RIVERSIDE este o formație poloneză, înființată în anul 2001, care a lansat până în prezent șase albume de studio și două EP-uri. În ciuda faptului că trupa a inovat într-o oarecare măsură peisajul european de progressive metal, ea este încă văzută de mulți ca un frate mai mic, sau mai bine-zis, o replică continentală a trupei britanice Porcupine Tree. Nu pot spune că am aderat la aceasta părere generală, pentru că în muzica polonezilor se simt diferențe cantitative față de compozițiile omologilor britanici și chiar îmi amintesc cu drag colaborarea-tribut pentru un fan decedat realizată de către cei doi soliști, Steven Wilson și Mariusz Duda, care unește elemente caracteristice celor două trupe europene.
Riverside a lansat cel de-al șaselea album de studio din carieră, intitulat „Love, Fear And The Time Machine”, în data de 4 septembrie 2015, via Inside Out Music. Este un material discografic care se distanțează într-un anumit mod față de celebra și magnifica lor trilogie, „Reality Dream”, care cuprinde albumele „Out of Myself” (2003), „Second Life Syndrome”(2005) și „Rapid Eye Movement”(2007).
Riverside nu a fost niciodată o formație cu compoziții super-tehnice, precum alte trupe marcante ale progressive metal-ului. În schimb, grupul a explorat mai mereu sonorități calme, melancolice, nostalgice, pe alocuri depresive. „Love, Fear And The Time Machine” continuă această tradiție consacrată, însă Riverside a modelat acea depresie și ne-a ghidat către o călătorie plăcută, care ne ajută să transformăm fricile și durerile într-un remediu. Se spune că nu avem dreptul de a consuma fericire fără a o produce, iar astfel, Riverside încearcă, prin compozițiile sale, să ofere un sens anume vieții. Fiecare membru din trupa a venit cu ceva special: vocea clean a lui Duda răsună superb peste atmosfera delirantă din cele zece piese de pe album, iar bas-ul său acoperă cu claritatea specifica golurile din anumite segmente din melodii. Lapaj, Kozieradzki și Grudzinski, ceilalți trei instrumentiști, dirijează conceptul menționat adineaori prin intruziunile și amalgamul de sonorități adunate perfect în cele zece compoziții. Cel mai mult mi-a plăcut clapa, care atinge notele magistral, dar are și momente când sare din tempo-ul specific.
Din păcate, doar cea de-a doua parte din album este cea care mi-a plăcut cel mai mult. Nu spun că primele cinci piese că nu sunt bune, dar nu vin cu nimic special. În schimb, odată cu melodia „Afloat”, atmosfera se schimbă substanțial, datorită peisajului depresiv generat de notele de pe chitara acustică, și vocea lui Mariusz, în combinație cu sonoritățile line ale clapei. Urmează piesa „Discard Your Fear” care mi se pare cea mai bună de pe acest album, datorită refrenului pozitiv, care ți se impregnează în subconștient și naște sentimente contradictorii. Ultimul minut din melodie este absolut magnific. „Towards The Blue Horizon” conține câteva pasaje complexe, încheiate într-o manieră profesionistă, accentuată de versurile pătrunzătoare, care nu se pierd în universul muzical. „Time Travellers” este o piesă în mare parte acustică, care răsare prin schimbările din tonul vocii lui Duda, dar și prin optimismul general al atmosferei. „Found (The Unexpected Flaw Of Searching)”, ultima melodie a acestui album, răsare cu adevărat din grandoarea acompaniamentului instrumental, fiind foarte mult influențată de operele Pink Floyd;
„Love, Fear And The Time Machine” este un album, după cum spuneam, bun, dar care putea excela si mai mult. Este o operă superbă a peisajului rock est-european, care merită aplauzele necesare. Puteți achiziționa acest material de AICI.
Lasă un comentariu