Nota:9
SINCARNATE a fost de la bun început genul de trupă muncitoare, care şi-a clădit edificiul artistic piatră cu piatră. Ingredientele folosite sunt cele obişnuite în sferele death-metal (tehnic), doom şi într-o anumită măsură black – în varianta melancolică, cu tente dramatice – , însă odată fermentate în alambicul sensibilităţii muzicale şi poetice, au ajuns acum, odată cu „In Nomine Homini”, la coerenţa unui material matur şi omogen. Accentul cade mai mult decât înainte pe death-metal, însă concepţia muzicală rămâne legată de un anumit aer dramatic, niciodată înlocuit de brutalitate pură, şi în acelaşi timp fără să alunece pe panta exceselor bombastice.
Dacă ar fi să găsim nişte fire – adesea foarte subţiri – de care să legăm muzica de pe acest album, am spune că uneori ne aminteşte de „Testimony of the Ancients” al lui Pestilence şi foarte, foarte rar, pe pasajele ultra-rapide, de Nile. Însă comparaţiile sunt departe de a fi edificatoare. „In Nomine Homini” este o succesiune de trăiri şi cugetări despre condiţia umană, în permanentă confruntare cu propriile limite şi cu o divinitate pe care o socoteşte absentă, dar nu ezită să o chestioneze.
Versurile şi muzica sunt la Sincarnate un tot omogen, de unde şi varietatea, dar şi omogenitatea pieselor. Corurile au aer de incantaţie, uneori aproape în stil Therion („Agrat bat Mahlat”), forma este variată, iar alternanţa tensiune-relaxare funcţionează aproape perfect. Textele înclină mai mult spre raţionament, în timp ce partea sonoră reflectă emoţia, totul într-un efort de a nu strivi corola de minuni a lumii („Curriculum Mortis”), îmbinat cu strigătul care nu aşteaptă răspuns sau al cărui singur răspuns este ecoul unei strivitoare catedrale gotice („In Nomine Homini”).
În general, la nivel ideatic, transpare o viziune catolică a creştinismului combătut (alături de alte monoteisme), aşa cum reiese din excelenta „The Grand Inquisitor”, cu formă narativă şi aer teatral sau de coloană sonoră, şi nu lipsesc contradicţiile interne („She-of-the-Left-Hand”). Uneori se simte parcă nevoia unei fluidităţi mai mare la nivelul temelor de chitară („Lamentatio Christi”), iar vocii, una dintre cele mai bune, dacă nu cea mai bună din death-metal-ul autohton, îi lipseşte în continuare claritatea în privinţa dicţiei. Câte o chitară care desenează migălos linii melodice pe suportul ritmic agresiv aminteşte de Abigail, în timp ce prima piesă bonus, „De Luctum Perpetuum”, este o delicatesă în special pentru admiratorii primei perioade Anathema.
Ansamblul muzical este omogen şi solid, subliniat şi de o producţie foarte bună, care lasă spaţiu tuturor instrumentelor, dar le reuneşte în textura sonoră ce reprezintă punctul forte al acestei trupe. Una peste alta, Sincarnate reuşeşte să creeze o imagine expresivă de mare forţă a disperării omului singur, în război cu o divinitate în care nu crede, un om prins în mrejele absurdului dar determinat, precum Sisif, să nu cedeze niciodată în faţa lui. Şi un album death-metal care are tot ce trebuie pentru a deveni un clasic.
Sincarnate
„In Nomine Homini”
(Hatework)
Tracklist:
Attende Domini
Agrat bat Mahlat
Curriculum Mortis
She-Of-The-Left-Hand (Pistis Sophia)
In Nomine Homini
The Grand Inquisitor
Lamentatio Christi
Dies Illa
Liviatan
De Luctum Perpetuum (bonus track)
Atonement (bonus track)
Lasă un comentariu