Slipknot – .5: The Gray Chapter

Au trecut sase ani de la lansarea precedentului album SLIPKNOT, “All Hope Is Gone”. In aceasta perioada, au avut loc mai multe evenimente care au amanat la nesfarsit lansarea unui nou disc: moartea neasteptata a basistului Paul Grey, concertele tribut inchinate acestuia, alte amanari provocate de proiectul alternativ al solistului Corey Taylor si al chitaristului Jim Root, Stone Sour, plecarea, si aceasta neasteptata, a bateristului Joey Jordison din trupa. Desi toate sperantele noastre pentru un material nou au disparut treptat, trupa a reusit, intr-un tarziu, sa lanseze un disc nou: “.5: The Gray Chapter”.

Moartea lui Paul Grey si plecarea lui Joey Jordison au lasat niste goluri greu de umplut: cei doi membri au fost inlocuiti cu doi membri noi, a caror identitate nu a fost dezvaluita nici pana acum oficial, dar zvonurile si supozitiile spun ca noii instrumentisti sunt bateristul Jay Weinberg si basistul Alessandro „Vman” Venturella (aceste doua nume nu sunt cunoscute de publicul normal, dar nu am inteles deloc de ce formatia nu doreste sa dezvaluie identitatea acestora – cel mai probabil, nu doreste ca imaginea defunctului Paul Grey sa piara din mentalul colectiv – o prostie, dupa parerea mea, dar voi vorbi mai jos despre acest lucru). Totodata, traditia a fost respectata iar cei sapte membri ramasi au adoptat o noua schimbare vizuala: acestia si-au modificat design-ul mastilor pe care le poarta pe scena, doar cei doi instrumentisti vor purta, pentru o perioada, sper, acelasi model de masca.

Noul album se intituleaza “.5: The Gray Chapter”, fiind o aluzie directa la perioada care a inceput odata cu moartea basistului Paul Grey. Parerea mea despre aceast omagiu continuu este subiectiva si pur personala: sunt fan Slipknot de foarte multi ani, mi-a parut rau de moartea fostului basist, dar consider ca trupa a exagerat prea mult. Tin minte ca solistul Corey Taylor declara, atunci cand avea ocazia, ca moartea regretatului instrumentist ducea la anularea neincetata a aparitiei unui nou album. In realitate, el a amanat cat de mult a putut acest lucru, doar ca sa poata lansa cateva albume puerile din punct de vedere muzical cu Stone Sour. In acelasi timp, consider ca deciziile sale au dus la plecarea inevitabila a bateristului Joey Jordison, care declarase de nenumarate ori ca doreste sa lanseze un album nou cu Slipknot, dar si plecarea chitaristului Jim Root din Stone Sour.

Asadar, plecarile din formatie, micile scandaluri, dar si presiunea facuta de fani a dus la aparitia rapida a unui album; zic rapid, deoarece formatia s-a grabit dupa reunirea din 2013 sa scoata ceva nou, ca sa isi multumeasca auditoriul. Acest fapt, a dus, la randul sau, la un alt efect negativ: “.5: The Gray Chapter” nu exceleaza cu aproape nimic, este doar un punct mare marcat pe CV-ul trupei.

“.5: The Gray Chapter” este o evolutie din punct de vedere muzical pentru trupa: este mult mai intunecat, mult mai inchis in sine, este mult mai melodic din cauza folosirii vocii clean in abudenta, in comparatie cu materialele precedente. Totusi, cum spuneam, este un material grabit, deoarece sunt foarte putine piese care au putut sa iasa din anonimat, si voi vorbi mai larg despre ele, mai jos.

Prima piesa care m-a impresionat a fost “The Devil In I”, o melodie pe care multi sustin ca este inchinata fostului baterist Joey Jordison. Riff-ul de la inceput are o mica amprenta de doom, este bine structurat, si este urmat de un chorus delicat. In continuare, piesa este presarata de breakdown-uri antrenante, si de un pasaj agresiv, alternat de tobe. A doua piesa care m-a impresionat este “Goodbye”, un tribut in adevaratul sens al cuvantului pentru regretatul Paul Grey. Piesa seamana foarte mult cu doua capodopere mai vechi ale trupei: “Snuff” si “Vermillion Pt. 2”, fiind constuita pe acelasi tipar: voce clean, pasaje melodice pe chitara acustica, schimbari majore de ritm. Ultima piesa care iese din anonimat este “The Negative One”, aceasta fiind si prima piesa pe care a promovat-o formatia inainte de lansarea albumului: melodia contine toate elementele clasice pe care le putem gasi pe albumele clasice Slipknot, si aici ma refer la riff-urile simple, vocea rapida si energica a lui Corey, cu o mica tenta de nu-metal, pasaje electronice si pasaje pe tobe care amintesc de zilele bune ale trupei.

Si cam atat. Pentru mine este putin dezamagitor, deoarece “.5: The Gray Chapter” contine 14 piese, dar pentru mine doar trei dintre ele au putut sa rasara. Restul melodiilor sunt niste incercari nereusite de a creea ceva interesant, dar care nu cred sa atraga prea mult ascultatorii fideli ai trupei. Ma bucur ca Slipknot a revenit, si chiar in forta, dar sper ca in viitor (asta daca trupa chiar va mai exista) sa lanseze ceva mult mai bun decat acest caz.