Dupa tunul in forma de penis plin-ochi cu spuma sugestiva si sodomizarea inchipuita a bietului clapar cu ajutorul unui dildo realist, improscator si manipulat cu maiestrie de Till Lindemann, orice show va parea la fel de transgresiv ca Hello Kitty.
Dar pentru ca nu vorbim despre Rammstein, ci despre Sting, vom lasa in urma imaginile evocate pentru a purcede spre muzici mai putin problematice.
Legendarul artist englez a poposit in Romania pe 31 iulie 2013 pentru a oferi ultimul concert din turneul sau „Back To Bass”. Dupa finalul evenimentului, muzicianul va fi ocupat cu pregatirile de lansare a albumului cu numarul 11, intitulat „The Last Ship”.
Nu poti sa nu iti amintesti de „Rock The City” cand mergi, trei zile mai tarziu, la un alt spectacol sustinut in acelasi loc. De data aceasta, organizarea a fost mai buna si chiar daca suntem constienti ca politica difera in cazul unui eveniment mai mic, nu putem sa evitam sa simtim o „adiere” de discriminare.
Nimeni nu mai este „masat” ca la aeroport, nu mai vedem brichete confiscate, nu mai avem parte de replici arogante si nici nu se mai descalta lumea pentru a fi cautata in bocanci (poate pentru ca oamenii poarta mai mult…mocasini si balerini).
De data aceasta, „Normal Circle” este unde incepea „Golden” data trecuta. Fireste ca nu comparam anvergura unui show mic cu cea a unui festival in toata legea si tocmai de aceea afirmatia trebuie luata ca o simpla observatie si nimic mai mult. Nici o diferenta la pretul jetoanelor, care costa tot 7 lei.
In jurul orei 18:00, punctual, urca James Walsh pe scena. Muzicianul in varsta de 33 de ani este cunoscut ca vocalist al trupei Starsailor, dar, de data aceasta el a venit solo. Artistul surprinde publicul printr-un brand melancolic de pop-rock cu influente din zona indie.
Carismaticul muzician nu se desprinde de chitara sa acustica si canta, cu zambetul pe buze, piese ca „Start Again”, o bucata despre procesul de strangere a cioburilor vietii si de lipire a acestora, asa cum stim mai bine, pentru a avea cu ce sa infruntam lumea data viitoare cand ne izbeste in plin.
Tanarul Walsh merita urmarit pentru ca este un artist autentic si sincer care reuseste sa faca un show interesant, chiar daca genul abordat are deja un grad inalt de uzura din cauza belsugului de formatii care il prefera astazi.
Urmeaza Mike + Mechanics care aduc pe scena din Bucuresti slagarele lor ultracunoscute, cum ar fi „All I Need Is a Miracle”, „Over My Shoulder” si „Another Cup of Coffee”. Formatia a suferit niste schimbari majore de componenta in ultimii ani, dar line-up-ul actual a recreat atmosfera specifica vremurilor de glorie ale englezilor.
La voce il gasim pe Tim Howar, al carui timbru infuzat cu putina raguseala blues da bine. Mike Rutherford (chitara/bas) – elementul „Mike” din numele trupei – este in forma maxima si nu da semne ca ar fi fost descurajat de greutatile muzicale prin care a trecut.
La 9 fara un sfert apare si Sting, prompt, vesel si tonic. Prima piesa cantata este „Lose My Faith In You”, urmata de „Every Little Thing She Does Is Magic”. Publicul feminin intra intr-un extaz dansant iar noi ne amintim de romantismul „intors” (ca amorul lui Bacovia) a melodiei „Buck Dich” (dein Gesicht ist mir egal).
Urmeaza hitul „Englishman In New-York” intampinat cu entuziasm de publicul destul de linistit, dar dornic sa comunice, in limitele decentei, cu artistul englez. Spre finalul piesei, Sting le spune fanilor, intr-o romana curata, sa cante „mai tare”, ceea ce starneste admiratia auditoriului.
De alta, muzicianul s-a straduit sa invete cateva cuvinte in limba noastra si chiar le-a folosit pentru a-i apropia pe melomani. Urmeaza „All This Time” care pregateste terenul pentru frumoasa „Fields of Gold”. Sub cerul chinuit de apusul furtunos, care scalda norii intr-un violet electric, auditoriul se lasa prada sentimentelor evocate de cantec.
Se canta mai vesela „I Hung My Head”, pentru a scoate fanii din transa apoi se da frau liber unui regal al hiturilor. „Heavy Cloud, No Rain”, cu refrenul partial fredonat de public, „SOS” si „Shape of My Heart” indreapta show-ul spre un „denouement” maret.
Mult respect pentru Sting pentru atitudinea degajata si pentru comportamentul calduros fata de publicul din Romania. Artistul s-a straduit sa ne vorbeasca limba, a povestit cu noi intre piese si a facut glumite. Concertul de la Bucuresti a fost un ultim show de turneu pe masura si, chiar daca a fost mai „chill” decat alte prestatii ale muzicianului, fanii s-au simtit bine.
Noua inca ne mai ard flacarile parjolitoare de sprancene in spatele ochilor, dar asta nu ne-a impiedicat sa ne bucuram de un altfel de spectacol rock, cu multe elemente jazz, worldbeat, clasice, reggae, funk si new-age. Ne asteptam ca Sting sa fie din nou, cat se poate de curand, un Englishman in Bucharest.
Lasă un comentariu