceea, dat fiind faptul ca azi, in era youtube si facebook, altfel merg treburile decat inainte. Acum foarte multe formatii incepatoare pot sa-si faca singuri, din resurse proprii, reclama si chiar videoclipuri care ajung la chiar mii de oameni fara ajutorul vreunui producator sau record label. Nu ma intelege gresit, nu neg necesitatea unui producator, ci spun doar sa cantarim bine daca anumite compromisuri merita sau nu facute cand vine vorba de a semna un contract.

Multi dintre tinerii care iau acum legatura cu muzica rock, si in special cu cea prog, nici nu existau cand voi ati pus bazele acestei trupe. Pentru a recupera “timpul” ce faceti, cum va promovati?
Emil: Nu ne promovam intr-un mod deosebit. Suntem si noi pe Facebook, daca sunt noutati legate de activitatea trupei mai apare cate un comunicat… nimic deosebit.

“Nu ne vom pierde niciodata faima pentru ca niciodata nu o sa fim faimosi”!

Stiu ca ati avut un concert aniversar in Carei. Ce poti sa-mi spui despre acesta? De ce nu reusiti sa faceti aceasta aniversare si in alte locuri?
Emil: Din primavara a.c. cam toate concertele pe care le-am sustinut au avut oarecum farmecul aniversarii de 20 de ani, insa ar fi fost foarte greu sa le prevedem din timp, de aceea le-am anuntat doar pe rand, doar atunci cand deja se stia ceva precis. Ca sa amintim doar cateva: Top’t Buzau, Samfest Satu Mare, Posada Rock Campulung etc. In afara de aceste concerte am vrut foarte tare sa avem un concert de exceptie in Carei si inca in cateva orasele mai importante din tara. A existat si ideea unui mic turneu, care a esuat. Insa anul inca nu s-a terminat. Speram sa putem continua concertele aniversare prevazute initial. Detaliile se vor afla la momentul potrivit pe pagina de Facebook a trupei
www.facebook.com/psychosymphony.ro si vor fi comunicate oficiale, asa cum au fost si pana acum.
Legat de concertul din Carei care a avut loc pe 15 septembrie, pot spune ca a fost unul special, cu un repertoriu special si cu un invitat special: trupa Perfect Symmetry din Ungaria. Concertul s-a bucurat de o sonorizare foarte buna, a fost in aer liber cu intrare libera si sau adunat toti prietenii nostri care ne stiau de mult timp si ne-am simtit foarte bine. Mai mult intr-un orasel mic nu cred ca se poate face…
Titzi: Concertul din Carei a iesit foarte bine, a avut o incarcatura emotionala destul de mare, eu unul nu as fi crezut dar la sfarsitul concertului aproape ca m-au luat lacrimile… multi prieteni si cunostinte in public, a fost foarte frumos! Special pentru acest concert am pregatit cateva piese mai vechi pe care nu le-am mai cantat de vreo 14-15 ani, ne-a luat cateva luni sa-l repetam ca sa iasa bine. Acum pentru prima data am facut si niste tricouri Psycho Symphony pentru vanzare care, ca si prin minune, au trecut toate!
 

In incheiere am sa va rog sa-mi spui unde va vedeti, nu peste alti 20 de ani, insa peste 10 ani, pe plan muzical?
Emil: Tot acolo unde am fost si pana acum: Underground.
Titzi: Greu de spus…oricum eu cred ca foarte tare ar trebui sa se intoarca lumea pe dos ca noi sa nu mai fim considerati in underground. Si ca si incheiere l-as cita pe Robi, care a spus o zicala acum 19-20 de ani si pe care nu o sa o uit: “Nu ne vom pierde niciodata faima pentru ca niciodata nu o sa fim faimosi”! Nimic mai adevarat.
 

Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*