Rock the City 2012: Despre mantre, muzica si purificare

Cu versiunea "cultica", semnata Ian Astbury, a Maha Mantrei rasunandu-ne inca in urechi, incepe o noua saptamana, vaduvita, pana la B’Estfest, de prilejul de a ne prafui intr-un tarc situat, strategic, in fata scenei unde canta unele din cele mai bine cotate trupe ale momentului.

Iata ca a luat sfarsit si festivalul Rock The City 2012, care, pentru trei zile, le-a oferit rockerilor ocazia de a-si gasi refugiul intr-un spatiu alternativ in care toate excentricitatile sonice si vestimentare le-au fost permise.

Cu un line-up eclectic intesat de nume mari ca Black Label Society, Machine Head, Lacuna Coil, The Cult, Evanescence si Guns N’Roses, evenimentul s-a desfasurat fara probleme organizatorice foarte grave.

De dragul obiectivitatii, vom face o scurta trecere in revista a punctelor slabe ale festivalului. Unul din cele mai deranjante lucruri a fost je m’en fichismul in ceea ce priveste igiena.

Cosurile de gunoi au fost insuficiente, iar lipsa apei menajere, pentru obiceiuri sanatoase ca spalatul pe maini, de exemplu, a facut ca Rock The City sa fie "o treaba cam murdara". Nu vrem sa fim pretiosi, dar nici la capitolul mancare nu s-a stat prea bine. Un pic prea mult gratar, daca ne intrebati pe noi.

O alta politica a organizatorilor care a starnit reactii de indignare din partea publicului a fost inlaturarea mostrelor de parfum (da, acelea de 2ml), a fardurilor, a gumei de mestecat si  a…maruntisului din buzunarele si gentile bunilor consumatori de rock.

Avand in vedere ca locatia era plina de pietricele care ar fi fost mult mai eficiente in rolul de proiectil decat dermatograful meu, cu care nu as fi aruncat decat, in cel mai bun caz, in Astbury, si asta doar daca mi l-ar fi cerut ca sa-l utilizeze in rolul de "guyliner", atitudinea oamenilor de la acces a fost cel putin indoielnica.

Nu mai punem la socoteala faptul ca unele domnisoare au fost pipaite cu foarte mult zel bi-curios de alte domnisoare, aflate la porti. Poate daca era Cristina Scabbia (interviu video in curand, doar pe Maximum Rock Magazin.ro) sau Sharon den Adel in locul lor, nu am fi comentat. Dar asa…

Nici tarcul "auriu" nu a fost o idee minunata. La cele mai multe trupe, acesta s-a umplut intr-un procent de 50%, ceea ce a creat impresia ca formatiile cantau in fata unui numar neglijabil de oameni, chiar daca pe langa "cerc" erau multi ascultatori.

La divele serii cu numarul 3, insa, adica la Guns N’Roses care au uimit auditoriul cu faptul ca au fost punctuali, toti ascultatorii, indiferent de predilectia pentru un cerc sau altul, au fost lasati sa intre in tarc. Este si aceasta o forma de discriminare.

Un alt lucru interesant a fost sonorizarea oscilanta din punct de vedere calitativ, care nu a tinut numai de preferintele tehnice ale trupelor. Pe departe, cel mai bine a "sunat" ultima zi a festivalului, chiar daca Guns "ne-a tras-o" in stil Manowar, cu un volum care, pe alocuri (distorsiile lui Dj Ashba), ne-a tentat timpanul sa sangereze.

Punctele tari au fost atitudinea prietenoasa si profesionista fata de presa. Se pare ca organizatorii evenimentelor autohtone au invatat ca jurnalistii de specialitate nu sunt dusmanii pietei de entertainment, ci prietenii ei carcotasi. Mai ramane ca si crew-ul "Peninsula" sa "ia" acest examen, si chiar vom fi multumiti.

Faptul ca au existat suficienti oameni de paza a fost un alt plus. De regula, la astfel de evenimente, reprezentantii "security" nu sunt niciodata destui.

Mai mult, ar trebui sa fii orb, sau manelist, ca sa nu apreciezi un eveniment care iti aduce formatii destul de greu de "prins" in Romania, ca Evanescence (in premiera la noi), Lacuna Coil, sau Black Label Society (Zakk, God bless your soul, man!).

Si acum, un rezumat pe zile al evenimentului. Prima zi, dedicata rockului "local", i-a reunit pe aceeasi scena pe Old Green, Luna Amara, Timpuri Noi, Celelalte Cuvinte si Heaven Shall Burn (care, paradoxal, sunt nemti, dar nu mai conteaza!).

In afara neplacutului incident in care a fost implicat Mihnea, de la Luna Amara, care a sugerat foarte politicos publicului sa isi exprime indignarea la adresa atitudinii maronii a Jandarmeriei din timpul protestelor din iarna, ceea ce a dus la amendarea lui de catre "autoritatile" din backstage, ziua s-a desfasurat linistit, cu hituri rock autohtone rasunand la Romexpo.

Ziua cu numarul 2 i-a adus pe scena pe Sweet Savage, Saxon, Lacuna Coil, Soulfly, Black Label Society si Machine Head. Veteranii de la Saxon au delectat un public toropit de caldura cu un metal mai formulaic, dar apreciat de adeptii genului.

Lacuna Coil s-au desfasurat in plina forta, profitand la maxim de carisma debordanta a Cristinei. Alaturi de piese consacrate ca "Heaven’s a Lie", trupa a prestat melodii de pe noul disc, "Dark Adrenaline", care au sunat cum nu se poate mai bine. "Give Me Something More" si "Trip the Darkness" au aratat ca puterea creativa a starurilor goth nu s-a diminuat.

Black Label Society, cu un Zakk Wylde in forma si innebunit dupa un shred-solo care a incitat spiritele au inceput setlistul cu celebra "Crazy Horse". Nu stim ce s-a intamplat cu inginerul de sunet care s-a ocupat de voce, dar sarmanul Wylde s-a chinuit ceva ca sa se faca auzit.

Despre Soulfly nu spunem nimic, pentru ca se va ocupa Paul "Slayer" Grigoriu de asta. Machine Head au adus elementul visceral al serii, incheind pe notele brandului special de metal profesat de americani.

Ziua a treia a prezentat publicului cele mai comerciale trupe din line-up. Ugly Kid Joe, Within Temptation, The Cult (OK, cu exceptia lor), Evanescence si Guns N’Roses. Votati de multi participanti drept trupa zilei, Ugly Kid Joe ne-a dat ocazia sa "hardam" pe hiturilor lor satirice (interviu video exclusiv cu Whit in curand pe Maximum Rock.ro).

Within Temptation ne-a prezentat masura intimidanta a transformarii lor intr-un produs goth-pop, cu accente dansante de electro.

The Cult, cu un vocalist asa cum rar se mai fabrica astazi, a invocat si exorcizat toti demonii din sufletele "cultistilor" infocati: "The Rain", "Firewoman", "Lucifer", "The Wolf" au parjolit tot ce au intalnit in cale la Romexpo. Entuziasmului publicului nu a fost pe masura prestatiei, una din cele mai bune ale serii. Motivul? Preferinta pentru mainstreamul foarte nou si ignoranta muzicala cand vine vorba de legende.

Evanescence a strans public mai numeros si a oferit si cateva balade de suflet "My Immortal" si frumoasa "Lost In Paradise". Amy Lee si-a adus pianul cu ea si a oferit un show destul de potolit, fara sa comunice foarte eficient cu publicul.

Despre Guns…numai de bine. Instrumentistii lui Axl sunt muzicieni exceptionali (si oameni foarte rabdatori, din moment ce "presteaza" alaturi de idolul roscovan al rockului late 80s). Publicul strans la concert a fost extrem de eclectic.

De la tatici rockeri cu pustani rebeli, la pitipoance care habar n-au de muzica, toata lumea s-a bucurat de melodiile consacrate: "Welcome to the Jungle", "Sweet Child O’Mine", "November Rain", "Don’t Cry", compensand prin entuziasm si aplauze post-hit momentele de plictiseala din timpul pieselor mai noi.

Fericiti nevoie mare, dupa sfarsitul prestatiei Guns N’Roses, rockerii s-au indreptat cuminti si purificati sufleteste spre iesire, amanand pregatirile pentru o noua saptamana la joburile lor corporatiste.

In ciuda micilor probleme sesizate mai devreme, editia de anul acesta a fost un succes si chiar speram ca festivalul sa aiba longevitatea pe care o merita.

In zilele ce urmeaza, veti putea citi o recenzie mai detaliata.

Alexandra Furnea


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*